Fascinanta lume a sculpturilor din gheaţă

* Concursurile de modelare a sloiurilor sau festivalurile sculpturii în gheaţă au împânzit lumea * Japonia, China, Belgia, Franţa, Statele Unite şi Canada organizează veritabile lupte ale imaginaţiei creatorilor, spre bucuria copiilor, dar şi a adulţilor pasionaţi de frumos *
Din uriaşe blocuri trans­lucide, care pot cântări până la câteva tone, iau naştere, uneori chiar sub ochii specta­torilor, castele, animale fantastice, re­plici ale unor statui celebre sau po­veşti îngheţate peste care tro­nea­ză spi­ri­tul Crăiesei Zăpezii. Noaptea, con­sis­tenţa statuilor de gheaţă este spo­rită de savante jocuri de lumini colorate, ce scot în evidenţă contururi şi detalii pe care lumina albă a Soarelui le tăi­nu­ia.
Dar asta nu este totul. De curând, scrie descopera.ro, au apărut şi-şi fac concurenţă acerbă firme care sculptează în gheaţă, la comandă, tot ce doriţi pentru recepţii, nunţi, botezuri, vernisaje sau serbări în instituţii. Puteţi comanda logo-ul firmei dvs., bustul sărbătoritului, sau puteţi organiza un bufet de gheaţă pe care să aşezaţi mâncărurile şi care, pe măsură ce se apropie stingerea, începe să se topească. Pentru mulţi, asta este, de fapt, prin­cipala virtute a unor astfel de sculpturi: în cursul topirii, obiectul se metamor­fozează ca o operă vie. Publicul nu rămâne doar spectator: sedus de senzaţia de răcoare, se învârte în jurul blocului de gheaţă, îl atinge şi îl mângâie, respiră asupra lui, grăbindu-i, din prea multă dragoste, dispariţia.

Poveste de dragoste, topită de primul palat de gheaţă

Geneza primului palat de gheaţă împleteşte o poveste de dragoste, o teribilă iarnă rusească şi cruzimea unei împărătese în ultimul ei an de viaţă. Ana Ivanovna (1693-1740), nepoată a lui Petru cel Mare, a devenit împărăteasă în 1730, întrucât rămăsese văduvă de câţiva ani. Deşi a petrecut mult timp la Moscova, ea nu a mutat capitala de la Sankt Petersburg, oraş de care se leagă construirea primului palat de gheaţă al Europei. Prilejurile nu au fost, povesteşte www.revistamagazin.ro, de natură strict artistică. Istoria spune ca unul dintre membrii Curţii imperiale, prinţul Mihail Galitin, s-a îndrăgostit nebuneşte de o italiancă şi s-a căsătorit cu ea în ascuns. Când fapta a ieşit la lumină, Ana Ivanovna s-a supărat foarte tare pe prinţ, întrucât aleasa sa era catolică - fapt ce reprezenta o ofensă la adresa Curţii. În scurt timp, italianca a murit şi împărăteasa s-a decis să-l pedepsească aspru pe tânărul văduv.

Arhitectul Piotr Eropkin a fost desemnat să construiască un palat de gheaţă la Sankt Petersburg. Cu ajutorul blocurilor de gheaţă „sudate” cu apă, construcţia a fost realizată în groaznica iarnă a anului 1740, când se pare că temperaturile au scăzut sub minus 30 de grade. Palatul a avut 24 de metri înălţime şi 70 metri lăţime. Încăperile aveau mobilier de gheaţă, iar zidurile erau decorate cu sculpturi de gheaţă. Prinţul Galitin a fost obligat să se recăsătorească cu o slujnică, în costum de clovn. În noaptea nunţii, cei doi miri au fost obligaţi să doarmă dezbrăcaţi în dormitorul nupţial al palatului de gheaţă, unde până şi pernele erau din gheaţă. Cei doi tineri au supravieţuit cu greu acestei pedepse... În vara următoare, palatul s-a topit, iar împărăteasa a murit, la 47 de ani, în urma unei teribile crize de rinichi.  

Festivaluri de tradiţie în lumea blocurilor de gheaţă

Cel mai vechi festival de acest gen este cel din Quebec (Canada), care din 1885 are obligatoriu proba “palatului de gheaţă”. Cel mai înalt a fost construit în 1941 – el atingând 45,7 metri. Cel mai mare a fost cel din 2004, care a fost constituit din peste 30 de mii de blocuri de gheaţă. Orăşelul Sapporo este şi el deja renumit prin “Festivalul Zăpezii”, care a devenit o tradiţie japoneză ce datează de mai bine de o jumătate de veac. Ideea a fost pusă în practică în 1950, de nişte liceeni care încercau să-şi dovedească unul altuia că pot realiza sculpturi din zăpadă, în parcul central Odori, din Sapporo. Principalul atu pentru acest festival l-a reprezentat anul 1972, când evenimentul a coincis cu jocurile olimpice de iarnă, organizate la Sapporo. Atunci el a putut beneficia de promovare internaţională, deoarece concursul încurajează creativitatea. Evenimentul nu este doar unul organizat pe timpul zilei. Luminile care înconjoară sculpturile sunt aprinse toată noaptea.

Sculpturi uriaşe la Festivalul Harbin din China

În China are loc un festival al iernii, “Harbin International Ice and Snow Festival”, în care vizitatorii admiră sculpturi gigantice din gheaţă. În afara de construcţiile din gheaţă care reflectă arhitectura tradiţională chineză, în ianuarie 2009 s–a putut admira şi sculptura din gheaţă înaltă de 160 metri a lui Moş Crăciun, organizatorii spunând că e cea mai înaltă din lume. Realizat de artişti plastici din sute de tone de gheaţă, acest orăşel strălucitor transformă complet străzile înfrigurate din Harbin, capitala provinciei Hei­longjiang. Pe lângă complicatele clădiri sculptate, scrie “Ziua”, se regăsesc tobogane de gheaţă, iglu-uri, pagode şi chiar şi o copie în miniatură a Disneyland-ului. În timpul nopţii, întregul complex este iluminat de lumini multicolore şi lampioane de gheaţă.  Oraşul Harbin, aflat în vecinătatea Siberiei, este una dintre cele mai reci regiuni din China. În ciuda gerului cumplit, "obişnuiţii" acestui festival stau la cozi interminabile pentru a înota în piscinele îngheţate. Acest eveniment al sezonului de iarnă atrage, în mod surprinzător, o mulţime de cupluri care vin din toate colţurile Chinei pentru a avea parte de o "nuntă albă" în adevăratul sens al cuvântului. Până în momentul de faţă, peste 20 de cupluri şi-au unit destinele în Harbin, în timpul unei ceremonii comune.

Tradiţia câştigă teren şi în Europa

Cu doi ani în urmă, la “Festivalul de Sculpturi în Gheaţă şi Zăpadă” de la Bruges, Belgia – şi-au dat întâlnire 40 de artişti din Canada, Rusia, Japonia, America şi Finlanda. Ei au prelucrat 300 de tone de gheaţă cristalină şi 400 de tone de zăpadă în interiorul unei incinte special amenajate cu temperatura de -6 grade Celsius şi cu un sistem performant şi silenţios de realizare a frigului. Lumea feerică a poveştilor a fost completată cu o sală de bal din gheaţă şi o rochie din gheaţă a Crăiesei Zăpezii, în timp ce pe zidurile cetăţii se căţărau o suită de animale, de asemenea din gheaţă. Vizitatorii însetaţi aveau la îndemână inclusiv un “Bar de Gheaţă”.

La realizarea sculpturilor, au fost utilizate mai multe sortimente de gheaţă - naturală, dar şi artificială - cea naturală fiind importată din Laponia, de pe fluviul Torne, în apropiere de Jukkasjärvi. „Este o gheaţă specială, naturală, cu o magnifică culoare bleu-clair şi fără aer în interior. E precum cristalul“, descriu organizatorii, citaţi de “Cotidianul”. Blocurile sunt tăiate direct pe malul apei. Ele măsoară doi metri lungime, 1,20 m lăţime şi 60 cm grosime, iar fiecare cântăreşte circa 1.700 kg. Datorită greutăţii lor, îmbinarea blocurilor se realizează perfect, putând fi obţinute sculpturi de până la 8 m înălţime.

 Doi dintre artişti, Leslie din Canada şi Max din Venezuela, au declarat că preferă să lucreze cu gheaţă pentru că „aceasta oferă posibilitatea de a face opere grandioase, chiar dacă sunt efemere“. „Este perfect. Temperatura este controlată, deci sunt condiţii perfecte de lucru, iar materia de bază - gheaţa - nu este chiar orice gheaţă“, susţine Max. Aceasta este prelucrată cu utilaje speciale - snow crusher. Artiştii adaugă şi zăpadă artificială, având în vedere cantitatea necesară unor sculpturi de mari dimensiuni. Ea este obţinută prin pulverizarea de azot lichid la temperatura de -197 grade Celsius şi apă, care împreună dau cristale de gheaţă. Fiecare dintre artişti are propria tehnică şi ustensilele sale, iar sculpturile sunt realizate de la vârf spre bază. Detaliile sunt realizate la final, fiind utilizate diverse aparate, inclusiv fierul de călcat cu vapori.

Munţii României, fascinanţi la vreme de iarnă

Foto: www.eva.ro

* Sărbătorile de iarnă se apropie, motiv pentru care lansăm o invitaţie spre maiestuoasele culmi montane ale României, mult mai accesibile acum, odată cu dezvoltarea  turismului rural *

Munţii Bucegi

Între masivele Iezer, Bucegi şi Piatra Craiului întâlnim măguri, culmi prelungi şi curmături care depăşesc 1100 metri, dar şi văi cu aşezări de tip pastoral. În zonă întâlnim cheile Dâmboviţei, Dâmbovicioarei, Oraţii, Crovului, Rudăriţei, Râului, Prăpastiei, precum şi peşterile Dâmboviţei şi Dâmbovicioarei. În Bran, Moeciu şi Simon, localităţi aşezate pe drumul vechi al Branului, necesitatea de apărare a altor timpuri explică prezenţa gospodăriilor cu ocol întărit, cu anexele dispuse în careu. Specifice sunt şi gospodăriile risipite de la Măgura, Peştera şi Sirnea, la adăpostul versanţilor, unde alternează cu păşuni şi fâneţe, sau cele de la Ciocanu, grupate în jurul izvoarelor. În genere, gospodăriile se risipesc până la altitudini de peste 1200 metri, iar distanţele faţă de sălaşe şi stâne scad frecvent sub un kilometru. Cea mai mare localitate este Bran, cu nucleul în jurul castelului Bran. Construit în 1377, castelul este astăzi muzeu de artă feudală, lângă care poate fi admirat şi un muzeu etnografic în aer liber.

Munţii Bihor

Situaţi central în Apuseni, munţii Bihor şi Vlădeasa urcă în vârfurile Cucurbata Mare la numai 1849 metri şi în Vlădeasa la 1836 metri, dar renumele lor este dat de un faimos carst, de numeroasele peşteri şi chei. Unele din aceste monumente ale naturii (gheţarul şi peştera Scărişoara, peşterile Focul Viu, Cetăţile Ponorului), au renume internaţional. În jurul carstului din Padiş, o adevărată “casă subterană a apelor”, regăsim vârful Vlădeasa, un masiv al contrastelor, în care se îmbină formele greoaie ale cristalinului şi cele suple ale calcarelor.

Călimanii

În partea de vest a Carpaţilor întâlnim Munţii Călimani, Gurghiu şi Harghita, care se extind din sudul Depresiunii Dornelor până dincolo de Defileul Oltului de la Tuşnad.

Condiţiile naturale, dar şi resursele de subsol reduse au determinat un grad moderat de umanizare, care creşte de la nord spre sud. Satele apar marginal, urcă uneori şi pe platourile vulcanice (la sud de Târnava Mică) şi sunt în general mici, sub 500 locuitori.

Munţii Ceahlău

Legendarul Ceahlău, “Olimpul Moldovei”, ocupă poziţie centrală în lanţul răsăritean al Carpaţilor. Stâncile piscurilor se oglindesc în undele lacului Izvorul Muntelui (Bicaz). Cu cei 1907 metri - vârful Ocolaşul Mare şi 1900 metri - vârful Toaca (Ceahlăul), domină munţii învecinaţi şi Valea Bistriţei, permiţând privelişti până spre Pietrosu Călimanului sau spre Dunăre. Masivul Ceahlău are la est valea Bistriţei cu lacul baraj Bicaz, la vest valea superioara a Pintecului şi Bradului(Caprei), iar la sud şi nord valea Bicazului şi a Bistricioarei. Supremaţia zonei este conferită de cei 400 - 500 metri de adevărat beton natural, cunoscut sub numele de conglomerate de Ceahlău, care încep să se dezvolte în jurul altitudinii de 1400 metri.

Munţii Făgăraş

Masivul Făgăraşului reprezintă complexul muntos din Carpaţii Meridionali, cuprins între râurile Olt, la vest şi Bârsa Grosetului şi Dâmboviţa, la est. În cadrul acestui spaţiu, se disting două şiruri de munţi aproape paralele, unul nordic, al Munţilor Făgăraşului şi unul sudic, constituit din şirul Munţilor Cozia – Frunti – Ghitu, continuat prin Masivul Iezer -Păpuşa. Între cele două şiruri de munţi se află Culoarul Loviştei. Baza abruptului Făgăraş este marcată şi de inversiuni de temperatură, circulaţia descendentă a maselor de aer (foehnul), făcându-se simţită în jumătatea nordică a Depresiunii Făgăraşului, unde aşezările se îndesesc şi unde predomină terenurile arabile. Munţii Făgăraş intră în contact, în partea sudică, prin Munţii Cozia, Frunţi, Ghiţu şi Iezer, cu Subcarpaţii Getici. La est, se prelungesc prin Culoarul Bran - Rucăr - Dragoslavele, Masivul Piatra Craiului şi Muntii Persani. În mare parte, limita se insinuează pe Dâmboviţa şi pe afluenţii acestora, precum şi pe Bârsa, unde ia aspectul unui culoar suspendat, întrerupt de curmături. Sectorul nord - estic îl formează Culoarul Tămaşului desfăşurat pe Dâmboviţa, pe Tamaş, curmătura Tamaşului (1370 metri) şi Bârsa şi Culoarul Oticului către vest.

Parângul

Numele de Parâng, cu o rezonanţă străveche, desemnează vârful cel mai înalt din grupul de munţi dintre Olt, Jiu şi Strei - Parângu Mare (2519 metri). Îi urmează ca altitudine vârful Parângu Mic sau al Petroşanilor (2074 metri). Munţii Parâng se înscriu pe domeniul danubian, descoperit de sub pânza getică. În Parâng s-au instalat gheţari puternici în complexe etajate, continuate cu văi din lungul cărora coborau limbi de gheaţă de câţiva kilometri (pe Lotru, Jiet şi Latoriţa).

Piatra Craiului

Este o înaltă şi “subţire lamă de călcare”, lungă de circa 22 km şi se află între văile joase ale Dâmboviţei şi Bârsei, pe de o parte şi depresiunea Ţării Bârsei, pe de alta (altitudine maximă: vârful Piatra Craiului sau Omu - 2238 metri). Rai al alpinismului, alături de Bucegi, masivul oferă drumeţilor trasee în lungul şi de-a curmezişul abrupturilor sau pe cunoscuta creastă principală îngustă.

Postăvarul

În vecinătatea Braşovului, masivele Postăvaru de o parte şi Piatra Mare de altă parte a Văii Timişului se ridică din depresiunea Bârsei, atingând la vârful Cristianu Mare 1804 metri, iar la vârful Piatra Mare 1843 metri. Stânci modelate, poieni, păduri bogate, trasee relativ lesnicioase şi scurte oferă frumoase excursii la sfârşit de săptămână. Poiana Braşov (1020 metri), polarizează activitatea turistică în masivul Postavaru.

Munţii Retezat

Cei mai înalţi şi mai stâncoşi din Carpatii Meridionali, sunt cuprinşi între Strei-Jiu şi Dunăre. Alături de Făgăraş şi Bucegi, se situează în vârful piramidei de frumuseţi carpatine, mai ales prin căldările şi lacurile glaciare. Bucura, cu o suprafaţă de 8,86 ha şi o adâncime de 19,7 metri, este cel mai mare lac glaciar din Carpaţii României, iar lacul Zănoaga, cu o suprafaţă de 6,50 ha, deţine recordul de adâncime, cu 29 metri. În Munţii Retezat se afla circa 100 de lacuri glaciare. Mulţumită acestora, precum şi florei şi faunei bogate, Retezatul a fost inclus în Parcul Naţional cu acelaşi nume, rezervaţie a biosferei.

Munţii Rodnei

Cei mai impunători dintre toate masivele Carpaţilor Orientali, ocupă un spaţiu vast, între Sălăuţa, Someşu Mare şi Depresiunea Maramureşului. Prezintă o mare diversitate de forme de relief, culmea principala, între pasurile Setref şi Rotunda, vârfuri semeţe, povârnişuri. Cele două flancuri asimetrice scot în evidenţă o succesiune de culmi, din care se detaşează numeroase vârfuri ce depăşesc 2000 metri: Pietrosu (2303), Rebra (2221), Buhăiescu (2066), Repedea (2074), Negoiasa Mare (2041), Puzdrele (2188),Vârful Laptelui (2172), Galatiu (2048), Gargalau (2158),Varful Omului (2134), Ineu (2279).

Munţii Vrancei

Prin înălţimile lor remarcabile, munţii Vrancei domină Carpaţii de Curbură. Cu toate că vârful cel mai înalt este Goru (1785 metri), vârful Lăcăuţi, cu staţia sa meteorologică (1777 metri), este cel mai cunoscut şi vizitat. Alte vârfuri importante: Giurgiu (1700), Pietrosul (1679) şi Zboina Frumoasa (1657). Munţii Vrancei sunt alcătuiţi din gresii, conglomerate, argile, marne şi mai rar calcare. Stâncăriile sunt mai puţin râspândite. În partea de sud-vest, munţii Vrancei se învecinează cu masivul Penteleu (1772). Drumeţia este posibilă folosind pentru înnoptare cantoane silvice, cabana forestiere, stâne şi… cortul propriu.

Iezer- Păpuşa

Alături de alte valori alpine ale Carpaţilor Meridionali, munţii Iezer - Păpuşa sunt un alt spaţiu de frumuseţe la patrimoniul drumeţiei montane. Înconjurat pe trei laturi de apele Doamnei şi Dâmboviţei, blocul înalt al acestor munţi atinge în Vârfu Roşu 2469 metri, iar în vârfurile Iezerul Mare şi Păpuşa, 2462, respectiv 2391 metri. Coroana piscurilor înalte rămâne deschisă spre sud, loc de ieşire al apelor bogate ale Râului Târgului spre ţinutul muscelelor.

Povestea unor statui celebre

* Fascinaţia dăltuirii în piatră a unor indrumatori spirituali sau a unor simboluri nationale a dat naştere unor statui monumentale, adevărate atracţii turistice *

Statuia Libertatii poate lua, fără îndoială, premiul de popularitate... Simbol al Americii, dar si emblema universala a libertatii si democratiei, domină, de pe Insula Libertatii, orasul New York. Pe numele ei complet “Statue of Liberty Enlightening the World” (“Statuia Libertatii Luminand Lumea”), statuia alintata de catre americani “Lady Liberty” era, pe vremuri, primul contact vizual al imigrantilor veniti în Lumea Noua.

Construita in Franta, titrează consiliervacante.ro, statuia a fost daruita americanilor in semn de prietenie si recunostinta pentru sprijinul dovedit in timpul Revolutiei Americane. Scheletul metalic al statuii a fost creat de Gustave Eiffel, creatorul turnului din Paris ce-i poarta numele.

Sculptorul francez Frederic Auguste Bartholdi a fost desemnat sa realizeze statuia in 1876, pentru a comemora centenarul Declaratiei de Independenta a Statelor Unite. In timp ce americanii au realizat piedestalul, care se sprijina pe o stea cu 11 colturi, francezii au adus statuia cu vaporul, pe bucati si au asamblat-o pe taram american. Pentru realizarea statuii, au fost stranse fonduri atat in Franta, cat si in America.

Statuia a fost finalizata in iulie 1884 si a ajuns la destinatie un an mai tarziu. Demontata in 350 de piese ambalate cu grija, “Lady Liberty”  a sosit in portul New York in iunie 1885, la bordul fregatei franceze Isere si, timp de cateva luni, echipele de muncitori au lucrat la asamblarea si montarea ei. Dupa o munca asidua, pe 28 octombrie 1886 avea loc inaugurarea oficiala a monumentului, la 10 ani dupa centenarul pentru care fusese destinata initial. Pana in 1901, Statuia Libertatii a servit ca far, iar in 1984 a intrat oficial in Patrimoniul UNESCO.
Avand scheletul din beton armat, exteriorul statuii a fost confectionat in totalitate din cupru, mai putin torta, care este imbracata in foita de aur. Statuia propriu-zisa are 46 de metri inaltime, insa, impreuna cu piedestalul, ajunge la 93 de metri. Ea reprezinta o femeie imbracata in roba greceasca, incaltata in sandale si purtand o coroana cu 7 spite, reprezentand cele 7 continente. In mana stanga are o placa pe care este inscriptionata data semnarii de catre Statele Unite a Declaratiei de Independenta - 4 Iulie 1776, iar in mana dreapta tine o torta.

Statuia a fost inchisa temporar dupa atentatele de la 11 septembrie 2001, din ratiuni de securitate si redeschisă în totalitate (inclusiv zona coroanei), anul trecut.

Pe lista noilor minuni ale lumii

Impunatoarea statuie a lui Isus Mantuitorul ("Cristo Redentor") de pe Muntele Corcovado, din Parcul National Tijuca, domina orasul Rio de Janeiro si este emblematica pentru orasul supranumit “Cidade Maravilhosa”  si pentru intreaga Brazilie. Amplasata la o inaltime de 700 de metri deasupra orasului, statuia este inconjurata de un imens parc si este vizibila din toate cartierele orasului, fiind iluminata si pe timpul noptii.

Ea a fost recent inclusa pe lista celor 7 noi minuni ale lumii, fiind considerata cea mai mare statuie art deco din lume. Construita din beton armat si steatite, are o inaltime de 39 metri (doar piedestalul avand 8 metri) si cantareste peste 1000 de tone. Desi o alta statuie a lui Isus, Cristo de la Concordia, din Bolivia o depaseste usor in inaltime (40.4 m), statuia din Rio este mult mai cunoscuta.

Ideea amplasarii unui moment pe muntele Corcovado, la circa 700 metri inaltime, dateaza din anul 1850, cand un preot catolic i-a cerut printesei Isabel sa finanteze constructia unui monument emblematic pentru catolicism. Dupa 1889, cand Brazilia a devenit republica, ideea a fost abandonata, fiind reluata abia in 1921, de catre grupul numit Cercul Catolic din Rio. Statuia a fost realizata de sculptorul francez Paul Landowski, dupa o schita a inginerului Heitor da Silva Costa. Constructia monumentului a inceput in 1922 si a durat nu mai putin de 9 ani, inaugurarea oficiala avand loc  in 1931. Banii necesari constructiei – aproximativ 250.000 USD - au fost stransi din donatiile credinciosilor catolici. Bratele deschise ale statuii simbolizeaza deschiderea religiei crestine si dragostea lui Isus pentru toti muritorii.
Initial, la statuie nu se putea ajunge decat fie cu trenul (plecarile fiind din 20 in 20 de minute), fie urcand cele 220 de trepte sapate in stanca, insa in anul 2002 au mai fost montate trei lifturi si patru scari rulante, ce fac accesul mai usor.

O statuie de Cartea Recordurilor

Aflat la 50 de kilometri de capitala japoneza Tokyo, Ushiku este locul in care se gaseste cea mai inalta statuie din lume, record omologat in Guinness Book: Ushiku Daibutsu Amida Buddha. (Daibutsu insemnand, in japoneza “Marele Buddha”).

Construita din beton armat si acoperita cu un strat de 6 milimetri de bronz, statuia se inalta pana la 120 de metri. Statuia propriu-zisa masoara 100 de metri, in timp ce floarea de lotus si platforma pe care este construita ating fiecare cate 10 metri. Totul aici este de dimensiuni fabuloase: spre exemplu, fiecare deget al statuii masoara cate 7 metri, urechea are 10 metri, iar gura statuii – 4,5 metri. Cifrele au simbolistica lor: cei 120 de metri reprezinta cele 12 boabe de lumina care ies din corpul lui Buddha, pentru a inconjura si incalzi lumea. De asemenea, pozitia mainilor lui Buddha arata acceptarea lui pentru orice om care doreste implinire.

Statuia a fost finalizata abia in 1995. Turistii pot sa urce pana la o inaltime de 85 de metri, cu un lift care ii duce pe o platforma special construita , astfel incat sa se poata vedea intreaga priveliste. In interiorul statuii exista 4 niveluri. Se intra intr-un hol intunecos, in care vizitatorii sunt intampinati intr-o nota de mister, pe muzica New Age. De aici, se urca cu liftul la nivelul urmator, la 10 metri deasupra solului, intr-un spatiu numit  “Lumea Recunostintei”. La nivelul 3, aflat la 30 de metri, puteti admira 3000 de statui de aur infatisandu-l pe Buddha, in timp ce la ultimul nivel, la 85 de metri, deasupra solului, prin geamurile care strapung pieptul statuii se poate admira superba panorama asupra gradinilor inconjuratoare si a micii gradini zoologice.
“Mama Rusie”
In semn de recunostinta, la Volgograd, pe Mamayev Kurgan (cel mai inalt punct al orasului) s-a ridicat complexul memorial dedicat victimelor celui de-al doilea razboi mondial. Ansamblul, adevarat muzeu in aer liber, este dominat de statuia denumita Patria Mama (sau Mama Rusie), care masoara 85 de metri, statuie ce a detinut multa vreme titlul de cea mai inalta statuie din lume. Doar sabia, pregatita de atac, masoara 32 de metri. Statuia fost inaugurata in anul 1967, in semn de doliu si recunostinta pentru eroii cazuti la datorie.

Nu aveti cum sa ratati monumentul. Cele 200 de trepte care duc spre statuie simbolizeaza cele 200 de zile ale bataliei. Pe drum va veti intalni cu mormintele a mii de generali, caporali, ofiteri si soldati, care, in razboi, erau simpli luptatori pentru patria mama, dar si cu statui ale soldatilor, comandantilor sau chiar ale asistentelor care ingrijeau ranitii.
Sirena… lui Andersen
Statuia-simbol a orasului Copenhaga este cea mai buna dovada ca nu numai dimensiunile impresionante pot intra in istorie...  Este cazul Sirenei din capitala daneza Copenhaga, care, desi are o inaltime de doar 1.25 metri, este una dintre principalele atractii turistice din capitala Danemarcei. Mica Sirena, sculptata in bronz de Eduard Eriksen in anul 1913, la cererea expresa a lui Carl Jacobsen (fondatorul imperiului berii, Carlsberg) si inspirata din celebra poveste trista a lui Hans Christian Andersen, isi mentine si astazi statutul de simbol a orasului, fiind cel mai vizitat loc din Scandinavia de Sud. Se pare ca modelul pentru aceasta statuie a fost o prima ballerina de la Teatrul regal din Copenhaga, Ellen Price. Insa, datorita faptului ca aceasta ar fi refuzat sa pozeze nud, se pare ca sculptorul a folosit ca model trupul sotiei sale…

Podgorii celebre

* Există numeroase regiuni viticole foarte apreciate de cunoscători, multe dintre ele cu o îndelungată istorie, în cursul căreia soiurile au fost îmbunătăţite, de la an la an *

Pentru cunoscătorii rafinaţi, un vin de calitate este o adevărată comoară, anumite soiuri ajungând să valoreze enorm pentru pasionaţi. Sticle cu vinuri din ani legendari printre colecţionari se vând la licitaţiile internaţionale pentru sume fabuloase, similare celor plătite pentru opere de artă cu cotă. În lume sunt numeroase podgorii cu soiuri de renume, parte dintre ele fiind evidenţiate pe www.gradinamea.ro:

- Andalucia. În această regiune din sud-vestul Spaniei sunt cele mai mari podgorii din lume. Vinurile din zonă sunt foarte apreciate, aici organizându-se adesea excursii, pentru curioşi din întreaga lume. Pornind din Sevilia, aceştia vor ajunge în final la Jerez de Frontera, unde vor afla mai multe despre vechea artă a vinurilor şi a produselor derivate, precum oţetul din vin sau brandy-ul. Firesc, vizitatorii pot să şi guste din specialităţile zonei, în tandem cu vinurile savuroase;

- Cape Winelands. La doar 45 de minute de mers de Cape Town, spre nord-est, Africa de Sud se poate lăuda cu o regiune viticolă foarte apreciată. În total, peste 145 de mile pătrate de vii de tot felul, migălos îngrijite an de an. Una dintre cele mai cunoscute podgorii de aici este Bergkelder, cu faimoasa sa "pivniţă în munte". În regiune mai puteţi găsi restaurante de lux, precum Bosmans, aflat în Grand Roche Hotel din Paarl, unde meniul include numeroase soiuri locale de vin, din ani diferiţi, pentru toate gusturile;

- Valea Loarei. Un adevărat simbol al rafinamentului exclusivist în lumea vinului, această vale fertilă, acoperită de diferite soiuri de viţă de vie, are o îndelungată istorie în domeniu, încă din epoca în care castelele regale sprijineau arta vinurilor. Majoritatea soiurilor produse aici sunt vinuri albe, precum Sauvignon Blanc, Muscadet sau Chenin Blanc, dar şi vinuri roşii şi roze, buchetul amintind de aromele fructelor, precum Cabernet Franc, toate putând fi degustate aici;

- Mendoza. În afara viţei de vie care acoperă mai multe hectare, această regiune din Argentina se poate lăuda cu un evantai de staţiuni alpine, fiind una dintre destinaţiile turistice populare ale Americii de Sud. Datorită altitudinii la care creşte viţa de vie, vinurile au un buchet aparte, uşor de recunoscut de cei care se pricep. În tot cursul anului se pot gusta aici diverse specialităţi. În perioada festivalului anual al recoltei, Vendimia, care începe în ianuarie, vizitatorii pot descoperi vechi ritualuri, sărbători şi obiceiuri folclorice, ceremonii păstrate de secole, toate însoţind vinurile variate;

- Niagara. Cine ar fi crezut că în această regiune, în afară de celebra cascadă, se găsesc şi podgorii de cea mai bună calitate. Soiurile de vinuri produse aici variază de la Chardonnay la Riesling, de la Pinot Noir la Cabernet Franc. Cel mai apreciat vin este cel făcut din strugurii culeşi după primul îngheţ al iernii, cu un buchet aparte, foarte proaspăt şi răcoritor. În puţine locuri din întreaga lume puteţi găsi acest soi de vin;

- Oregon. Aici se produc peste 40 de soiuri de vin, de la Pinot Noir la Chardonnay, Merlot, Riesling sau Syrah. Centrul regiunii este Valea Willamette, care îi atrage pe cunoscători cu vinul Pinot Noir, cunoscut în întreaga lume şi câştigător al mai multor premii la concursurile de specialitate;

- Porto. Pentru pasionaţi, Porto înseamnă un singur lucru: vinul de Porto. Un produs legendar, menţionat adesea prin cărţi şi filme, un vin tare, dulce, produs aici de secole, în Vila Nova de Gaia. Tot aici cei atraşi de renumele vinului de Porto se pot caza în peste 50 de mici hoteluri, pot degusta specialităţile locale sau pot vizita distileria deschisă în 1790, în clădirea unei foste mănăstiri.

Zone viticole, ideale pentru o vacanţă autumnală

Cele mai bune destinaţii sunt prezentate de www.klevertravel.ro:

- Baden, Germania. Vinurile produse în această regiune sunt unice şi recunoscute pentru aroma puternică şi aciditatea lor specifică. Soiul dominant este Pinot Noir-ul, care produce vinul cunoscut ca "aristocratul vinurilor roşii". Iubitorii vinurilor albe se pot desfăta aici cu Pinot Gris şi cu Muller Thurgau. Podgoriile acceptă oaspeţi şi sunt adesea asociate cu restaurante care oferă vizitatorului mâncarea cel mai bine potrivită cu vinurile locale. Dacă aţi ajuns în zonă trebuie să vizitaţi crama podgoriei Carl Schmidt-Wagner, care vinde unele dintre cele mai bune vinuri demiseci şi Riesling;

- La Rioja, Spania. Aflată în zona de nord a ţării, regiunea Rioja a fost întotdeauna o zonă producătoare de vinuri exportate astăzi în peste 100 de ţări. Pornind din deja binecunoscutele oraşe turistice San Sebastian sau Bilbao, puteţi vizita o diversitate de crame şi podgorii locale mici sau mari. Vinurile roşii, rose şi albe de aici sunt o adevărată desfătare pentru simţurile degustătorilor. Încercaţi neapărat Crianza, Reserva şi Gran Reserva, vinuri care diferă prin anul producţiei şi gradul de fermentare. Fiecare cramă sau "bodegă" are vinuri proprii pe care le puteţi degusta şi chiar cumpăra;

- Alsacia, Franţa. Satele pitoreşti şi cramele locale de familie din zonă atrag peste 8 milioane de turişti anual. Peste 67 de sate şi-au deschis cramele şi "vinăriile" către public oferind, de asemenea, celebrele mâncăruri franţuzeşti. În Alsacia veţi putea gusta dintr-o mare diversitate de vinuri: Pinot Noir, Pinot Blanc, Tokay Pinot Gris, Riesling, Gewurztraminer, Sylvaner, Muscat d'Alsace;

- Australia, zona de sud-est. În ultima vreme, vinurile produse în sud-estul Australiei au invadat pieţele americane şi au un real succes. La Penfolds Grange - o podgorie imensă şi premiată, se pot savura zeci de vinuri Chardonnay, Sauvignon sau Shiraze. În apropiere de Sydney, turiştii pot descoperi Pinot Noir-uri excelente iar în Valea Yarra au la dispoziţie vinuri spumoase uimitoare. Puteţi încerca plimbarea cu balonul cu aer cald şi gusta vinul spumos cu aromă de kiwi;

- Maipo Valley, Chile. Aici veţi descoperi vinuri de calitate superioară, la preţuri foarte mici. Pasionaţii spun că merită să vizitaţi Chile fie şi numai pentru zonele sale viticole. Cele mai bune vinuri de aici, din Valea Maipo, sunt Cabernet Sauvignon, Merlot şi Pinot Noir;
- Douro, Portugalia. Aici veţi degusta adevăratul vin de Porto. La Quinta de Vesuvio, spre exemplu, aveţi de ales între cei mai buni 15 ani de producţie ai vinului de Porto;
- Napa Valley, California, SUA. Străjuită de munţi în fiecare parte, Valea Napa este plină de struguri. Aici veţi găsi peste 220 de producători de vinuri, de la familiile de localnici până la companiile mari, cu producţii de milioane de sticle anual;

- Toscana, Italia, este una dintre cele mai celebre zone viticole din lume. Aici veţi găsi celebrul vin Chianti, considerat de mulţi cel mai bun vin italian. În excursiile voastre prin Toscana trebuie să mai descoperiţi şi Brunello di Montalcino, un vin roşu scump, dar deosebit. Însă cea mai frumoasă experienţă în Toscana se va dovedi degustarea de vinuri locale, fără nume, pe care nu le veţi găsi niciodată comercializate;
- Bordeaux, Franta. Vinurile roşii de Bordeaux sunt un simbol al calităţii şi al aromelor unice. Merlot, Cabernet Sauvignon sau Cabernet Franc sunt îmbuteliate sub mărci celebre precum Pomerol, Graves sau Malbec. Iar vinurile de Bordeaux sunt puse în valoare în combinaţie cu mâncărurile tipic franţuzeşti din regiune. Dacă ajungeţi în zonă, nu rataţi podgoria din Saint Emilion, un oraş tip cetate medievala, care produce vinul cu acelaşi nume.

Atmosferă de Ev Mediu, în bisericile, satele şi oraşele - fortăreţe din Transilvania

Biserica fortăreaţă din Biertan. Foto: turismland.ro

* Edificiile înălţate cu secole în urmă în Vest au fost fortificate pentru a fi ferite de atacuri şi invazii *

Originari din regiunile Rinului şi Moselei (Luxemburg şi Saxonia), de unde provine şi numele lor, saxonii transilvăneni au fost trimişi să formeze, pentru prima dată, colonii în Transilvania la începutul secolului al XII-lea. Motivul iniţial pentru care au fost trimişi la graniţele sud-estice ale Transilvaniei a fost unul economic: conducătorii maghiari voiau să pună bazele unor sate şi oraşe bogate, care să aducă venituri consistente. Invaziile, atacurile şi raidurile devastatoare care aveau loc cu regularitate în Evul Mediu i-au forţat să-şi transforme bisericile în adevărate fortăreţe. Vremurile brutale au trecut, scrie www.iloveromania.ro, dar edificiile, care păstrează urmele grelelor atacuri, continuă să fie comori impresionante ale unei realităţi unice.
Cetatea rurală din Calnic
Se află în satul cu acelaşi nume, în judeţul Alba, la 13 km de Sebeş. A fost construită în jurul anului 1200 şi a aparţinut conţilor Kelling. Are o incintă ovală dominată de turnul Siegfried, care este alcătuit din parter şi trei etaje ce serveau drept locuinţă, o capelă şi două turnuri de pază. În secolele XV şi XVI, au fost făcute modificări astfel încât să devină o cetate rurală, iar sistemul ei de apărare a fost completat prin adăugarea unei serii de ziduri exterioare masive şi a unui şanţ cu apă care înconjoară cetatea. În apropierea cetăţii se poate vedea fosta casă parohială construită în secolul al XVI-lea, iar un drum de acces duce la biserica protestantă construită în secolul al XV-lea de comunitatea saxonă din Transilvania. Patru secole mai târziu, bisericii i s-au adus modificări în stil neo-gotic, care încă păstrează picturile şi elementele de sculptură originale. În holul cetăţii au fost organizate expoziţii documentare şi de artă, iar capela a devenit o sală de întâlniri unde se organizează simpozioane, conferinţe şi congrese. În aceste încăperi au avut loc concerte şi audiţii de muzică medievală, renascentistă şi barocă.
Bastioane, poduri basculante şi şanţuri cu apă

Oraşul Prejmer se află la o distanţă de 15 km de Braşov. Localitatea, ce reprezintă cea mai masivă construcţie de acest gen din Transilvania, a fost înălţată în secolele XIV şi XV sub forma unui cerc, având ziduri cu o grosime de 3-4 m şi o înălţime de 12 m, cu bastioane, porţi de fier şi poduri basculante. Dispune de un mecanism de război mai puţin obişnuit: faimosul “organ al morţii”, făcut din mai multe arme care puteau trage în acelaşi timp, cauzând pierderi semnificative inamicului. Oraşul era înconjurat de şanţuri adânci care erau umplute cu apă ori de câte ori inamicii erau aproape. Una dintre cele mai vechi biserici din Transilvania, cu o arhitectură unică, poate fi văzută în centrul oraşului. Altarul bisericii este o preţioasă operă de artă a secolului XV.
Apreciată de oaspeţi cu sânge albastru
Cetatea rurală Viscri - aparţinând de comuna Buneşti - se află la o distanţă de 17 km de Rupea (judeţul Braşov) şi a fost vizitată inclusiv de prinţul Charles al Marii Britanii. În interiorul cetăţii se poate vedea o biserică de secolul XIII, construită în stil gotic, cu modificări aduse în secolele XV-XVII. Biserica este delimitată, la est, de camera corului, a cărei formă iniţială era semicirculară şi de un turn masiv, la vest. În biserică există şi vestigii de artă sculpturală romană (baptisteriul, firida, arcul de triumf, arcada). Zidul care înconjoară cetatea este fortificat cu trei turnuri şi două bastioane.
Biserica – fortăreaţă

Lăcaşul de cult din Darjiu (la 18 km de Odorheiu Secuiesc), este un monument arhitectural istoric şi religios, care se păstrează în stare bună şi astăzi. Fortăreaţa este înconjurată de ziduri înalte şi impunătoare de piatră. Elementele de arhitectură romană datează din secolele XII-XIV, iar cele gotice din a doua jumătate a secolului XV. Biserica a fost fortificată în anul 1400, iar frescele gotice (care au fost pictate în anul 1419), ilustrează legenda regelui Ladislau şi scene inspirate din supliciile martirilor. Biserica se află în centrul incintei şi este înconjurată de ziduri de apărare înalte de 5 metri. Turnul bisericii, amplasat în partea de sud, este elementul cel mai vechi din sistemul de fortificare.
Bijuterie arhitectonică creată de nemţi

Cetatea rurală din Saschiz, amplasată la o distanţă de 20 km de Sighişoara, este un refugiu care datează din secolul al XIV-lea. A fost construit de comunitatea germana pe un deal la vest de sat şi este prevăzut cu 7 - 9 ziduri înalte, de piatră şi turnuri de apărare pătrate. Reprezintă o excepţie, deoarece cetăţile saxone din Transilvania erau construite în interiorul satelor sau oraşelor, nu în afara lor. Oraşul, care încă păstrează multe elemente din arhitectura iniţială, are o incintă cu ziduri, cu patru turnuri la colţuri şi două turnuri la intrare (turnul de la intrare şi turnul de pază), a căror funcţie principală era aceea de a păzi şi proteja cetatea. În centrul incintei a fost construită o capelă. Aici a fost descoperită o cantitate mare de obiecte preistorice şi medievale, monede medievale şi moderne, o sabie, un inel, o brăţară, ce se află în custodia Muzeului Naţional din Sighişoara.
Sediu al Episcopiei luterane, vreme îndelungată

Biertan se află la o distanţă de 25 km de Mediaş, cetatea fiind amplasată în centrul satului. Faţada sitului nu a fost modificată de prezenţa clădirilor de dimensiuni foarte mari, recent construite, aşa că, încă există o armonie peisagistică între monument, oraş şi cadrul natural. Prima incintă a bisericii (prevăzută cu patru turnuri) se află în vârful dealului, în timp ce a doua se află la poalele dealului şi captează atenţia printr-o serie de arcuri care susţin sala de pază. Construită într-un stil gotic târziu şi menţionată într-un document oficial în anul 1412, biserica a fost ridicată pe ruinele unui edificiu străvechi şi a suferit o serie de schimbări şi extinderi de-a lungul secolelor. Interiorul ei este omogen din punct de vedere stilistic, iar piesele de mobilier şi sculpturile artistice din piatră datează din aceeaşi perioadă. Biserica găzduieşte piese extrem de valoroase: un paravan de altar, în stilul gotic târziu şi un candelabru sofisticat. Poarta sacristiei este dotată cu un sistem ingenios de încuietoare (o realizare remarcabila a artiştilor din Evul Mediu). Cele şapte covoare aduse din Asia Minor, alte ţesături care ilustrează diferite steaguri ale breslelor, baptisteriul şi uşile din nord, sud şi vest sunt considerate de o mare valoare. Biserica fortăreaţă din Biertan a câştigat valoare istorică şi datorită faptului că a fost timp de trei secole sediul central al Episcopiei luterane din Transilvania.