Manipularea vremii, o "tehnică" ce ţine de cotidian?...

â

Există teorii care spun că avansate în periculosul domeniu militar al războiului climatic sunt Statele Unite, Rusia (moştenire de la fosta URSS), China, India şi alte câteva state.

Relatări despre un experiment "în domeniu", extrem de controversat, se regăsesc pe almeea.com. Conform site-ului amintit, în 1992, la Gokona (Alaska), a demarat unul din programele cele mai secrete ale SUA, denumit HAARP (High-frequency Active Auroral Research Program). Programul este condus de Air Force Research Laboratory’s Space Vehicles Directorate şi constă într-un sistem de antene speciale, de mare putere, prin care se realizează “controlul modificărilor din ionosfera", care afectează ulterior atmosfera şi scoarţa terestră. “HAARP este conceput ca să inducă modificări mici de temperatură în ionosferă, ale căror rezultate cu influenţă pe Terra sunt apoi analizate cu ajutorul instrumentelor HAARP", se menţionează, franc, pe site-ul HAARP. Nicholas Begich (un adversar activ al programului) explica: "HAARP este, în realitate, un bombardament al ionosferei cu unde radio extrem de puternice, care afectează diverse zone ale planetei. Undele electromagnetice revin pe pământ din ionosferă şi penetrează totul pe scoarţă, generând fenomene devastatoare".Richard Williams de la Laboratorul Davis Sarnoff, din Princeton, este mult mai categoric: "HAARP constituie un act iresponsabil de vandalism global". Chiar documentele Pentagonului sugereaz

ă că scopul HAARP este "exploatarea ionosferei în scopurile Departamentului Apărării”. În acest scop, pe lângă experimente de modificări climaterice, HAARP a realizat, chiar în SUA, "pene totale de curent", întreruperea curentului pe regiuni întregi, suspendarea comunicaţiilor etc, fără să fie tras la răspundere, datorită secretizării totale a operaţiunilor militare. Practic, din 1992, prin programul HAARP, Statele Unite experimentează manipularea acoperită a schimbărilor climatice, uriaşe explozii în scoarţa terestră declanşatoare de mişcări tectonice, utilizarea sistemelor de comunicaţii şi de energie electrică drept arme strategice, care vor permite Statelor Unite să domine regiuni întinse ale Terrei.

Ce este HAARP, la modul oficial

Într-o zonă arctică din Alaska, Pentagonul a ridicat un puternic transmiţător proiectat să trimită mai mult de 3000 megawatti în straturile superioare ale atmosferei. Proiectul HAARP, ce a costat SUA peste 30 de milioane de dolari, este menit, conform Marinei şi Forţelor Aeriene SUA, "studierii variaţiilor complexe din ionosfera Alaskăi". În completarea Pentagonului, are şi misia “de a dezvolta noi tehnologii de comunicaţie şi supraveghere, care vor permite armatei să trimită semnale spre submarinele nucleare şi spre bazele militare din subsol". Complexul HAARP este situat într-o regiune izolată lângă orăşelul Gakona din Alaska. În 1997 a intrat în funcţiune întregul complex format din 180 de turnuri înalte de 21 de metri, formând o arie de transmiţătoare capabile să trimită unde radio de 2,5 - 10 MHz, cu o putere de peste 3 gigawatti.

Contra ţărilor incomode
Se spune că dau de gândit schimbările dramatice şi neobişnuite din ultimii ani, care au intervenit în ţări considerate de Administraţia Bush ca fiind pe axa răului. În Coreea de Nord s-au consemnat o succesiune de stări de secetă, urmate de mari inundaţii. Rezultatul: întregul sistem agricol al ţării a fost distrus, iar Coreea de Nord a fost nevoită să recurgă la masive importuri de alimente, pentru a preveni foametea. În Cuba, modelul a fost similar - secete cumplite, urmate apoi de inundaţii devastatoare - cu aceleaşi rezultate: importul de alimente sau foametea. În Iran, Irak şi Siria am asistat la o secetă prelungită, începând din 1999. În Afganistan, patru ani de secetă au premers invazia americană din 2001, distrugând total economia rurală şi generând foamete. Statele ajunse în astfel de situaţii sunt silite să solicite “ajutor internaţional”. Cum este, de pildă, cel acordat de Armata SUA în zona Oceanului Indian, permiţând astfel americanilor să ocupe zone strategice, sub pretexte "umanitare".

Organizaţia Naţiunilor Unite, indiferentă la subiect
În ciuda multiplelor cercetări ştiinţifice care s-au realizat în domeniu, ONU nu a avut niciodată pe agenda sa de discuţii problema manipulărilor climatice în scopuri militare. Subiecte ca "război climatic" sau "tehnici de modificare a mediului" nu au fost amintite nici de către delegaţiile oficiale şi nici de către grupurile de acţiune în domeniul mediului.

Cercetătorul de renume mondial, dr. Rosalie Bertell, confirmă faptul că "oamenii de ştiinţă din armata SUA lucrează la realizarea de sisteme climatice folosite ca arme de război. Metodele includ crearea şi dezvoltarea de furtuni puternice şi direcţionarea evaporării apei în atmosfera Pământului pentru a produce inundaţii direcţionate." Francmasonul Zbigniew Brzezinski "vedea" încă din 1970 (aşa cum declara în cartea sa "Între doua epoci") faptul că: "Tehnologia va pune la dispoziţia conducătorilor lumii anumite tehnici pentru declanşarea unui război secret… Tehnici de modificare a vremii vor putea fi folosite pentru a produce îndelungi perioade de secetă sau furtuni puternice." Dezinformare şi manipulare

Deşi HAARP este prezentat opiniei publice ca un simplu "program de cercetare academică”, conform afirmaţiilor oficiale, dr. Rosalie Bertell subliniază că, în plus faţă de manipularea vremii, HAARP mai foloseşte şi la altceva. "Prin reflectarea spre sol a unor semnale de foarte joasă frecvenţă, care au însă o intensitate mare, se poate realiza modificarea proceselor de gândire şi a celor emoţionale ale oamenilor aflaţi în zona ţintă, dar şi influenţarea dramatică a mişcărilor plăcilor tectonice". Marc Filterman, fost ofiţer în armata franceză, subliniază câteva tipuri de “arme neconvenţionale” care utilizează unde electromagnetice radio. El se referă la “războiul climatic”, indicând că atât SUA cât şi URSS ajunseseră în 1980 la rezultate remarcabile în "provocarea schimbărilor bruşte de vreme (uragane, secetă). "Aceste tehnologii fac posibilă “declanşarea unor perturbări atmosferice folosind semnale radar de foarte joasă frecvenţă (ELF)". Dr. Rosalie Bertell mai portretizează HAARP ca fiind un "încălzitor gigantic, care produce disfuncţionalităţi majore în ionosferă, creând nu numai adevărate “găuri” în stratul de ozon, dar chiar rupturi de foarte lungă durată în stratul protector - care în mod normal opreşte radiaţia cosmică, nocivă pentru orice formă de viaţă."

Bisericile de sub ape

În timpul actual, apele se revarsă când se desfac băierile cerului şi intră, apoi, în matca lor. Cu decenii în urmă, sate întregi, cu lăcaşuri de cult cu tot au fost "înghiţite” de lacurile de acumulare şi acolo au rămas.

În urmă cu mai bine de 40 de ani, căsuţele risipite în Belişul Vechi au fost strămutate pe un deal situat între văile Belişului şi Someşului Cald, pe vechea vatră ivindu-se superbul lac de acumulare Fântânele. Singura construcţie care nu a fost mutată, scrie biserici.org, a fost biserica străveche a satului, construită în 1400, ea fiind inundată în momentul inaugurării barajului. Întrucât era construită din piatră, s-a ajuns la concluzia că nu merită să fie transportată în deal, aşa că a fost mutat doar "inventarul". Astăzi, în verile secetoase, încă se mai zăresc ruinele lăcaşului de cult, iar cei care s-au scufundat în apele lacului spun că nu s-a schimbat nimic între vechile ziduri de piatră. Când ploile îşi fac simţită prezenţa în Apuseni, biserica "coboară” la o adâncime de 25 metri pe fundul lacului Beliş, site-urile amatorilor de sporturi extreme, de genul TEAMadventure.ro, anunţând că în zonă "se pot efectua scufundări atât pentru vizitarea bisericii, cât şi scufundări de altitudine şi adâncime”.

Satul şi schitul scufundat

În apropiere de Sângiorgiu de Pădure (lângă Sighişoara) se află satul Bezid, scufundat sub ape între '88 şi '89. Unii spun că satul a fost inundat în urma sistematizării puse la cale de Ceauşescu, alţii că s-a încercat strămutarea unor comunităţi religioase de aici, iar alţii spun că terenul era nesigur şi apos şi trebuia astupat cu apă, care să dea forţă turbinelor din barajul din apropiere. Din lac, relatează mures.ro, ies vârfurile copacilor pe care pescari şi-au amenajat platforme unde se instalează încă de la primele ore ale dimineţii. Conform unei descrieri de pe poezie.ro, sub apele lacului lac stau, de aproape două decenii, o sută de case, un dispensar şi o grădiniţă. Neacoperită de ape e doar biserica reformată, construită pe un deal, numai că vara, lacul înghite şi acest ultim semn. O altă menţiune, de această dată despre un schit scufundat, se regăseşte pe calarasi.djc.ro: sub apele acumulării Mostiştea (la aproximativ 10 metri adâncime) se află Schitul Codreni, construit în 1678 şicompus din biserică, chilii, turn clopotniţă, zid de incintă (sec. XVII).

Ape, tulburate de oameni, ce au îngropat bisericile mureşenilor

Bătrânii satului Cinciş, localitate milenară aşezată pe malul drept al Cernei Mureşene, între Hunedoara şi Haţeg, povestesc şi acum cum apele le-au îngropat pentru totdeauna bisericile. În 1962, comuniştii au decis formarea unui lac de acumulare în depresiunea Cincişului. Cele trei biserici ortodoxe, în ciuda eforturilor localnicilor, au fost distruse până în temelie. Doar biserica romano-catolică rămâne în picioare, fără acoperiş, iţindu-se din când în când dintre ape, atunci când acestea se retrag către depărtări. „Lacul acesta s-a creat cu două scopuri. Unul: apă industrială pentru combinat; doi: loc de distracţie şi de recreere pentru clasa muncitoare. Al doilea scop funcţionează şi acum. Au fost acolo satele Cinciş, cel mai mare, cu vreo 90 de case, Cerna, Baia Craiului, Moara ungurului şi Ciulenii. Erau trei biserici ortodoxe şi una romano-catolică. În Baia Craiului era, lângă biserica ortodoxă, una catolică, mare, făcută de Maria Tereza. Din biserica ortodoxă, monument istoric din secolul XVI, a fost extrasă pictura şi dusă la Castelul Huniazilor. Nu a fost conservată cum trebuie şi s-a degradat. Am mutat întâi morţii aici. La biserica din Baia Craiului am pus un credincios să pună bare de fier la uşi şi mobilierul să-l ducă în cafas, adică în cor, ca să nu fie nimicită cu totul de pescari. Au rupt însă lacătele şi au devastat-o, până ce n-a mai rămas piatră pe piatră. Când se mai retrage apa, se văd crucile din sate, moloz, dărâmături…Oamenii acestor vetre au fost mânaţi mult mai la deal. „Pe locul ăsta, a Cincişului de acum, a fost pădure. I s-a marcat fiecăruia locul unde să se mute, a fost pusă câte o tăbliţă şi a trebuit să ne mutăm aici" povesteşte părintele Oprea Crăciun, într-un reportaj publicat pe agnos.ro. După 1990, Părintele Oprea iniţiază demersuri pentru construirea unui muzeu la Cinciş, care să conserve memoria de veacuri a acestor aşezări. „Am găsit 59 de fresce şi 10 icoane pictate pe lemn la castelul din Hunedoara, care au aparţinut bisericii vechi din Cinciş. Nu am reuşit să primim de nicăieri nici un ajutor şi am pornit aşa, singuri", adaugă părintele. Astăzi muzeul pare a prinde mai mult ca oricând viaţă, în preajma noii biserici - o ridicare monumentală, cât o catedrală, care încearcă să îmbrăţişeze sub omoforul său toate celelalte biserici de sub ape. Pe lângă frescele amintite, locuitorii de aici aşteaptă să dăruiască muzeului statuete de pe vremea daco-geţilor, vase şi înscrisuri străvechi, se menţionează pe acelaşi site.

Lacul blestemat

La scurt timp după ce bisericile din Cinciş şi-au găsit neodihna sub ape, sătenii au început să observe fenomene ciudate, scrie masuramedia.ro. „Oile nu se apropiau de lac, iar în miez de noapte se vedeau, uneori, spiritele celor morţi care bântuiau pe suprafaţa lacului. Nu mai vorbesc despre furtuni iscate din senin în mijlocul lacului", povesteşte Ionel Crâznic, un localnic. Au urmat apoi alte întâmplări care au generat legende. „Aproape în fiecare an cineva se îneca, iar cadavrul nu mai ieşea niciodată la suprafaţă. Îmi amintesc că prin anii 70 s-a înecat un fotbalist, iar autorităţile de atunci au făcut eforturi disperate să-i recupereze cadavrul. Scafandrii care coborau pe fundul lacului ieşeau la suprafaţă îngroziţi. Povesteau despre şerpi şi despre faptul că era întuneric beznă. Unul dintre ei, care a ajuns în zona unde se aflau cimitirele, a ieşit la suprafaţă şi nu a mai scos un cuvânt. A stat internat la Spitalul de nebuni aproape un an”, îşi aminteşte Ionel Crâznic. În urmă cu doi ani, lacul Cinciş şi-a mai trecut pe „răboj” o victimă: Paul Barna, vicecampion naţional la caiac –canoe în vârstă de 13 ani. Băiatul s-a înecat în timpul unui antrenament când o furtună iscată din senin i-a răsturnat canoea.

"Cerul era senin, apa deosebit de liniştită. În mai puţin de cinci minute nu vedeam la 100 de metri. Am apucat să-l observ pe Paul. Era foarte aproape de mal. Valuri de un metru înălţime îl aruncau dintr-o parte în alta", povestea atunci antrenorul Gavrilă Drăgoi.

Au urmat o serie de căutări disperate ale trupului canotorului, sortite eşecului, deşi a venit şi o echipă formată din 11 scafandri, membri ai „Asociaţiei Scafandrilor Profesionişti din România.

Mrăcunia, mănăstirea de sub ape

La Cazane, sector din defileul Dunării, la trecerea prin Munţii Carpaţi, Dunărea măsoară doar 100 de metri în lăţime. În zonă se află Valea Mrăcuniei („loc ascuns“ sau „apă întunecată“), unde, până în 1967, se găsea o veche mănăstire numită Mrăcunia, a cărei atestare documentară coboară până în anul 1453. Construcţia Hidrocentralei Porţile de Fier I a dus, însă, la sacrificarea lăcaşului de cult. Cu timpul, apele revărsate ale lacului de acumulare au înghiţit ruinele mănăstirii, botezată de localnici „mănăstirea de sub ape“.

Pe drumul ce leagă Orşova de Moldova-Nouă a răsărit, din apă, după mai bine de 30 de ani, o biserică albă, nouă. S-a ridicat pe locul fostului Balon de semnalizare din Cazanele Mici, ce coordona navigaţia în zona îngustă, nefiind posibilă trecerea simultană a două vase. Se numeşte Mrăcunia şi nu este doar o zidire, ci o rezidire a vechii mănăstiri înghiţită de ape. Când nivelul Dunării scade foarte mult, ruinele în formă de cruce ale vechiului lăcaş pot fi văzute cu ochiul liber. De-a lungul timpului, a fost cunoscută drept Mănăstirea din Valea Dunării sau de la Ogradena Veche. În 1995, scrie "Ziarul Lumina", a fost aprobată reînfiinţarea aşezământului monahal, cu obşte de călugări, lucrările fiind terminate în anii 1999-2000. Tot în 1995 a fost sfinţit şi muzeul parohiei Eşelniţa, ce conţine obiecte unice salvate din bisericile de pe Clisura Dunării, înghiţite de apele Dunării. De la Mănăstirea Mrăcunia se păstrează uşile împărăteşti şi o candelă.