 |
| www.piatza.net |
Comisia Condon este numele sub care a fost
cunoscut Proiectul OZN al Universităţii Colorado, fiind vorba de un studiu
despre obiectele zburătoare neidentificate, condus de fizicianul Edward Condon
din 1966 până în 1968. Comisia Condon a fost creată la cererea Foţelor Aeriene
ale SUA, care a studiat OZN-urile încă din 1940.
Raportul final a concluzionat că "toate rapoartele OZN au explicaţii convenţionale, iar un studiu suplimentar asupra subiectului nu este valoros pentru a justifica timpul investit". Concluziile raportului au fost sprijinite de Academia Naţională de Ştiinţe, şi au fost în general bine primite de către comunitatea ştiinţifică .
Raportul final a concluzionat că "toate rapoartele OZN au explicaţii convenţionale, iar un studiu suplimentar asupra subiectului nu este valoros pentru a justifica timpul investit". Concluziile raportului au fost sprijinite de Academia Naţională de Ştiinţe, şi au fost în general bine primite de către comunitatea ştiinţifică .
Printre cele mai evidente discrepanţe frecvent
remarcate de critici este faptul că Raportul Condon a declarat că toate
rapoartele OZN au explicaţii banale, ei catalogând 30% din cele 56 de cazuri
studiate cu apelativul "necunoscut". Puţine din cazuri au fost
socotite ca fiind foarte misterioase, chiar după o analiză detaliată, dar Condon
nu a făcut nicio menţiune despre acestea.
Formaţiuni
de plasmă
Un studiu desecretizat ceva mai spre zilele
noastre, în 2006 şi elaborat de serviciile de informaţii militare din Regatul
Unit, încerca să acrediteze ideea că majoritatea „fenomenelor aeriene neexplicate"
(FAN), dacă nu chiar toate, pot fi explicate ca fiind formaţiuni de plasmă,
ignorându-se faptul că OZN-uri s-au semnalat şi în afara atmosferei şi că
proprietăţile lor raportate sunt mult mai diversificate decât ceea ce
demonstrează formaţiunile plasmatice. Faptul că un FAN poate pluti, se poate
mişca în sus sau în jos, eventual de repetate ori, se poate divide sau reuni,
că se poate deplasa contra vântului, emană fascicule luminoase, este compatibil
cu ipoteza că ele sunt corpuri plasmatice plutitoare. Dar autorii studiului,
citaţi de www.revistamagazin.ro, introduc şi presupuneri ciudate: "o
formaţiune plasmatică, luată drept FAN, se poate forma într-un loc, unde
condiţiile sunt propice formării sale, dar rămâne invizibil până ce călătoreşte
într-o altă locaţie, unde, pentru un timp, va fi susţinută prin sine sau prin
atributele ambientale". Faptul că în multe rapoarte scrie că „FAN s-a
îndepărtat cu mare viteză" este - spun autorii studiului - doar o iluzie
optică. De fapt, ar fi vorba doar de un glob de plasmă care se „dezumflă”
(viaţa acestora e foarte scurtă). „Fasciculele de lumină", care creează
impresia că „inspectează obiecte la nivelul solului" ar fi de fapt , fie
manifestările unui câmp invizibil, fie descărcări electrice.
Pentru a explica diferitele forme ale
OZN-urilor, autorii presupun că formaţiunile plasmatice s-ar aşeza uneori în
triunghiuri, pătrate, diamant, creând iluzia că sunt interconectate. Spaţiul
dintre ele ar fi doar aparent solid, fiind vorba de fapt de „o reflecţie totală
internă". În ipoteza că FAN sunt formaţiuni plasmatice, ele ar putea fi
atrase electrostatic de corpul avioanelor. Acele „foo fighters" ar fi fost
semnalate mai ales în al doilea război mondial, numai pentru că avioanele
zburau atunci mai jos, iar suprafaţa lor era mai puţin netedă, producând mai
multă încărcătură electrică, prin frecarea cu aerul.Faptele des men
ţionate în apropierea FAN: supraîncălzirea
acumulatoarelor auto şi a obiectelor metalice, ca şi magnetizarea, faptul că
aparatele de radio pierd postul sau se sting, ar putea fi – conform studiului -
un efect magnetic al plasmei.
Se mai presupune că FAN emană „un soi de câmp,
nu în mod necesar în toate cazurile", care are influenţă asupra oamenilor
numai de la mică distanţă. Ar putea fi vorba de câmpuri magnetice,
electrice/electrostatice sau electromagnetice, eventual în gama
radiofrecvenţelor sau a microundelor. Modularea câmpului magnetic, chiar de
intensitate mic
ă, pe anumite frecvenţe poate produce în
mintea subiecţilor efecte pe care aceştia le vor descrie ca întâlniri apropiate
OZN. Aceasta ar putea fi - după autorii raportului, explicaţia pentru lacunele
de timp, deşi nu există dovezi experimentale în acest sens. Pentru autorii
studiului, şi anumite sunete sau mirosuri raportate de martori la întâlnirile
apropiate ar putea fi cauzate de acţiunea formaţiunilor plasmatice direct
asupra nervilor auditivi sau olfactivi.
Varianta
franceză
Anii trecuţi, "Cotidianul" relata
despre cei 30 de ani de monitorizări ale OZN-urilor, rapoarte scoase la iveală
de Agenţia spaţială franceză. Documentele înregistrate de Grupul pentru Studiul
Fenomenelor Aerospaţiale Neidentificate cuprindeau procese-verbale ale
jandarmeriei, rapoarte de expertiză, schiţe ale martorilor, cât şi secvenţe
audio şi video ce însumau în total 1.600 de observaţii, reunite în 3.000 de
procese-verbale la care au contribuit peste 6.000 de martori.
Explicaţii
plauzibile, pentru 9% din cazuri
Din totalul celor 1.600 de cazuri
monitorizate, numai nouă procente au putut fi explicate în totalitate şi puse,
cel mai adesea, pe seama răsăriturilor de lună, a norilor insoliţi sau pe
fragmente de nave spaţiale intrate în atmosferă. Într-o categorie D, a
fenomenelor inexplicabile, intră nu mai puţin de 28% din totalul incidentelor
înregistrate de cei de la GEPAN. Agenţia spaţială franceză se confruntă anual
cu 50 până la 100 de semnalări legate de OZN-uri. Pentru fiecare a zecea
înştiinţare, autorităţile se deplasează la faţa locului.
Rendez
vous cu extratereştrii
Cel mai reprezentativ exemplu pentru o
întâlnire de gradul trei, conform "Cotidianul", l-a constituit
momentul 29 august 1967, când un băiat de 13 ani şi sora sa de 9 ani au intrat
în contact direct cu patru nepământeni în timp ce păşteau o turmă de vaci în
localitatea Cussac. Cvartetul de fiinţe negre de 1,2 metri înălţime se afla în
faţa unei sfere cu diametrul de cinci metri. Prezenţa umană i-a panicat, cei
patru au urcat în sferă, care s-a ridicat lent în spirală, înainte de a
dispărea, degajând o lumină puternică, un şuierat asurzitor şi un miros
persistent de sulf. Ajunşi la faţa locului, jandarmii au simţit încă mirosul
degajat şi au descoperit un cerc de iarbă uscată în locul în care aterizase
obiectul zburător.
Stranietate
explicabilă
La fel de ciudat, însă elucidat în final, a
fost cazul Royan 1985, petrecut în vestul Franţei şi care i-a avut protagonişti
pe doi agricultori. Cei doi s-au trezit, pe 25 februarie 1985, cu un obiect
metalic, cilindric, aterizat în plin câmp, la 50 de metri distanţă de ei.
Corpul, înalt de o jumătate de metru şi cu 15 centimetri în diametru a fost
iniţial clasat ca parte a unui propulsor al unui satelit lansat cu câteva zile
înainte în zonă. Investigaţiile ulterioare, întinse pe o durată de cinci ani,
au demonstrat că presupusul OZN este, în fapt, un element propulsator de
origine germană, din timpul celui de-al Treilea Reich. Aflat într-o mlaştină,
la peste 3.000 de metri de locul aterizării, dispozitivul a explodat cu
întârziere de aproape jumătate de secol.
Lumini
bizare văzute de astronauţi
S-a vorbit mult, în anii ce au urmat cuceririi
Cosmosului, despre neobişnuitele observaţii realizate de cosmonauţii sovietici
şi americani. Toţi aceştia vorbeau, conform revistamagazin.ro, despre
apariţiile unor lumini misterioase, ce însoţeau navetele spaţiale şi păreau să
aibă un comportament inteligent. Toro Vergata, cercetător la Institutul
Naţional de Fizică Atomică al Universităţii din Roma, a oferit publicului larg
o comunicare în care explică „luminile" văzute de cosmonauţi. „Fără
îndoială că aceste lumini nu sunt flash-uri, semnale pe care extratereştrii ni
le dau, ci forme de manifestare a razelor cosmice”, spune Vergata.
Cercetătorii italieni au ajuns la concluzia că
razele cosmice pot interacţiona cu sistemul vizual uman, care este destinat să
perceapă fotoni şi nu protoni.
.JPG)
