La ora actuală, multe dintre aşezările polare şi subpolare continuă să fie staţiuni de cercetări ştiinţifice, staţii meteorologice, ori baze militare, fără o populaţie stabilă. Alături de acestea, scrie descopera.ro, există şi câteva aşezări “civile” cu populaţie permanentă.
Unele au apărut ca extensii ale unor baze militare ori staţiuni de cercetări sau ca urmaşe ale acestora, însă au ajuns să se deosebească de baze şi staţiuni prin felul tradiţional în care sunt organizate – având, mai mult sau mai puţin, facilităţile necesare pentru şederea permanentă. Sunt locuri unde trăiesc familii, se nasc copii, unde oamenii îşi câştiga traiul fie cu îndeletniciri tradiţionale, fie ca salariaţi, unde copiii merg la şcoală şi unde bolnavii sunt îngrijiţi când au nevoie.
Nunavut este cel mai nordic şi, totodată, cel mai nou declarat teritoriu al Canadei. În acelaşi timp, este cea mai mare dintre diviziunile administrative canadiene, dar şi cea mai săracă în locuitori: circa 30.000 de oameni trăiesc împrăştiaţi pe o suprafaţă de uscat de aproape 2 milioane de kmp, aici aflându-se câteva dintre cele mai nordice aşezări ale lumii. Multe dintre ele sunt situate dincolo de cercul polar de nord şi au un mic număr de locuitori.
Catunul Alert, pe insula Ellesmere (82°28' N), avea, după recensământul din 2006, doar 5 locuitori permanenţi, dar, practic, trăiau acolo, temporar, câteva zeci de persoane, de vreme ce mica aşezare slujeşte ca bază militară şi de cercetări asupra mediului. Titlul de cea mai nordică aşezare “adevărată” s-ar cuveni, mai degrabă, satului, sau cătunului Grise Fiord, o aşezare inuită (a eschimoşilor) din Nunavut, unde trăiesc circa 140 locuitori. Denumirea aşezării, în limba inuiţilor, este Aujuittuq, care înseamnă “locul care nu se topeşte niciodată”, ceea ce spune totul despre condiţiile de trai de acolo.
Insula Baffin, din acelaşi teritoriu Nunavut – care, e în mare parte, arhipelag – are şi ea câteva aşezări mici, dar pline de viaţă, cu atât mai interesante cu cât sunt locuite din vremuri vechi. În regiunea Arctic Bay, de pildă, în jurul localităţii cu acelaşi nume, inuiţii trăiesc de vreo cinci mii de ani. Azi, Arctic Bay (73°02' N) e o mică localitate (690 de locuitori în 2006) cu grădiniţă, şcoală, aeroport şi ce mai înseamnă lume civilizată.
Radio şi televiziune prin satelit dincolo de Cercul Polar
Cea mai nordică aşezare groenlandeză este un sat inuit, Siorapaluk, care avea în 2005 - 87 de locuitori. Mulţi dintre ei sunt descendenţi direcţi ai inuiţilor sosiţi aici în cursul ultimei migraţii pornite din Canada, eveniment care a avut loc în secolul trecut. Încă se mai îndeletnicesc cu vânătoarea, dar la Siorapaluk există şi o uzină electrică, o mică bibliotecă publică, un magazin, telefonie, radio şi televiziune prin satelit!
Svalbard e un arhipelag de insule mărunte, aşezat în oceanul îngheţat ce desparte Peninsula Scandinavă de Polul Nord. Aparţine Norvegiei şi este aşezat între 74 şi 81 grade latitudine nordică. Trei dintre insulele lui sunt locuite: Spitsbergen, Bear Island şi Hopen. Cea mai mare aşezare de aici este Longyearbyen, având circa 2000 de locuitori. Norvegiei îi aparţine şi cel mai nordic oraş din lume – oraş “adevărat”, cu peste 50.000 de locuitori. Este Tromso, aşezat trei grade mai încolo de Cercul Arctic, la 69°40' N şi are aproximativ 60.000 de locuitori.
Oraşe cu zeci şi sute de mii de locuitori
Rusia are 6 oraşe de peste 50.000 de locuitori aşezate dincolo de cercul polar; cel mai mare dintre ele fiind Murmansk (336.000 locuitori). În imensul teritoriu rusesc de dincolo de Cercul Polar de Nord se găsesc numeroase aşezări mai mărunte, o mulţime de baze militare şi baze de cercetare. Cele mai multe se găsesc în Regiunea Krasnoiarsk Krai, din mijlocul Siberiei, în Republica Sakha (Iakutia), de asemenea în Siberia, şi în arhipelagul Franz Joseph - un mănunchi de 191 de insuliţe mititele, acoperite de gheaţă, din Oceanul Arctic, la numai 1.000 de km de Polul Nord.
Cel mai sudic oraş al Planetei
Dacă ne mutăm la celălalt capăt al lumii, cel dinspre sud, primul lucru interesant este că în emisfera sudică nu există aşezări civile permanente, dincolo de Cercul Polar de Sud. În nord, chiar în jurul Cercului Arctic şi dincolo de el, în insulele din Oceanul Îngheţat de Nord, clima e totuşi suportabilă pentru om, graţie unui fenomen natural – existenţa Curentului Golfului (Gulf Stream), un curent oceanic cald. În general, sudul e slab populat, deşi sunt multe staţiuni de cercetări în Antarctica. O aşezare obişnuită ceva mai mare este Ushuaia, considerat cel mai sudic oraş al planetei. Se află la 54º48' latitudine sudică, pe malul Canalului Beagle, în partea argentiniană a Ţării de Foc. În imagini arată ca un fermecător orăşel cu case colorate, înconjurat de înălţimi muntoase şi de păduri; viaţa acolo este, totuşi, mai puţin idilică decât rezultă din fotografii, deoarece clima este aspră, subpolară. Altfel, e un orăşel plin de viaţă, cu confort modern, cu instituţii în stil occidental. Are două canale de televiziune, ziare, şcoli, chiar şi campus universitar (acesta aparţine Universidad Nacional de la Patagonia San Juan Bosco şi are facultăţi de inginerie, economie şi ştiinţe sociale).
Până pe la jumătatea secolului XX, Ushuaia era o colonie penitenciară! Argentina trimitea în închisoarea de aici infractorii vinovaţi de delicte grave. Treptat, foştii puşcăriaşi au devenit colonişti şi, exploatând lemnul din pădurile învecinate, au clădit oraşul, construind aici cea mai sudică dintre căile ferate ale lumii. Ushuaia e poarta de acces către regiunile mai sudice şi, mai ales, către continentul antarctic. Aeroportul internaţional din Ushuaia este legat prin zboruri regulate de capitala argentiniană – Buenos Aires – şi de cea chileana – Santiago de Chile. Mai la sud mai există un sat (aparţinând Republicii Chile), numit Puerto Williams, cu circa 2000 de locuitori şi un cătun, tot chilean, zis Puerto Toro, cu vreo 30 de locuitori.
Sătucul – staţiune ştiinţifică
Base Esperanza, ce a fost întemeiată în 1975, este locuită permanent, chiar şi în timpul lungilor ierni antarctice, de circa 55 de persoane, incluzând 10 familii. Aşezat la 63º24' latitudine sudică, e un loc friguros, unde temperatura rareori depăşeşte 0 grade C chiar şi în timpul verii. Base Esperanza este localitatea unde a venit pe lume Emilio Marcos Palma, primul om născut pe continentul antarctic (1978). Aici se găsesc laboratoare de cercetare, unde lucrează mulţi dintre locuitori; există o şcoală cu doi învăţători şi, ca sa mai însufleţească locul, vin aici şi turişti (aproximativ 1000 în fiecare an), Base Esperanza având facilităţi pentru găzduirea acestora.
Localitate cu 100 de locuitori, cu infrastructură de oraş
Villa Las Estrellas, inaugurată în 1984, e o extensie a staţiunii meteorologice chiliene Eduardo Frei Montalva. Astăzi, trăiesc aici vreo 12 familii, iar un număr de circa 20 de copii frecventează şcoala şi grădiniţa. În total, locuiesc aici aproximativ 100 de oameni, mulţi dintre ei făcând parte din personalul Forţelor Aeriene. Faptul că deţine un aerodrom care funcţionează tot timpul anului a transformat Villa Las Estrellas într-un punct important de tranzit pentru cei care călătoresc spre staţiunile antarctice de cercetări. Localitatea e atât de bine organizată şi echipată, încât pare un minuscul oraş: există aici oficiu poştal, bancă şi spital; în plus, se practică, de necesitate, dar în mod performant, telemedicina, spitalul fiind legat prin linii de comunicaţie cu spitale mari de pe continentul sudamerican. Nu lipsesc nici biserica, computerele conectate la Internet, sau sala de sport, existând chiar şi un magazin de suveniruri - destinate turiştilor care se aventurează până aici.
