În timpul actual, apele se revarsă când se desfac băierile cerului şi intră, apoi, în matca lor. Cu decenii în urmă, sate întregi, cu lăcaşuri de cult cu tot au fost "înghiţite” de lacurile de acumulare şi acolo au rămas.
În urmă cu mai bine de 40 de ani, căsuţele risipite în Belişul Vechi au fost strămutate pe un deal situat între văile Belişului şi Someşului Cald, pe vechea vatră ivindu-se superbul lac de acumulare Fântânele. Singura construcţie care nu a fost mutată, scrie biserici.org, a fost biserica străveche a satului, construită în 1400, ea fiind inundată în momentul inaugurării barajului. Întrucât era construită din piatră, s-a ajuns la concluzia că nu merită să fie transportată în deal, aşa că a fost mutat doar "inventarul". Astăzi, în verile secetoase, încă se mai zăresc ruinele lăcaşului de cult, iar cei care s-au scufundat în apele lacului spun că nu s-a schimbat nimic între vechile ziduri de piatră. Când ploile îşi fac simţită prezenţa în Apuseni, biserica "coboară” la o adâncime de 25 metri pe fundul lacului Beliş, site-urile amatorilor de sporturi extreme, de genul TEAMadventure.ro, anunţând că în zonă "se pot efectua scufundări atât pentru vizitarea bisericii, cât şi scufundări de altitudine şi adâncime”.
Satul şi schitul scufundat
În apropiere de Sângiorgiu de Pădure (lângă Sighişoara) se află satul Bezid, scufundat sub ape între '88 şi '89. Unii spun că satul a fost inundat în urma sistematizării puse la cale de Ceauşescu, alţii că s-a încercat strămutarea unor comunităţi religioase de aici, iar alţii spun că terenul era nesigur şi apos şi trebuia astupat cu apă, care să dea forţă turbinelor din barajul din apropiere. Din lac, relatează mures.ro, ies vârfurile copacilor pe care pescari şi-au amenajat platforme unde se instalează încă de la primele ore ale dimineţii. Conform unei descrieri de pe poezie.ro, sub apele lacului lac stau, de aproape două decenii, o sută de case, un dispensar şi o grădiniţă. Neacoperită de ape e doar biserica reformată, construită pe un deal, numai că vara, lacul înghite şi acest ultim semn. O altă menţiune, de această dată despre un schit scufundat, se regăseşte pe calarasi.djc.ro: sub apele acumulării Mostiştea (la aproximativ 10 metri adâncime) se află Schitul Codreni, construit în 1678 şicompus din biserică, chilii, turn clopotniţă, zid de incintă (sec. XVII).
Ape, tulburate de oameni, ce au îngropat bisericile mureşenilor
Bătrânii satului Cinciş, localitate milenară aşezată pe malul drept al Cernei Mureşene, între Hunedoara şi Haţeg, povestesc şi acum cum apele le-au îngropat pentru totdeauna bisericile. În 1962, comuniştii au decis formarea unui lac de acumulare în depresiunea Cincişului. Cele trei biserici ortodoxe, în ciuda eforturilor localnicilor, au fost distruse până în temelie. Doar biserica romano-catolică rămâne în picioare, fără acoperiş, iţindu-se din când în când dintre ape, atunci când acestea se retrag către depărtări. „Lacul acesta s-a creat cu două scopuri. Unul: apă industrială pentru combinat; doi: loc de distracţie şi de recreere pentru clasa muncitoare. Al doilea scop funcţionează şi acum. Au fost acolo satele Cinciş, cel mai mare, cu vreo 90 de case, Cerna, Baia Craiului, Moara ungurului şi Ciulenii. Erau trei biserici ortodoxe şi una romano-catolică. În Baia Craiului era, lângă biserica ortodoxă, una catolică, mare, făcută de Maria Tereza. Din biserica ortodoxă, monument istoric din secolul XVI, a fost extrasă pictura şi dusă la Castelul Huniazilor. Nu a fost conservată cum trebuie şi s-a degradat. Am mutat întâi morţii aici. La biserica din Baia Craiului am pus un credincios să pună bare de fier la uşi şi mobilierul să-l ducă în cafas, adică în cor, ca să nu fie nimicită cu totul de pescari. Au rupt însă lacătele şi au devastat-o, până ce n-a mai rămas piatră pe piatră. Când se mai retrage apa, se văd crucile din sate, moloz, dărâmături…Oamenii acestor vetre au fost mânaţi mult mai la deal. „Pe locul ăsta, a Cincişului de acum, a fost pădure. I s-a marcat fiecăruia locul unde să se mute, a fost pusă câte o tăbliţă şi a trebuit să ne mutăm aici" povesteşte părintele Oprea Crăciun, într-un reportaj publicat pe agnos.ro. După 1990, Părintele Oprea iniţiază demersuri pentru construirea unui muzeu la Cinciş, care să conserve memoria de veacuri a acestor aşezări. „Am găsit 59 de fresce şi 10 icoane pictate pe lemn la castelul din Hunedoara, care au aparţinut bisericii vechi din Cinciş. Nu am reuşit să primim de nicăieri nici un ajutor şi am pornit aşa, singuri", adaugă părintele. Astăzi muzeul pare a prinde mai mult ca oricând viaţă, în preajma noii biserici - o ridicare monumentală, cât o catedrală, care încearcă să îmbrăţişeze sub omoforul său toate celelalte biserici de sub ape. Pe lângă frescele amintite, locuitorii de aici aşteaptă să dăruiască muzeului statuete de pe vremea daco-geţilor, vase şi înscrisuri străvechi, se menţionează pe acelaşi site.
Lacul blestemat
La scurt timp după ce bisericile din Cinciş şi-au găsit neodihna sub ape, sătenii au început să observe fenomene ciudate, scrie masuramedia.ro. „Oile nu se apropiau de lac, iar în miez de noapte se vedeau, uneori, spiritele celor morţi care bântuiau pe suprafaţa lacului. Nu mai vorbesc despre furtuni iscate din senin în mijlocul lacului", povesteşte Ionel Crâznic, un localnic. Au urmat apoi alte întâmplări care au generat legende. „Aproape în fiecare an cineva se îneca, iar cadavrul nu mai ieşea niciodată la suprafaţă. Îmi amintesc că prin anii 70 s-a înecat un fotbalist, iar autorităţile de atunci au făcut eforturi disperate să-i recupereze cadavrul. Scafandrii care coborau pe fundul lacului ieşeau la suprafaţă îngroziţi. Povesteau despre şerpi şi despre faptul că era întuneric beznă. Unul dintre ei, care a ajuns în zona unde se aflau cimitirele, a ieşit la suprafaţă şi nu a mai scos un cuvânt. A stat internat la Spitalul de nebuni aproape un an”, îşi aminteşte Ionel Crâznic. În urmă cu doi ani, lacul Cinciş şi-a mai trecut pe „răboj” o victimă: Paul Barna, vicecampion naţional la caiac –canoe în vârstă de 13 ani. Băiatul s-a înecat în timpul unui antrenament când o furtună iscată din senin i-a răsturnat canoea.
"Cerul era senin, apa deosebit de liniştită. În mai puţin de cinci minute nu vedeam la 100 de metri. Am apucat să-l observ pe Paul. Era foarte aproape de mal. Valuri de un metru înălţime îl aruncau dintr-o parte în alta", povestea atunci antrenorul Gavrilă Drăgoi.
Au urmat o serie de căutări disperate ale trupului canotorului, sortite eşecului, deşi a venit şi o echipă formată din 11 scafandri, membri ai „Asociaţiei Scafandrilor Profesionişti din România.
Mrăcunia, mănăstirea de sub ape
La Cazane, sector din defileul Dunării, la trecerea prin Munţii Carpaţi, Dunărea măsoară doar 100 de metri în lăţime. În zonă se află Valea Mrăcuniei („loc ascuns“ sau „apă întunecată“), unde, până în 1967, se găsea o veche mănăstire numită Mrăcunia, a cărei atestare documentară coboară până în anul 1453. Construcţia Hidrocentralei Porţile de Fier I a dus, însă, la sacrificarea lăcaşului de cult. Cu timpul, apele revărsate ale lacului de acumulare au înghiţit ruinele mănăstirii, botezată de localnici „mănăstirea de sub ape“.
Pe drumul ce leagă Orşova de Moldova-Nouă a răsărit, din apă, după mai bine de 30 de ani, o biserică albă, nouă. S-a ridicat pe locul fostului Balon de semnalizare din Cazanele Mici, ce coordona navigaţia în zona îngustă, nefiind posibilă trecerea simultană a două vase. Se numeşte Mrăcunia şi nu este doar o zidire, ci o rezidire a vechii mănăstiri înghiţită de ape. Când nivelul Dunării scade foarte mult, ruinele în formă de cruce ale vechiului lăcaş pot fi văzute cu ochiul liber. De-a lungul timpului, a fost cunoscută drept Mănăstirea din Valea Dunării sau de la Ogradena Veche. În 1995, scrie "Ziarul Lumina", a fost aprobată reînfiinţarea aşezământului monahal, cu obşte de călugări, lucrările fiind terminate în anii 1999-2000. Tot în 1995 a fost sfinţit şi muzeul parohiei Eşelniţa, ce conţine obiecte unice salvate din bisericile de pe Clisura Dunării, înghiţite de apele Dunării. De la Mănăstirea Mrăcunia se păstrează uşile împărăteşti şi o candelă.
