sâmbătă, 8 ianuarie 2011

Fascinanta lume a apelor şi legendele lor

Cascada Angel
* Pe glob există adevărate bijuterii ale naturii, în jurul cărora planează fie misterul, fie un aer de legendă *
Văzută din cer, suprafaţa roz pal a izolatului lac Hillier pare glazura de pe o prajitură lunguiaţă. Lacul colorează într-o nuanţă neaşteptată zona cu pădure deasă din extremitatea insulei Middle, una dintre cele peste 100 ale Arhipelargului Recherche, aflat în largul coastei sudice a Australiei de Vest. Lacul puţin adânc, de aproximativ 600 m în diametru, pare a fi decorul unei poveşti, negăsindu-şi locul în marea zbuciumată. Mărginit de depuneri albe de sare şi înconjurat de păduri verzi de eucalipţi şi arbori de hârtie, lacul e separat de apele albastre ale oceanului printr-o fâşie îngustă de nisip alb.
În 1950, o echipă de specialişti a studiat apele roz şi sărate ale lacului, aşteptându-se să găsească aici alge de tipul “Dunaliella salina”. În apa cu conţinut ridicat de sare, aceasta produce un pigment roşu, care conferă nuanţa roz a altor lacuri din Australia, precum cel aflat în apropiere de oraşul Esperance, pe continent. În lacul Hillier, scrie www.dunarea-albastra.ro, nu există această algă, iar cauzele culorii sale roz rămân un mister. Prima menţionare a lacului roz de pe insula Middle datează din anul 1802, când Matthew Flinders, un navigator şi hidrograf britanic, a acostat aici în drum spre Sydney. Au urmat câteva scurte întreprinderi comerciale, între anii 1820 şi 1840, aici stabilindu-se vânători de foci şi de balene, iar la începutul secolului XX din apele lacului s-a început extragerea sării. Exploatarea a încetat după numai şase ani, iar de atunci insula şi lacul ei roz sunt netulburate.
Angel, cea mai înaltă cascadă din lume
În 1935, Angel, un pilot pornit în căutarea aurului, străbătea vastul platou venezuelian Auyan Tepui - Muntele Diavolului. Un bătrân căutător de aur îi povestise cu câţiva ani înainte despre uriaşele zăcăminte de aur de aici şi de atunci tot încerca să le găsească. Privind in jos din biplanul său, Angel a văzut şuvoi după şuvoi revărsându-se peste marginea unui platou şi pierzându-se în pădurea tropicală de dedesubt. Apoi, ocolind un colţ masiv de stâncă, a încremenit cu mâna pe manşă. De undeva de sus, aproape pierdut în nori, un râu întreg se prăvălea peste creasta de un roz întunecat a unei faleze şi se năpustea în valea de jos cu un tunet ce acoperea sunetul motorului său. Angel şi tovărăşii lui au aflat şi provenienţa apei cascadei. În ravenele şi fisurile de pe platou - cu o suprafaţă de 770 km pătraţi -  se aduna o cantitate enormă de apă de ploaie, 7620 mm anual, care se revărsa şi alimenta râul Churun, un afluent al lui Carrao. Presupunerea că Angel a descoperit cea mai înaltă cascadă din lume a fost confirmată abia în 1949, când o expediţie condusă de Ruth Robertson, o americancă care fusese corespondent de război, a străbătut canionul Churun în ambarcaţiuni cu motor. Ea a zărit pentru prima dată cascada la lumina lunii: un şuvoi lung de argint învăluit într-o strălucire galben-roşcată. Instrumentele montate a doua zi au măsurat înălţimea cascadei: 979 m, de aproape 18 ori mai mult decât Cascada Niagara. Debitul său nu este însă constant. În anotimpul ploios, norii de stropi de la baza cascadei "irigă" o suprafaţă mare de pădure. În anotimpul uscat "norii" se transformă în ceaţă înainte de a ajunge la râu şi astfel iese la iveală un enorm amfiteatru în jurul cascadei. Jimmy Angel şi-a câştigat locul în atlasurile mondiale, deşi se spune că un culegător de cauciuc pe nume Ernesto Sanchez La Cruz a fost totuşi primul nelocalnic care a zărit cascada, în 1910. Când Jimmy a murit într-un accident aviatic în 1956, cenuşa sa a fost aruncată deasupra cascadei care îi poartă numele.
Un tărâm legendar, de o frumuseţe sălbatică
Un loc îndepărtat, secret, în care văi pline de vegetaţie răsar printre zăpezile arctice, iar minele de aur părăsite sunt vegheate de spiritele pădurii - aşa poate fi descris în câteva cuvinte râul Nahanni. Izolarea zonei este în prezent garantată de guvernul canadian şi de UNESCO, râul şi împrejurimile sale făcând parte din patrimoniul mondial; singurele căi de acces sunt pe apă sau cu aeronavele uşoare. Decizia a fost înţeleaptă, deoarece splendoarea ţinutului, a canioanelor sale întunecate şi a cascadelor înalte este condiţionată de izolare. În parte, aceasta este asigurată chiar prin dimensiunile zonei: Nahhani străbate un tărâm stâncos cât jumătate din Scoţia. O contribuţie a avut-o însă şi reputaţia sumbră creată la începutul secolului XX, când căutătorii de aur au sosit aici.
În 1905 s-a zvonit că doi fraţi s-ar fi îmbogăţit aici. Un an mai târziu, scheletele lor au fost găsite în apropierea râului. În 1915, cadavrul decapitat al unui alt căutator de aur, un suedez, a fost descoperit în pădure, iar trupul altuia a fost găsit îngheţat, îngenuncheat lângă cenuşa focului său de tabără, stins de mult. Soarta altor căutători de aur putea fi ghicită din canoele răsturnate, ce pluteau pe apa râului. În total, 50 de oameni au dispărut - poate accidental sau poate au murit de foame, dar legendele despre spiritele malefice ale regiunii s-au înmulţit, ca şi poveştile despre o comoară păzită de monştri cu înfăţişare pe jumătate umană, ce trăiau în văile ascunse şi fertile în care nu ninge niciodată. În zilele noastre, pentru majoritatea turiştilor, unica modalitate de a explora râul este turul cu ambarcaţiunile cu motor, de 210 km în amonte, între Muntele Nahanni şi Cascada Virginia, împotriva curentului care curge cu 28 km/h. Departe de traseele turistice, cele două braţe ale râului Nahanni se prăvălesc prin cei 90 m înălţime ai Cascadei Virginia, în apele învolburate de la Poarta Iadului. Mai sus de cascadă se afla Rabbitkettle Hotsprings (Izvoarele Calde "Ceainicul Iepurelui") şi singura modalitate de a ajunge acolo este cea aeriană. Terasele vaste de piatră, pastelat colorată, acoperă fiecare o suprafaţă de aproximativ 23 km pătraţi. Formarea lor a durat probabil 10.000 de ani, răstimp în care izvoarele fierbinţi au depus minerale, constituind un strat de tuf calcaros.
Sute de cascade pe un singur râu
La graniţa dintre Brazilia şi Argentina, furia fluviului Iguazu face ca, pe o distanţă de doar trei kilometri, să ia naştere nu mai puţin de 275 de cascade. În timpul sezonului ploios, numărul acestora se dublează. Cascadele de pe Iguazu oferă o privelişte magnifică, unică în lume, care poate fi savurată de turişti fie din partea argentiniană, de unde cascadele se pot observa de aproape, fie din cea braziliană, de unde vizitatorii capătă o perspectivă panoramică. Legenda spune că a existat un zeu care vroia să se căsătorească cu o frumoasă localnică pe nume Naipi, îndrăgostită însă de tânărul Tarobo. Aceştia se plimbau într-o canoe, iar zeul a tăiat albia râului pentru a-i condamna la o eternă cădere. Primul european care a descoperit cascada a fost spaniolul Álvar Nunez Cabeza de Vaca, în 1541. De alfel, partea cascadei din Argentina poartă numele conchistadorului.