Darwinismul
Biologul francez Jean Baptiste Lamarck (1744-1829) a fost
prima persoană care a oferit o versiune detaliată a teoriei evoluţiei. El
afirma că fiinţele vii au evoluat unele din altele, prin variaţii graduale.
Charles Darwin (1809-1882), a reluat viziunea lui Lamarck. El este primul
savant care a avansat controversata teorie potrivit căreia toate speciile au
evoluat de-a lungul timpului prin procesul selecţiei naturale. Teoria,
publicată în 1859 în volumul "Originea speciilor", contrazicea
convingerile religioase ale vremii şi din cauza acesteia Darwin a fost în
pericol de a fi acuzat de blasfemie. Conform teoriei sale evoluţioniste,
detaliate pe creationism.info.ro, cel puternic câştigă întotdeauna în faţa
celui slab, asigurându-şi astfel supravieţuirea. El considera că unele rase
sunt mai evoluate, şi de aceea mai avansate, în timp ce pe altele le considera
ca fiind la acelaşi nivel cu maimuţele. După Darwin, rasa umană superioară era
cea europeană; rasele africane şi asiatice pur şi simplu pierdeau în lupta
pentru supravieţuire.
Scandalul "Omului de Piltdown"
Unul dintre cele mai interesante exemple privind modul în
care teoria evoluţiei a inspirat imperialismul britanic este scandalul
"Omului de Piltdown". În 1912, un craniu ciudat a fost descoperit în
oraşul Piltdown din Anglia. Charles Dawson, arheologul care l-a descoperit şi
Arthur Keith, cunoscut savant evoluţionist britanic, au susţinut că fosila
provenea de la o fiinţă pitecantropoidă. Cei doi au accentuat un aspect
important: capacitatea craniană era similara cu a omului modern, în timp ce
maxilarul prezenta caractere de maimuţă. Descoperirea a devenit obiectul unei
mândrii naţionale pentru englezi, capacitatea mare confirmând superioritatea
"minţii englezeşti". După 40 de ani de euforie, savantul Kenneth
Oakley de la British Museum a cercetat în detaliu fosila şi a dezvăluit faptul
că fusese falsificată prin ataşarea unei mandibule de urangutan la un craniu
uman! Ideologia nazistă şi teoria evoluţiei
După primul război mondial, conducătorul Partidului Naţional
Socialist, Adolf Hitler, împărtăşea credinţa în superioritatea rasei germanice,
sau ariene, faţă de celelalte rase. Hitler a găsit susţinere ideologică şi
"baza ştiinţifică" pentru propriile sale teorii în lucrările
istoricului german Heinrich von Treitschke, care, influenţat de teoria lui
Darwin, afirma: "Naţiunile nu pot evolua decât printr-o luptă acerbă,
similară conceptului de luptă pentru supravieţuire." Viziunea
evoluţionistă a naziştilor avea ca idee centrală conceptul de
"eugenie". "Eugenia" înseamnă îmbunătăţirea rasei umane
prin îndepărtarea indivizilor bolnavi incurabil sau cu handicap. Crescând
procentul indivizilor sănătoşi, rasa umană putea fi îmbunătăţită în acelaşi fel
în care puteau fi ameliorate diferite specii de animale, prin împerecherea
exemplarelor cele mai sănătoase. Primul care a susţinut şi promovat
"Eugenia" în Germania a fost Ernst Haeckel (1834-1919), cunoscutul
biolog evoluţionist. El sugera ideea că nou-născuţii cu deficienţe, în general
persoanele cu handicap fizic sau mental şi purtătorii de boli ereditare să fie
suprimaţi, pentru că reprezentau o povară pentru societate.
"Eugenia", politică de stat
La puţină vreme după ce a preluat puterea, Hitler a
oficializat politica eugenică. Indivizii cu retard mintal, cu handicapuri şi cu
boli ereditare au fost adunaţi în centre speciale de sterilizare, unde au
început să fie eliminaţi. În contrapartidă, tinerii şi tinerele cu păr blond şi
ochi albaştri şi fără defecte genetice, consideraţi specimene tipice pentru
rasa germanică, erau încurajaţi să aibă relaţii sexuale, în 1935 fiind
infiinţate primele "ferme speciale de reproducere". Soldaţii şi
ofiţerii trupelor de elită SS "vizitau" adesea aceste lăcaşuri, unde
urmau să se nască viitorii soldaţi ai Reich-ului german. Naziştii au îmbrăţişat
şi ideea lui Darwin conform căreia capacitatea craniană s-ar mări odată cu
avansarea pe scara evolutivă şi au început să întreprindă măsurători spre a
demonstra superioritatea rasei germane. În toate colţurile Germaniei se făceau
demonstraţii publice, spre a arăta cum craniile germane le depăşeau pe cele ale
altor rase. Caractere precum dinţii, ochii, părul, erau evaluate conform
criteriilor evoluţioniste. Indivizii la care măsurătorile dădeau rezultate
contrare standardelor oficiale urmau să fie sterilizaţi sau anihilaţi.
Temeliile comunismului
Marx şi Engels, fondatorii comunismului, au uzat de
dialectică pentru a explica filosofia materialistă. Practic, dialectica
presupunea că toate progresele sunt o consecinţă a competiţiei
"conflictelor de interese" între forţe opuse. Cu alte cuvinte, între
clase sociale, respectiv, în vremea lor, între proletariat şi burghezie. Tot în
acea vreme, apărea şi cartea lui Charles Darwin, "Originea
speciilor", în care se afirma că fiinţele vii evoluau şi supravieţuiau ca
rezultat al unei "lupte pentru existenţă". După ce a citit cartea lui
Darwin, Engels îi scria lui Marx: "Darwin, pe care tocmai îl citesc, e
splendid…". Marx i-a răspuns: "Această carte conţine fundamentul…
pentru viziunea noastră”.
Viziunile lui Marx şi Engels au înflorit în special după
moartea lor. Lenin, liderul mişcării comuniste bolşevice din Rusia, era şi el
un evoluţionist fervent, propunând teoria lui Darwin ca bază a filozofiei
materialist-dialectice. Stalin, urmaşul lui Lenin, obişnuia să spună:
"...pentru a deschide minţile studenţilor noştri ... a trebuit să ne
familiarizam cu originile geologice şi vârsta pământului şi să fim capabili să
le dovedim cu argumente; a trebuit să ne familiarizam cu învăţăturile lui
Darwin." Şi Mao Tse Tung, în China, explica bazele filozofice ale
regimului "popular" chinez ca fundamentate pe teoria evoluţiei lui
Darwin, fapt confirmat de istoricul James Reeve Pusey, profesor universitar la
Harvard: "Darwin a instituţionalizat schimbarea violentă şi revoluţia. În
mod cert, aceasta a fost una din cele mai importante influenţe ale lui Darwin
asupra Chinei." În zilele noastre, neo-marxiştii şi neo-comuniştii rămân
cei mai importanţi apologeţi ai darwinismului.
