Încercări de decriptare a enigmei OZN-urilor

www.piatza.net

Misterul farfuriilor zburătoare, ce a marcat copilăria şi adolescenţa tuturor, i-a "chinuit" pe mulţi adulţi, ce şi-au petrecut ani buni căutând explicaţii plauzibile.

Comisia Condon este numele sub care a fost cunoscut Proiectul OZN al Universităţii Colorado, fiind vorba de un studiu despre obiectele zburătoare neidentificate, condus de fizicianul Edward Condon din 1966 până în 1968. Comisia Condon a fost creată la cererea Foţelor Aeriene ale SUA, care a studiat OZN-urile încă din 1940.
Raportul final a concluzionat că "toate rapoartele OZN au explicaţii convenţionale, iar un studiu suplimentar asupra subiectului nu este valoros pentru a justifica timpul investit". Concluziile raportului au fost sprijinite de Academia Naţională de Ştiinţe, şi au fost în general bine primite de către comunitatea ştiinţifică .

Printre cele mai evidente discrepanţe frecvent remarcate de critici este faptul că Raportul Condon a declarat că toate rapoartele OZN au explicaţii banale, ei catalogând 30% din cele 56 de cazuri studiate cu apelativul "necunoscut". Puţine din cazuri au fost socotite ca fiind foarte misterioase, chiar după o analiză detaliată, dar Condon nu a făcut nicio menţiune despre acestea.

Formaţiuni de plasmă

Un studiu desecretizat ceva mai spre zilele noastre, în 2006 şi elaborat de serviciile de informaţii militare din Regatul Unit, încerca să acrediteze ideea că majoritatea „fenomenelor aeriene neexplicate" (FAN), dacă nu chiar toate, pot fi explicate ca fiind formaţiuni de plasmă, ignorându-se faptul că OZN-uri s-au semnalat şi în afara atmosferei şi că proprietăţile lor raportate sunt mult mai diversificate decât ceea ce demonstrează formaţiunile plasmatice. Faptul că un FAN poate pluti, se poate mişca în sus sau în jos, eventual de repetate ori, se poate divide sau reuni, că se poate deplasa contra vântului, emană fascicule luminoase, este compatibil cu ipoteza că ele sunt corpuri plasmatice plutitoare. Dar autorii studiului, citaţi de www.revistamagazin.ro, introduc şi presupuneri ciudate: "o formaţiune plasmatică, luată drept FAN, se poate forma într-un loc, unde condiţiile sunt propice formării sale, dar rămâne invizibil până ce călătoreşte într-o altă locaţie, unde, pentru un timp, va fi susţinută prin sine sau prin atributele ambientale". Faptul că în multe rapoarte scrie că „FAN s-a îndepărtat cu mare viteză" este - spun autorii studiului - doar o iluzie optică. De fapt, ar fi vorba doar de un glob de plasmă care se „dezumflă” (viaţa acestora e foarte scurtă). „Fasciculele de lumină", care creează impresia că „inspectează obiecte la nivelul solului" ar fi de fapt , fie manifestările unui câmp invizibil, fie descărcări electrice.

Pentru a explica diferitele forme ale OZN-urilor, autorii presupun că formaţiunile plasmatice s-ar aşeza uneori în triunghiuri, pătrate, diamant, creând iluzia că sunt interconectate. Spaţiul dintre ele ar fi doar aparent solid, fiind vorba de fapt de „o reflecţie totală internă". În ipoteza că FAN sunt formaţiuni plasmatice, ele ar putea fi atrase electrostatic de corpul avioanelor. Acele „foo fighters" ar fi fost semnalate mai ales în al doilea război mondial, numai pentru că avioanele zburau atunci mai jos, iar suprafaţa lor era mai puţin netedă, producând mai multă încărcătură electrică, prin frecarea cu aerul.Faptele des men

ţionate în apropierea FAN: supraîncălzirea acumulatoarelor auto şi a obiectelor metalice, ca şi magnetizarea, faptul că aparatele de radio pierd postul sau se sting, ar putea fi – conform studiului - un efect magnetic al plasmei.

Se mai presupune că FAN emană „un soi de câmp, nu în mod necesar în toate cazurile", care are influenţă asupra oamenilor numai de la mică distanţă. Ar putea fi vorba de câmpuri magnetice, electrice/electrostatice sau electromagnetice, eventual în gama radiofrecvenţelor sau a microundelor. Modularea câmpului magnetic, chiar de intensitate mic

ă, pe anumite frecvenţe poate produce în mintea subiecţilor efecte pe care aceştia le vor descrie ca întâlniri apropiate OZN. Aceasta ar putea fi - după autorii raportului, explicaţia pentru lacunele de timp, deşi nu există dovezi experimentale în acest sens. Pentru autorii studiului, şi anumite sunete sau mirosuri raportate de martori la întâlnirile apropiate ar putea fi cauzate de acţiunea formaţiunilor plasmatice direct asupra nervilor auditivi sau olfactivi.

Varianta franceză

Anii trecuţi, "Cotidianul" relata despre cei 30 de ani de monitorizări ale OZN-urilor, rapoarte scoase la iveală de Agenţia spaţială franceză. Documentele înregistrate de Grupul pentru Studiul Fenomenelor Aerospaţiale Neidentificate cuprindeau procese-verbale ale jandarmeriei, rapoarte de expertiză, schiţe ale martorilor, cât şi secvenţe audio şi video ce însumau în total 1.600 de observaţii, reunite în 3.000 de procese-verbale la care au contribuit peste 6.000 de martori.

Explicaţii plauzibile, pentru 9% din cazuri

Din totalul celor 1.600 de cazuri monitorizate, numai nouă procente au putut fi explicate în totalitate şi puse, cel mai adesea, pe seama răsăriturilor de lună, a norilor insoliţi sau pe fragmente de nave spaţiale intrate în atmosferă. Într-o categorie D, a fenomenelor inexplicabile, intră nu mai puţin de 28% din totalul incidentelor înregistrate de cei de la GEPAN. Agenţia spaţială franceză se confruntă anual cu 50 până la 100 de semnalări legate de OZN-uri. Pentru fiecare a zecea înştiinţare, autorităţile se deplasează la faţa locului.

Rendez vous cu extratereştrii

Cel mai reprezentativ exemplu pentru o întâlnire de gradul trei, conform "Cotidianul", l-a constituit momentul 29 august 1967, când un băiat de 13 ani şi sora sa de 9 ani au intrat în contact direct cu patru nepământeni în timp ce păşteau o turmă de vaci în localitatea Cussac. Cvartetul de fiinţe negre de 1,2 metri înălţime se afla în faţa unei sfere cu diametrul de cinci metri. Prezenţa umană i-a panicat, cei patru au urcat în sferă, care s-a ridicat lent în spirală, înainte de a dispărea, degajând o lumină puternică, un şuierat asurzitor şi un miros persistent de sulf. Ajunşi la faţa locului, jandarmii au simţit încă mirosul degajat şi au descoperit un cerc de iarbă uscată în locul în care aterizase obiectul zburător.

Stranietate explicabilă

La fel de ciudat, însă elucidat în final, a fost cazul Royan 1985, petrecut în vestul Franţei şi care i-a avut protagonişti pe doi agricultori. Cei doi s-au trezit, pe 25 februarie 1985, cu un obiect metalic, cilindric, aterizat în plin câmp, la 50 de metri distanţă de ei. Corpul, înalt de o jumătate de metru şi cu 15 centimetri în diametru a fost iniţial clasat ca parte a unui propulsor al unui satelit lansat cu câteva zile înainte în zonă. Investigaţiile ulterioare, întinse pe o durată de cinci ani, au demonstrat că presupusul OZN este, în fapt, un element propulsator de origine germană, din timpul celui de-al Treilea Reich. Aflat într-o mlaştină, la peste 3.000 de metri de locul aterizării, dispozitivul a explodat cu întârziere de aproape jumătate de secol.

Lumini bizare văzute de astronauţi

S-a vorbit mult, în anii ce au urmat cuceririi Cosmosului, despre neobişnuitele observaţii realizate de cosmonauţii sovietici şi americani. Toţi aceştia vorbeau, conform revistamagazin.ro, despre apariţiile unor lumini misterioase, ce însoţeau navetele spaţiale şi păreau să aibă un comportament inteligent. Toro Vergata, cercetător la Institutul Naţional de Fizică Atomică al Universităţii din Roma, a oferit publicului larg o comunicare în care explică „luminile" văzute de cosmonauţi. „Fără îndoială că aceste lumini nu sunt flash-uri, semnale pe care extratereştrii ni le dau, ci forme de manifestare a razelor cosmice”, spune Vergata.

Cercetătorii italieni au ajuns la concluzia că razele cosmice pot interacţiona cu sistemul vizual uman, care este destinat să perceapă fotoni şi nu protoni.