Statuile din Insula Paştelui, deja misterioase, au corp!

Descoperirea nu e de ieri, dar în ultimele săptămâni informaţia a apărut insistent pe Internet: statuile din Insula Paştelui au corpuri! Cunoscute ca având un cap mare, aceste statui au în mod clar multe secrete. Mai mult de jumătate sunt îngropate în pământ, ele având corp şi mâini!
Un grup de cercetare privat a excavat recent o statuie şi a descoperit mai multe scrieri pe corp.
Situată in Oceanul Pacific, această insulă vulcanică a fost descoperit de navigatorul olandez Jakob Roggeveen, în Duminica Paştelui, în anul 1722, iar mai târziu a intrat posesia statului Chile, în 1888. În timp ce numeroase mistere planează încă deasupra Insulei Pastelui, descoperirea acestor scrieri subterane poate revigora o mulţime de teme de dezbatere.
Mai multe informaţii, pe http://www.wikistrike.com/article-incroyable-les-statues-de-l-ile-de-paques-deja-mysterieuses-possedent-un-corps-92291792.html

Postare ce a pornit de la un mail trimis de Octavia Buhociu

Inimile Pământului

Sursa foto: http://www.realitatea.net/inimile-naturii-pamantul-sarbatoreste-dragostea-prin-locuri-in-forma-de-inima-vezi-foto_700187.html
http://www.realitatea.net/insula-in-forma-de-inima-descoperita-pe-google-earth_456801.html
www.jurnale.ro
http://www.zzat.net/wp-content/uploads/Vacanta-de-pe-insula-in-forma-de-inima.jpg
http://www.newz.ro
http://www.dcnews.ro

Bolile psihice ale oamenilor celebri

Şefi de stat, membri ai Casei regale, oameni de ştiinţă şi artişti de renume au avut de-şi înfruntat proprii „demoni", născuţi în negura problemelor psihice.
Conceptul de „boală mintală” este înglobat în cel de „anormalitate". „Anormalul", întrebuinţat ades cu conotaţie negativă, se suprapune în limbajul comun peste cel de „suferinţă psihică". Numai că „anormalitatea" poate fi definită şi în sens pozitiv; geniile, spre exemplu, precum şi persoanele foarte talentate, sunt şi ele anormale prin calităţile rare pe care le au, diferite de cele caracteristice semenilor printre care trăiesc. De-a lungul timpului, aproape toate personalităţile care au schimbat, prin geniul lor, cursul istoriei, au fost puse sub lupă şi analizate. Unii cercetători au încercat să explice inteligenţa superioară a unor personalităţi marcante realizând o asociere între anormalitatea pozitivă şi cea negativă. Un exemplu în acest sens este studiul realizat de un cercetător scoţian, care a comparat trăsăturile de caracter a aproximativ 1600 de persoane cu autism cu bibliografii ale unor oameni celebri. Astfel, Michael Fitzgerald a regăsit trăsături de autism la oameni faimoşi precum: Isaac Newton, Albert Einstein, George Orwell, Wolfgang Amadeus Mozart, Hans Christian Andersen sau filosoful german Immanuel Kant. 
Fără ei, istoria ar fi fost alta 
Deşi boala psihică poate avea efecte devastatoare, ea poate coexista cu o personalitate excepţională, cu talentul, creativitatea şi o limpezime şi pătrundere psihologică extraordinare. Sunt numeroşi oameni faimoşi, conform sanatate-mintala.info, care de-a lungul istoriei au fost diagnosticaţi cu o boală psihică şi fără contribuţia cărora societatea noastră ar fi fost în prezent privată de progrese semnificative. Bolile lor au fost într-adevăr la fel de împovărătoare ca ale persoanelor obişnuite, însă modul cum au reuşit să le înfrunte, realizând în acelaşi timp capodopere, teorii inovatoare sau mişcări politice importante, este o dovadă a faptului că nu trebuie să privim boala mintală ca pe o experienţă care reduce din valoarea fiinţei umane.
* John Forbes Nash (născut în 1928) este un economist şi matematician american care s-a dedicat teoriei jocurilor şi geometriei diferenţiale. În 1958, John Nash a început să resimtă simptomele schizofreniei. Respins de către colegii de breaslă timp de câţiva ani, devine câştigător al Premiului Nobel în economie în 1994, alături de Reinhard Selten şi John Harsanyi, pentru progresele înregistrate în domeniul teoriei jocului. După ani îndelungaţi de efort în lupta cu schizofrenia, John Nash a afirmat că în timpul episoadelor în care boala se manifesta, el trăia în altă lume, „respira” un alt aer decât cel al oamenilor obişnuiţi şi era capabil de foarte multă originalitate;
* Vaslav Nijinski (12 martie 1889 - 8 aprilie 1950), balerin şi coregraf polonez, este considerat a fi unul dintre cei mai talentaţi dansatori de-a lungul timpului. Putea executa „en pointe", o abilitate rară în rândul bărbaţilor la acea vreme. În 1919 este diagnosticat cu schizofrenie şi are o cădere nervoasă, ceea ce-l va determina să-şi încheie cariera. Se retrage împreună cu soţia sa în Suedia, unde este tratat de către psihiatrul Eugene Bleuer;
* Vincent van Gogh (30 martie 1853 - 29 iulie 1890), artist olandez şi reprezentant al curentului post-impresionism, este considerat astăzi unul dintre cei mai importanţi pictori din istoria artei. A suferit de tulburare bipolară; starea sa psihică a fost puternic influenţată de ritmul infernal de muncă pe care şi-l impusese, de mâncarea proastă, precum şi de dependenţa de tutun, cafea şi alcool. Van Gogh a realizat aproximativ 900 de lucrări de pictură şi 1100 desene doar într-un deceniu. Considerat a fi un pionier al curentului expresionist, a avut o influenţă covârşitoare asupra artei începutului de secol XX, când majoritatea pictorilor au fost marcaţi de opera şi personalitatea sa;
* Robert Schumann (8 iunie 1810 - 29 iulie 1856) este un compozitor german, reprezentant al curentului romantic. Opera sa este apreciată în lumea întreagă pentru lucrările de dimensiune redusă, în special pentru miniaturile muzicale pe care le-a compus. La vârsta de 44 de ani începe să sufere de tulburare bipolară şi este obsedat pe zi ce trece de ideea „că ar putea deveni nebun”. În urma unei tentative de suicid este internat în azilul din Endenich, de unde nu va mai ieşi niciodată. Retras într-o lume imaginară a muzicii şi a fantomelor, încetează să mai compună. Moare în 1856, lăsând în urma sa o operă uriaşă;
* Abraham Lincoln (12 februarie 1809 - 15 aprilie 1865), a fost cel de-al şaisprezecelea preşedinte al SUA (1861-1865) şi primul preşedinte republican. Lincoln s-a opus expansiunii sclaviei şi a dorit abolirea acesteia, a supervizat eforturile diplomaţiei americane, a informat opinia publică prin mesaje şi cuvântări şi a condus planuri sociale importante pentru societatea americană. Se ştie că suferea de depresie, fapt care l-a determinat de câteva ori să aibă tentative de suicid;u Charles Dickens (7 februarie 1812 - 9 iunie 1870), unul dintre cei mari autori englezi, a suferit de depresie. Reprezentant al epocii victoriene, este apreciat pentru bogăţia scrierilor sale, pentru tipologiile de personaje memorabile care se regăsesc în opera sa, precum şi pentru subtilitatea cu care a satirizat moravurile societăţii vremurilor sale.
Tragicul destin al Dianei
În 1981, Diana devenea Prinţesă de Wales, prin căsătoria sa cu Prinţul Charles. În timp, după ce au avut doi copii, relaţia cuplului regal s-a răcit. La sfârşitul anului 1996, Lady Di începe o relaţie cu milionarul egiptean Dodi Al Fayed. Relaţia lor devine mai serioasă în 1997, iar în august, după ce a petrecut o vacanţă în Mediterana cu Dodi, „prinţesa inimilor” moare într-un grav accident de maşină. La câţiva ani după, în presă au apărut mai multe casete video şi audio în care Lady Di vorbea despre lupta ei cu bulimia şi cu depresiile şi despre tentativele de sinucidere. Casetele au fost înregistrate în 1993 de către Peter Settelen, profesorul de dicţie al prinţesei.

Teoriile evoluţioniste, fundamentul a numeroase ideologii

 Conform unui mit al evoluţiei descris în poemul sumerian "Enuma Elish", viaţa a apărut în mod spontan în apă, apoi speciile au evoluat din una în alta .Mai târziu, la greci, Anaximandru avansa ideea că animalele au apărut din mare, datorită căldurii solare. După Empedocle, viaţa s-a născut din mâlul încălzit din care au ieşit segmente de fiinţe vii, membre izolate, fiinţele obţinându-se prin asocierile întâmplătoare ale acestora. Democrit considera că omul s-a plămădit, ca un viermişor, din mâl, iar Aristotel era de părere că s-a trecut spontan de la neviu la viu prin elemente intermediare - ce erau plantele. La începutul mileniului II, Albertus Magnus era convins că plantele pot trece dintr-o specie în alta sub influenţa solului, a nutriţiei sau a altoirii. Filozofii medievali încercau să obţina şoareci din făină de grâu şi cârpe murdare. Buffon, în secolul XVIII, presupunea că din putregai se pot naşte tenii, omizi şi gândaci. Diderot credea că vietăţile apar prin combinaţii chimice întâmplătoare, iar Lamark considera că vietăţile au apărut spontan şi apoi au evoluat de la simplu la complex.

Darwinismul

Biologul francez Jean Baptiste Lamarck (1744-1829) a fost prima persoană care a oferit o versiune detaliată a teoriei evoluţiei. El afirma că fiinţele vii au evoluat unele din altele, prin variaţii graduale. Charles Darwin (1809-1882), a reluat viziunea lui Lamarck. El este primul savant care a avansat controversata teorie potrivit căreia toate speciile au evoluat de-a lungul timpului prin procesul selecţiei naturale. Teoria, publicată în 1859 în volumul "Originea speciilor", contrazicea convingerile religioase ale vremii şi din cauza acesteia Darwin a fost în pericol de a fi acuzat de blasfemie. Conform teoriei sale evoluţioniste, detaliate pe creationism.info.ro, cel puternic câştigă întotdeauna în faţa celui slab, asigurându-şi astfel supravieţuirea. El considera că unele rase sunt mai evoluate, şi de aceea mai avansate, în timp ce pe altele le considera ca fiind la acelaşi nivel cu maimuţele. După Darwin, rasa umană superioară era cea europeană; rasele africane şi asiatice pur şi simplu pierdeau în lupta pentru supravieţuire.

Scandalul "Omului de Piltdown"

Unul dintre cele mai interesante exemple privind modul în care teoria evoluţiei a inspirat imperialismul britanic este scandalul "Omului de Piltdown". În 1912, un craniu ciudat a fost descoperit în oraşul Piltdown din Anglia. Charles Dawson, arheologul care l-a descoperit şi Arthur Keith, cunoscut savant evoluţionist britanic, au susţinut că fosila provenea de la o fiinţă pitecantropoidă. Cei doi au accentuat un aspect important: capacitatea craniană era similara cu a omului modern, în timp ce maxilarul prezenta caractere de maimuţă. Descoperirea a devenit obiectul unei mândrii naţionale pentru englezi, capacitatea mare confirmând superioritatea "minţii englezeşti". După 40 de ani de euforie, savantul Kenneth Oakley de la British Museum a cercetat în detaliu fosila şi a dezvăluit faptul că fusese falsificată prin ataşarea unei mandibule de urangutan la un craniu uman! Ideologia nazistă şi teoria evoluţiei

După primul război mondial, conducătorul Partidului Naţional Socialist, Adolf Hitler, împărtăşea credinţa în superioritatea rasei germanice, sau ariene, faţă de celelalte rase. Hitler a găsit susţinere ideologică şi "baza ştiinţifică" pentru propriile sale teorii în lucrările istoricului german Heinrich von Treitschke, care, influenţat de teoria lui Darwin, afirma: "Naţiunile nu pot evolua decât printr-o luptă acerbă, similară conceptului de luptă pentru supravieţuire." Viziunea evoluţionistă a naziştilor avea ca idee centrală conceptul de "eugenie". "Eugenia" înseamnă îmbunătăţirea rasei umane prin îndepărtarea indivizilor bolnavi incurabil sau cu handicap. Crescând procentul indivizilor sănătoşi, rasa umană putea fi îmbunătăţită în acelaşi fel în care puteau fi ameliorate diferite specii de animale, prin împerecherea exemplarelor cele mai sănătoase. Primul care a susţinut şi promovat "Eugenia" în Germania a fost Ernst Haeckel (1834-1919), cunoscutul biolog evoluţionist. El sugera ideea că nou-născuţii cu deficienţe, în general persoanele cu handicap fizic sau mental şi purtătorii de boli ereditare să fie suprimaţi, pentru că reprezentau o povară pentru societate.

"Eugenia", politică de stat

La puţină vreme după ce a preluat puterea, Hitler a oficializat politica eugenică. Indivizii cu retard mintal, cu handicapuri şi cu boli ereditare au fost adunaţi în centre speciale de sterilizare, unde au început să fie eliminaţi. În contrapartidă, tinerii şi tinerele cu păr blond şi ochi albaştri şi fără defecte genetice, consideraţi specimene tipice pentru rasa germanică, erau încurajaţi să aibă relaţii sexuale, în 1935 fiind infiinţate primele "ferme speciale de reproducere". Soldaţii şi ofiţerii trupelor de elită SS "vizitau" adesea aceste lăcaşuri, unde urmau să se nască viitorii soldaţi ai Reich-ului german. Naziştii au îmbrăţişat şi ideea lui Darwin conform căreia capacitatea craniană s-ar mări odată cu avansarea pe scara evolutivă şi au început să întreprindă măsurători spre a demonstra superioritatea rasei germane. În toate colţurile Germaniei se făceau demonstraţii publice, spre a arăta cum craniile germane le depăşeau pe cele ale altor rase. Caractere precum dinţii, ochii, părul, erau evaluate conform criteriilor evoluţioniste. Indivizii la care măsurătorile dădeau rezultate contrare standardelor oficiale urmau să fie sterilizaţi sau anihilaţi.

Temeliile comunismului

Marx şi Engels, fondatorii comunismului, au uzat de dialectică pentru a explica filosofia materialistă. Practic, dialectica presupunea că toate progresele sunt o consecinţă a competiţiei "conflictelor de interese" între forţe opuse. Cu alte cuvinte, între clase sociale, respectiv, în vremea lor, între proletariat şi burghezie. Tot în acea vreme, apărea şi cartea lui Charles Darwin, "Originea speciilor", în care se afirma că fiinţele vii evoluau şi supravieţuiau ca rezultat al unei "lupte pentru existenţă". După ce a citit cartea lui Darwin, Engels îi scria lui Marx: "Darwin, pe care tocmai îl citesc, e splendid…". Marx i-a răspuns: "Această carte conţine fundamentul… pentru viziunea noastră”.

Viziunile lui Marx şi Engels au înflorit în special după moartea lor. Lenin, liderul mişcării comuniste bolşevice din Rusia, era şi el un evoluţionist fervent, propunând teoria lui Darwin ca bază a filozofiei materialist-dialectice. Stalin, urmaşul lui Lenin, obişnuia să spună: "...pentru a deschide minţile studenţilor noştri ... a trebuit să ne familiarizam cu originile geologice şi vârsta pământului şi să fim capabili să le dovedim cu argumente; a trebuit să ne familiarizam cu învăţăturile lui Darwin." Şi Mao Tse Tung, în China, explica bazele filozofice ale regimului "popular" chinez ca fundamentate pe teoria evoluţiei lui Darwin, fapt confirmat de istoricul James Reeve Pusey, profesor universitar la Harvard: "Darwin a instituţionalizat schimbarea violentă şi revoluţia. În mod cert, aceasta a fost una din cele mai importante influenţe ale lui Darwin asupra Chinei." În zilele noastre, neo-marxiştii şi neo-comuniştii rămân cei mai importanţi apologeţi ai darwinismului.

Creierul, sub lupa oamenilor de ştiinţă

Una dintre ipotezele oamenilor de ştiinţă este că, în creier, există o „masă" de neuroni – materie preexistentă „exploziei" evolutive care a produs inteligenţa. Această „masă”, alcătuită acum din circa 93% din numărul total de neuroni care compun creierul uman, definea, cu mult timp în urmă, inteligenţa hominizilor. Cu alte cuvinte, conform site-ului descopera.ro, doar un număr limitat de neuroni (circa 7% din numărul total al creierului uman actual) sunt responsabili de inteligenţa omului de astăzi. O serie de factori convergenţi, care au produs evoluţia, au determinat o creştere accelerată a mărimii şi complexităţii creierului hominizilor. În acel moment a apărut primul Homo sapiens. Inteligenţa umană este rezultatul unui număr imens de funcţii neurale interconectate, care produc dexteritatea manuală, o vedere stereoscopică extrem de sofisticată şi clară, recunoaşterea şi folosirea simbolurilor complexe (gândirea abstractă) şi o memorie deosebit de lungă. Inteligenţa, concept dificil de abordat

Unul dintre marii psihologi ai secolului trecut, Lee Cronbach, spunea despre inteligenţă că “nu este un lucru” (în sensul încercărilor de a-i determina un contur precis) ci un “stil de muncă”, intelectuală. Concept dificil de abordat, inteligenţa a constituit şi constituie unul dintre pilonii pe care se sprijină întreaga construcţie a psihicului uman.

Spearman propunea, în 1904, plecând de la corelaţii statistice îndelung elaborate, existenţa unui factor unitar, a unei “abilităţi mintale generale” care, se suprapune, într-o anumită privinţă, cu inteligenţa. Numai că nume mari, precum E.L Thorndike, L.L Thurstone, sau J.P Guilford s-au opus şi au susţinut existenţa unei multiplicităţi de factori care definesc inteligenţa umană. Din această controversă s-a născut un model ierarhic materializat printr-o multitudine de teorii ale unor cunoscuţi psihologi (Holzinger, Vernon, Catell, Caroll). Noul model era destul de larg pentru a îngloba atât “abilitatea mintală generală”, propusă de Spearman, cât şi o multitudine de “abilităţi de grup autonome”. În acelaşi context trebuie amintită concepţia lui Catell, care a făcut distincţia între inteligenţa fluidă (văzută ca potenţial) şi inteligenţa cristalizată (văzută ca realizare a potenţialului individual).

Modelele privind procesele care stau la baza inteligenţei (ale procesării informaţiei), reflectă cea de-a doua mare orientare în studiul inteligenţei umane. Din această perspectivă, inteligenţa poate fi văzută ca o structură de componente individuale înnăscute şi achiziţionate prin intermediul experienţei individuale. Asistăm astfel la construirea unei adevărate “arhitecturi cognitive”, care leagă inteligenţa de o multitudine de alte concepte: memoria (de lucru şi de lungă durată), procesele cognitive elementare (viteza perceptivă, timpi de reacţie).

Practic, modelele care explică structura inteligenţei fixează cadrul general al funcţionării acesteia, în timp ce modelele cognitive încearcă să elucideze mecanismele responsabile pentru gândire şi o acţiune inteligentă.

Abordări noi în teoriile moderne

Teoria inteligenţelor multiple este cea mai cunoscută dintre noile abordări, fiind propusă de către Howard Gardner în 1983. Cele opt tipuri de inteligenţă, relativ autonome, propuse de către autor (lingvistică, logico-matematică, spaţială, muzicală, kinestezică, interpersonală, intrapersonală şi naturalistă), au lăsat loc unor dezvoltări ulterioare. Astfel s-a născut, spre exemplu, inteligenţa “existenţială”. Deşi criticată de unii psihologi, această teorie are marele merit de a fi subliniat diferenţele evidente dintre elevi şi studenţi, în ceea ce priveşte inteligenţa, respectiv forma sau formele sub care aceasta este prezentă. Mai recent, în 1996, R.J. Sternberg propune un nou “profil” al inteligenţei, prin intermediul teoriei inteligenţei de succes. Această nouă teorie susţine existenţa a trei forme ale inteligenţei: analitică, creativă şi practică.

În contextul creat, s-a dezvoltat unul dintre cele mai generoase modele asupra inteligenţei, propus de către M. Martinez şi cunoscut sub numele de “Modelul celor 3E”. „Generozitatea " acestei teorii, detaliată pe convorbiri-literare.dntis.ro, rezidă din premisele de la care pleacă autorul acesteia. Atunci când inteligenţa este concepută ca un set de componente specifice, iar testele de inteligenţă nu fac decât să măsoare nivelul de dezvoltare al acestor componente, concluzia este că inteligenţa poate fi învăţată! Aşa cum în şcoală sunt deprinse şi acumulate diferite cunoştinţe, tot şcoala poate fi cea care ar putea contribui la dezvoltarea competenţelor care stau la baza inteligenţei umane. Fără a nega determinarea genetică a inteligenţei, Martinez depăşeşte uşor această faţetă, accentuând latura dobândită a inteligenţei.

Conştiinţa, cel mai important produs al creierului uman

În zilele noastre, punctul de vedere ştiinţific predominant este că există mai multe grade de complexitate a inteligenţei şi că oamenii împărtăşesc cu maimuţele şi delfinii, de exemplu, o mulţime de trăsături care, până nu demult, erau considerate specifice doar fiinţelor omeneşti. Diferenţa dintre inteligenţa umană şi cea animală este dată, însă, de limbajul articulat, răspunzător pentru apariţia gândirii, raţiunii, imaginaţiei şi a planificării pe termen lung – toate aceste procese, apărute odată cu semantica şi sintaxa cuvintelor, putând fi definite şi ca „procesare internă” a limbajului. În acest context s-a dezvoltat şi cel mai important produs al creierului uman – conştiinţa.

În momentul de faţă, nu ştim dacă şi cunoaşterea de sine, cum mai este numită conştiinţa, există şi la alte animale, nici dacă a apărut pentru prima oară la oameni. Tot ce ştim este că poate fi considerată un produs al evoluţiei, dezvoltat iniţial ca o condiţie necesară adaptării şi supravieţuirii, întrucât conştiinţa permite indivizilor construcţia unei realităţi dincolo de lumea fizică a celor cinci simţuri, iar această realitate abstractă a adus oamenilor, în primul rând, avantajul de a-şi proiecta în creier consecinţele propriilor acţiuni, înainte ca acestea să fie performate. Apariţia inteligenţei şi a conştiinţei a reprezentat un salt spectaculos în cursul evoluţiei, datorat – se pare – instabilităţii mediului terestru (spre deosebire de cel acvatic) şi unei schimbări dramatice de climă la care au fost nevoiţi să se adapteze strămoşii noştri.

Capacităţile intelectuale cresc odată cu vârsta

Inteligenţa creşte odată cu înaintarea în vârstă, potrivit unui studiu realizat de un cercetător danez, care contrazice ideea tradiţională potrivit căreia oamenii suferă la bătrâneţe de un declin al capacităţilor intelectuale. Studiul a fost publicat în revista Intelligence şi preluat de thisislondon.co.uk. Profesorul este de părere că îmbunătăţirea anumitor capacităţi intelectuale poate fi pur şi simplu rezultatul unei lungi perioade de antrenament. Dacă teoria lui Larsen se dovedeşte a fi reală, acest lucru înseamnă că Einstein şi Freud, care au ajuns la o vârstă înaintată fără ca abilităţile lor intelectuale să cunoască un declin, nu sunt cazuri excepţionale.

Inteligenţa nu depinde de mărimea creierului

Contrar unei idei împământenite, aceea că inteligenţa este direct proporţională cu mărimea creierului, oamenii de ştiinţă sunt de părere că, mai degrabă, creierul se aseamănă cu procesorul unui computer, a cărui capacitate este dată de complexitatea mecanismului şi nu de mărimea acestuia.

Până în prezent, în mediile academice se credea că structura moleculară a celulelor cerebrale este identică la majoritatea vieţuitoarelor. Oamenii de ştiinţă britanici au descoperit, însă, că mamiferele deţin un procent mult mai mare de proteine în sinapsele cerebrale, ceea ce ar putea duce la o veritabilă revoluţie în lumea ştiinţifică.