* Diversitatea
obiectelor care au precedat moneda (protomonede) sau au înlocuit-o la un anumit
moment din istorie (monede- surogat) este foarte mare *
În epoca de piatră orice
bucăţică de metal era preţioasă şi utilizată ca protomonedă. Şi uneltele
metalice au fost folosite ca mijloc de schimb, la început în forma în care
erau, iar mai apoi doar ca miniaturi. Atunci când metalele lipseau, detaliază www.colectionarul-roman.ro, alte
obiecte realizate de mâna omului sau din natură jucau rolul de echivalent al
mărfurilor în sânul diverselor comunităţi de pe glob. Băştinaşii din Insulele
Nicobar foloseau nucile de cocos, cei din Insulele Admiralty-dinţii de câine, triburile
siberiene- renii, hitiţii măsurau valoarea unei mărfi în oi, iar tibetanii în
unt. În perioada medievală norvegienii foloseau ca monedă codul uscat, în
India- migdalele, iar în Guatemala –porumbul. Până recent, principala monedă în
stepele kirghize din Rusia erau caii. În alte zone ale globului bovinele,
caprele, oile şi cămilele erau şi încă sunt aur curat. Pentru a-şi cumpăra
fructe, legume şi cereale, sau pentru a plăti tributul, aztecii foloseau
boabele de cafea, care erau ţinute în săculeţi de câte 24.000 de boabe.
Chihlimbarul, perlele, scoicile, ouăle, fildeşul, jadul, pielea diverselor
animale, porcii, unghii de animale au fost tot „monede”. În continuare, vă
prezentăm o parte din cele mai cunoscute „monede – surogat” de pe mapamond.
* Lingourile
de sare „amoli”. Pentru
populaţiile din zonele deşertice, sarea a fost şi încă este la fel de valoroasă
ca aurul, de aceea a fost denumită de o parte din populaţiile africane aur alb.
Lingourile „amoli” provin din Etiopia şi au circulat în întreaga Africă până la
începutul secolului XX, fiind o veritabilă moneda de schimb. Acestea erau
înfăşurate în fâşii de lemn pentru a le proteja. Pe vremuri şi soldaţii romani
erau plătiţi în sare. De la cuvântul sare în latină, „sal”, sau mai precis
„salrius” vine şi numele răsplatei băneşti pentru munca fiecăruia dintre noi -
salariu. În engleza este „salary”, iar în italiană, spaniolă, portugheză -
„salario”;
* Tambua
–dinţi de balenă (doar de mascul), au fost cel mai valoros mijloc de
plată în Fiji, putându-se cumpăra chiar şi o mireasă, cu un număr potrivit de
dinţi. De asemenea, aceşti dinţi erau făcuţi cadou la evenimente deosebite din
viaţă: naştere, nuntă, moarte. Cu un dinte de balenă bătrână, bine lustruit,
se putea cumpăra o canoe, iar cu un dinte mic câţiva peşti. Un dinte mare putea
avea circa 20 cm lungime şi cântărea cam 1 kg;
* Discurile
de cuarţ „Sokpe” erau
utilizate în perioada precolonială în Togo şi anumite zone din Ghana. Aveau
dimensiuni între 3 şi 10 cm în diametru şi o pietricică în mijloc. Se numeau
sokpé (sau pietrele tunetului), deoarece în legendele africane se credea că
pică din cer atunci când tună;
* Peştişorii
din cositor erau mici
lingouri din cositor care au circulat în secolul al XVII-lea în zona
Sultanatului Perak din Malayesia, renumit pentru rezervele sale de staniu.
Cositorul era turnat şi în alte forme: elefanţi, crocodili, broaşte ţestoase,
crabi, capre, lăcuste, cocoşi;
* Beţişoarele
de bambus „Dai Yong Bi” au
circulat în China în a doua jumătate a secolului al XIX -lea. Altă monedă
inedită a fost lansată pe piaţă în 1923, în perioada de inflaţie de după
primul război mondial, când în orasul Poessneck din Germania au circulat pe
post de “monede” tălpi de pantofi de damă sau bărbaţi purtând semnătura
oficialilor şi având valori de 25 şi 50 de pfennigi de aur. Revenind la China, şi între cele două
războaie mondiale ale secolului trecut au fost puse în circulaţie beţişoare
din cupru, os, fildeş sau bambus. Pe ele erau inscripţionate cu cerneală,
sculptate sau pirogravate valoarea nominală, emitentul şi data;
* Deşi nu au fost realizate cu scopul de a înlocui
banii, „cărămizile” din ceai presat au circulat ca moneda de schimb la
începutul secolului trecut în anumite părţi din Asia, în zona nordică a Chinei,
în Tibet, Mongolia, Siberia, având diverse inscripţii cu caractere chinezeşti.
Calupurile de ceai se puteau tăia şi astfel se obţineau „bani” mai mărunţi;
* “Clopoţeii” erau utilizaţi în diverse ceremonii de
către triburile africane Ngbandi, care vieţuiesc în zona râului Ubangi, o
regiune din Congo de astăzi. Numiţi „cloche”, erau dăruiţi vraciului de către participanţii la
ceremonia Ganza. Dar, cu aceşti clopoţei puteai să-ţi faci şi cumpărăturile. Cu
50 de cloche îţi luai o mireasă, iar cu 3 clopoţei cumpărai un bushel de manioc
(bushelul este o unitate de măsură a volumului, 1 bushel fiind egal cu 32 de
litri). Fiecare clopoţel măsura cam 16 cm în lungime şi au fost utilizaţi până
în 1920;
* Brăţările „Manilla” au fost utilizate ca subtitut
de bani de-a lungul coastei Guineei din secolul XV şi până în secolul XX.
Erau din bronz şi erau destinate cumpărării de fiinţe vii: vite, sclavi sau
mirese;
* „Kissi penny” sunt nişte vergele din fier lungi de 25-40 de cm, rareori ajungând la 60 de
cm. Numele le vine de la tribul vest african Kissi (Gizzi, Ghizi, Gitz) care
trăia în zona Guineei, Liberia şi Siera Leone. Aceşti bănuţi-vergele au fost
cea mai populară formă monetară în perioada 1880-1950, într-un areal care s-a
lărgit şi în afara tribului Kissi, ajungând până în Senegal. Vergelele sunt
subţiri ca un creion, răsucite şi au unul din capete în forma de T, iar celalalt
aplatizat. De obicei circulau în mănunchiuri de câte 20-50 bucăţi. În jurul
anului 1900, cu 1000 de kissi penny puteai cumpăra un taur, 1500 de piese era o
nevastă, iar 5000 bucăţi un sclav bun de muncă;
Banii Yoruba
Yoruba este un grup
etnic din vestul Africii, zona Nigeriei. Foarte multe obiecte metalice au fost
utilizate ca echivalent de valoare/ monedă în tranzacţiile comerciale
practicate. Prezentăm mai jos câteva din obiectele utilizate ca „surogat” de
bani:
* Pe o formă metalică asemănătoare unui cuţit mai
lung erau prinse ordonat mai multe monede aparţinând Africii Britanice,
realizându-se astfel „arborele cu bani”. Monedele erau de jumătate de penny sau
zecimi de penny din anii 30, 40 sau 50 ai secolului trecut, iar numărul lor pe
un „money tree” era variabil (în jur de 50- 70 bucăţi sau chiar mai multe),
funcţie de lungimea şi lăţimea formei metalice pe care erau prinse. Avantajul
acestui mod de a păstra banii era că atunci când aveai nevoie de o cantitate
mai mică de bani, aceştia se putea desprinde din „arbore”;
* O curea din piele purtată la brâu şi pe care erau
legate împreună în mod ingenios mai multe inele de alamă constituia pentru
populaţia Yoruba un inedit portofel. Când aveau nevoie să cumpere ceva, scoteau
inele de alamă de pe curea şi totul era OK;
* Tot ca substitut de monedă, yoruba mai utilizau în
tranzacţiile mai mari nişte gonguri din fier de diverse forme, unele
asemănătoare cu nişte tălăngi. Tot în tranzacţiile mari erau utilizate şi nişte
bare din fier lungi de 30-40 cm.
Alte monede inedite
* În Burkina Faso, populaţia Lobi utiliza în
tranzacţii niste „şerpisori” din fier având lungimi cuprinse între 18 – 50 cm.
În Congo se utilizau bare din fier având forma literei U, cu capetele terminate
cu discuri, numite Kusu. Aveau lungimi de 30-50cm;
* Bucăţi de argint, fier, cupru şi diverse aliaje
având forma de mici canoe au fost utilizate ca monedă pe valea râului Mekong
prin secolul XVIII. Cântăreau între 15 şi 90 grame, cu o lungime în jur de 7cm;
* Tical, numite şi „bullet money”- banii-glonţ - au
fost principala monedă în Thailanda în secolele XIII-XIX. „Limbile de tigru”,
la rândul lor, erau mici lingouri din argint care au circulat ca monede în
regiunile din sud - estul Asiei;
* Wampum erau şiraguri de mărgele şlefuite pe care le
foloseau indienii americani în realizarea schimburilor comerciale. Coloniştii
au adoptat şi ei acest mijloc facil de plată în relaţiile cu băştinaşii. În
1637, statul Massachusetts a declarat că „wampum albe” au curs legal de schimb.
Astfel, pe 6 mărgele albe obţineai un penny, dar nu puteai schimba mai mult de
un shilling;
* Pieile de animale au fost utilizate ca mijloc de schimb cu
predilecţie în Rusia, Siberia, America de Nord, dar şi în Europa, Africa,
Caraibe, America de Sud sau Asia.
