luni, 4 iulie 2011

Ecologia, o afacere ce a “născut” miliardari

* Grija pentru sănătatea Planetei nu este întotdeauna dezinteresată, din moment ce unora le-a adus averi uriaşe *

Trendul ultimilor ani i-a făcut pe numeroşi oameni de afaceri sa investeasca in domenii verzi. Prognoza făcută de Daniel Esty (profesor la Universitatea Yale si consilier al presedintelui american, Barack Obama, pe probleme de mediu, pe vremea cand se afla in campanie electorala), avansa o creştere cu 40%, comparativ cu 2009, a investiţiilor în domeniu.

Fiind vorba de o expansiune constantă, nu are de ce să ne mire că există deja un clasament al celor mai "verzi" miliardari din lume, întocmit de Revista Forbes:
* Vinod Khosla, Statele Unite, avere de 1,1 miliarde de dolari. Capitalistul din Silicon Valley a inceput investitiile in start-up-uri din domeniul energiei verzi inca din 2004, prin compania Khosla Ventures. Un exemplu, este Calera, o companie care se ocupa de captarea dioxidul de carbon si a altor gaze nocive emise si le folosesc pentru materiale de constructii, inclusiv ciment. De asemenea, Khosla Ventures finanteaza "experimente stiintifice";
* Shari Arison, Israel, avere de 3,4 miliarde de dolari
Cea mai bogata femeie din Israel este intr-o cruciada pentru a transforma lumea. Cea mai importanta credinta a sa este ca afacerile trebuie sa fie si profitabile si sustenabile. De altfel, Arison vrea sa-si transforme compania de infrastructura si constructii, Shikun & Binui, intr-o companie 100% "verde".
In 2007, femeia de afaceri a lansat Miya, o companie a carei activitate este reducerea scurgerilor din tevile de apa subterane;
* T. Boone Pickens, Statele Unite, avere de 1,1 miliarde de dolari
Desi si-a inceput cariera in domeniul petrolului, Pickens lucreaza, in prezent, la inlocuirea petrolului cu un mix de energie eoliana, nucleara si generata de gaze naturale, cheltuind nu ma putin de 58 de milioane de dolari pe o campanie nationala de promovare a acestui proiect.
De asemenea, a infiintat Clean Energy Fuels, cel mai mare furnizor de combustibil bazat pe gaze naturale din America de Nord;
* Richard Branson, Marea Britanie, avere de 4 miliarde de dolari
Ultima initiativa "verde" a cunoscutului miliardar este Camera de Razboi impotriva Carbonului, prin intermediul careia incearca sa mobilizeze oamenii de afaceri sa-si ajute orasele in care activeaza sa foloseasca mai eficient energia.
Incepand din 2006, a inceput sa investeasca o dividendele din afacerile sale din domeniul transporturilor in dezvoltarea combustibililor alternativi. De asemenea, a creat Virgin Green Fund, cu ajutorul caruia a investit in zece companii ce activeaza in diverse domenii, precum energia solara, purificarea apei si iluminarea eficienta.
In 2007, a lansat Virgin Earth Challange, oferind 25 de milioane de dolari creatorului unui dispozitiv care sa curete aerul de gazele cu efect de sera;
* Larry Page si Sergey Brin, Statele Unite, avere de 17,5 miliarde de dolari fiecare
Prin intermediu
Google.org, creatorii Google au oferit 100 de milioane de dolari drept imprumuturi nerambursabile si in investitii in companii din domeniul energiei regenerabile sau dezvoltarea tehnologiilor pentru autovehicule electrice.
In plus, sediul central al Google este alimentat de energie solara si toata mobila este fabricata din materiale reciclate;
* John Doerr, Statele Unite, avere de 1,7 miliarde de dolari
Proprietar al Kleiner Perkins Caufield & Byers, Doerr a investit in peste 20 de companii din domeniul mediului, inclusiv Bloom Energy, ce cauta combustibili alternativi, Amyris (biocombustibili) si Silver Spring Networks (retele electrice inteligente);
* Aloys Wobben, Germania, avere de 3,5 miliarde de dolari
In 1984, Wobben a pus bazele producatorului de turbine eoliene Enercon. Astazi, compania sa, impreuna cu GE Wind, sunt cele mai active de pe piata de energie eoliana din Statele Unite. In plus, Enercon are peste 14.500 de turbine eoliene in 30 de tari si se extinde si in domeniul apei, investind in centrale hidroelectrice si proiecte de desalinizare a apei;
* Albet von Thurn und Taxis, Germania, avere de 2,2 miliarde de dolari
Printul german detine 30.000 de hectare de paduri in tara sa natala, printre cele mai mari proprietati de acest gen din Europa. In ciuda opozitiei locale, planuieste sa investeasca 165 de milioane de dolari in constructia celei mai mari centrale de captare a energiei solare din Bavaria si sa vanda electricitatea pentru 16.000 de locuinte;
* Jeffrey Skoll, Canada, avere de 2,4 miliarde de dolari
Primul presedinte al Ebay a fondat Skoll Global Threats Fund in 2009 pentru a confrunta probleme legate de schimbarile climei si proliferarea nucleara. Skoll a finantat filmul "An Inconvenient Truth", un documentar despre incalzirea globala in care aparea fostul vicepresedinte american Al Gore si care a si castigat premiul Oscar.
Fundatia sa va investi 100 de milioane de dolari sub forma de imprumuturi, pentru inceput si ajuta antreprenorii locali sa sustina recilarea si energia regenerabila, in tari precum Peru sau SUA.

Bogaţii verzi ai Chinei

Acum 30 de ani, nimeni nu era bogat în China. Astăzi, revista „Forbes“ relevă că în această ţară sunt 64 de miliardari, plasând China pe locul doi în lume, după Statele Unite.

O avere clădită cu o baterie

Marele secret al succesului chinez a fost dezvoltarea industriilor verzi, bazate pe concepte ecologice. De pildă, Wang Chuanfu (44 de ani), al patrulea cel mai bogat om din China, produce maşini electrice. El are o avere estimată la 4,4 miliarde de dolari şi este director general al firmei BYD. Prin 2008, miliardarul american Warren Buffett a cumpărat 9,9% din această firmă, cu 230 de milioane de dolari, şi a obţinut, într-un singur an, un profit de un miliard de dolari din această afacere. Compania BYD a creat o baterie revoluţionară cu un electrolit nontoxic, care este 100% reciclabilă. Ea se încarcă la priză cu viteză foarte mare, ajungând la 50% din capacitate în primele 10 minute, iar maşina poate merge fără realimentare aproape 400 de kilometri. Noul model E6 atinge 96 de kilometri/oră în opt secunde şi costă numai 20.000 de dolari.

Regina hârtiei reciclate

Zhang Yin, în vârstă de 59 de ani, importă deşeuri textile şi de hârtie din Statele Unite şi face din ele ambalaje de carton în China, pe care apoi le exportă tot în Occident. Şi ea este unul dintre miliardarii Chinei. Compania „Nine Dragons" („Nouă dragoni") i-a adus deja o avere de 3,4 miliarde de dolari, mai mare decât a realizatoarei TV Oprah sau a scriitoarei britanice JK Rowling. Firma este condusă acum de soţul şi copiii ei, dar are drept angajaţi de frunte peste 30 de membri ai familiei.

Avioane şi elicoptere “de familie”

În clasamentul miliardarilor chinezi urmează Tian Yu (36 de ani), un tânăr pasionat de aviaţie care s-a îmbogăţit făcând avioane şi elicoptere de mici dimensiuni, între care şi primul avion electric pilotat de om. În hangarele firmei sale, Yuneec, aflată la numai o oră de Shanghai, au fost realizate două modele de avioane electrice, cu un loc şi cu două locuri, care în vara lui 2009 au zburat pentru prima oară. Yu a vândut deja peste 400.000 de elicoptere în miniatură şi deocamdată doar 1.000 de avioane, dar afacerea lui este foarte bine cotate la bursă.

Prosperitate… de la soare

Cel mai tânăr dintre ei, Peng Xiaofeng, în vârstă de 34 de ani, şi-a câştigat averea construind panouri solare. El crede că peste 100 de ani cel puţin 60% din energia utilizată de oameni va fi energie solară. Xiaofeng este director general al companiei LDK Solar, cea mai mare companie producătoare de panouri solare din lume. A studiat în China şi în Australia şi a beneficiat de sprijinul guvernului chinez pentru a-şi întemeia compania.