Cadouri exorbitante

* Într-o societate din ce în ce mai stratificată, miliardarii ignoră criza şi îşi permit să cumpere daruri realmente excentrice *

În România zilelor noastre şi în Nordul de ţară în care trăim, femeile se pot considera nişte privilegiate dacă le spune cineva un “La Mulţi Ani” în luna martie. Iar dacă li se mai oferă un buchet de flori şi primesc şi o invitaţie la restaurant de 8 martie pot vorbi de o primăvară începută sub o zodie norocoasă.

Pe alte meleaguri şi în alte medii se schimbă daruri cu valori de-a dreptul incredibile, pentru protecţia cărora ar fi nevoie de o gardă de corp mai ceva ca la Casa Albă. Site-ul jurnal.md.ro prezintă un top al celor mai scumpe daruri pentru care aţi putea opta în cazul în care o moştenire neaşteptată v-ar năpădi conturile… Preţurile sunt exprimate în lire sterline şi dolari SUA şi sunt aproximative.
Cel mai scump ceas din lume

Costă 15 milioane £ /25 milioane $ şi este un ceas Chopard, împodobit cu trei diamante în formă de inimă: un diamant de 15 carate de culoare roz, un diamant de 12 carate albastru şi un diamant de 11 carate de culoare albă. Pe lângă acestea, ceasul este presărat cu o mulţime de diamante deci preţul de £ 15 milioane vă poate garanta că veţi avea cel mai scump ceas din lume.
“Blue Diamond Ring”
O altă piesă Chopard este un inel cu diamant care costă 9.78 milioane £/16.260.000 $.
“Blue Diamond Ring” este un inel care face ca orice alt inel cu diamant să arate jenant... Are în mijloc un diamant imens, albastru, de formă ovală. Mai e decorat cu diamante albe de 18 karate şi este din aur alb, pavat cu diamante. Diamantul albastru este printre cele mai scumpe diamante din lume. Se găseşte printre zăcămintele de bor, de unde provine culoarea sa extrem de rară.

Telefon -bijuterie
În valoare de 1440000 £/2400000 $, telefonul – nepereche este un cadou pentru iubitorii de tehnologii avansate şi de gadgeturi. Autorul său este austriacul Peter Aloisson, giuvaer de meserie. IPhone 3G Kings Button este îmbrăcat cu diamante de înaltă calitate şi cu aur. Iphone-ul mai are şi diamante la fiecare colţ al telefonului, precum şi o linie de aur alb, care conţine aproximativ 138 de diamante.

Un Bugatti de lux
În cazul în care pasiunea dumneavoastră pentru performanţă şi maşini de lux nu mai poate fi oprită, atunci e timpul să încercaţi “The Veyron” de la Bugatti. Maşina are un preţ care porneşte de la £ 750.000/1.25 milioane $ şi este cea mai scumpa maşină de serie făcută vreodată. Automobilul este dotat cu un motor W-16 (în esenţă, două cu unghi îngust V-8, cu partajarea unui arbore cotit) cu patru turbo-compresoare care generează 1001 CP, are o tracţiune la toate patru roţi şi este cea mai rapidă maşină din lume. “Bugatti Veyron” a câştigat titlul de cea mai performantă maşină din lume, fiind în acelaşi timp şi cea mai scumpă.

“Locuinţă” de miliarde
“Antilla” este prima casă din lume care depăşeşte 1 miliard dolari, fiind evaluată la nici mai mult nici mai puţin de 1.330.000.000 £ /2.000.000.000 $. “Locuinţa” are 570 de metri şi este construită în mijlocul oraşului Mumbai, India în jurul unui domeniu care debordează de sărăcie. Fiecare membru al “Ambani” are propriul salon de sănătate. Există, de asemenea, un garaj cu şase nivele pentru 168 de autoturisme. Turnurile sunt construite din sticlă. Casa ultra modernă are, de asemenea, cinematografe la fiecare nivel şi o grădină luxoasă. La deservirea “conglomeratului” ultraluxos lucrează în jur de 600 de persoane.

Naufragiu ce a lăsat familia imperială fără vin
Sticle vechi de sute ani au avut nevoie de peste 80 de ani să ajungă la destinaţie, familia imperială rusă aşteptându-le în 1916… Nu au ajuns la timp din cauza unui naufragiu din preajma coastelor Finlandei. Peste 200 de sticle cu vin select au fost recuperate de scafandri în 1997. Acum, ele sunt vândute clienţilor bogaţi ai hotelului Ritz-Carlton din Moscova, cu sume de 165.000 £/275.000 $/sticlă… Povestea vinului extraordinar şi incredibila sa vârstă sunt “ingredientele” mulţumită cărora acest vin este cel mai dorit şi cel mai scump din lume.

Parfum de Cartea Recordurilor
Dacă banii nu sunt o problemă, atunci sticluţa cu parfum „Imperial Majesty” de la Clive Cristian, la un preţ de £ 129.000/215.000 $ este cadoul perfect pentru femeia inimii dumneavoastră. Parfumul a fost etichetat drept cel mai scump din lume de specialiştii de la Cartea Recordurilor. Sticluţa este ornată cu aur şi conţine doar 16.9 uncii de parfum.

Ursuleţ de aur
Ursul de pluş ce costă 43.000 £/71.500 $ are blană din aur “adevărat” şi ochi din safire şi diamante. Steiff, care pretinde că a făcut primul urs de pluş din lume, a realizat “Ursul de Aur” pentru a sărbători aniversarea a 125 de ani. La asemenea preţ, nu e de mirare că a fost vorba de o serie limitată, de doar 125 de urşi din aur.

Mouse placat cu diamante
Majoritatea internauţilor nu acordă prea mare atenţie mouse-ului lor. Doar când se strică şi trebuie să cumpere altul… Puţini îl văd, însă, ca un accesoriu de modă… Regula a fost schimbată de producătorul elveţian Pat, care produce acum cele mai scumpe mouse-uri din lume, în valoare de 12,400 £/24,180 $. E vorba de un model turnat din aur alb de 18 carate, încrustat cu 59 de diamante. Este un mouse optic, USB şi este compatibil pentru PC sau Mac. Accesoriul de lux este disponibil în două variante: „Floare din diamante” sau „Diamante împrăştiate”. Dacă vi se pare că nu e sufficient, la cerere vi se pot încrusta şi iniţialele dumneavoastră pe mouse.

Sutienul “Diamond Fantasy”, by Victoria's Secret

Există o varietate de modele şi stiluri de unde puteţi alege de la Victoria's Secret. Pentru că brandul a încercat să adauge lux şi frumusete în stilul lenjeriilor, au creat sutienul “Diamond Fantasy”. Primul model a fost creat în 1996 şi denumit 'The Million Dollar Miracle Bra”. Acesta avea mai mult de 100 de carate de diamante şi o varietate de pietre semi-preţioase şi a fost purtat de Claudia Schiffer.

Cel mai scump sutien Fantasy a fost creat în 2000. Denumit “Red Hot Fantasy”, a fost purtat de modelul Giisele Bundchen si estimat la suma de 15.000.000$. Au fost incluse peste 1300 de pietre, incluzând rubinul Thai si diamante, ceea ce l-a propulsat în Cartea Recordurilor.

Pentru a continua tradiţia, a fost creat sutienul “Victoria's Secret Diamond Fantasy”, ce conţine 2000 de diamante. Preţul estimativ este de 2,5 milioane $, sutienul fiind prezentat toamna trecută de modelul brazilian Adriana Lima. 

Manipulări ale epocii moderne

 

Ar trebuie să fim naivi peste măsură pentru a crede că tot ceea ce se întâmplă în jurul nostru este doar în alb – negru, sau în antiteza bine – rău. În realitate, rareori lucrurile sunt ceea ce par a fi, specialişti în dezinformare şi în „cosmetizarea evenimentelor” fiind, în majoritatea cazurilor, pe statele de plată ale serviciilor secrete bine cotate pe mapamond.

Tehnici KGB-iste

Vladimir Volkoff, în „Tratat de dezinformare”, apărut la Editura „Antet”, face referire la metoda de lucru a „Departamentului A” al KGB. În majoritatea cazurilor, paşii erau următorii:

„- culegerea de elemente permiţând acreditarea unei anumite dezinformări: de exemplu, prelevarea de semnături ale diplomaţilor americani de pe felicitările de Anul Nou, pentru a autentifica suportul operaţiunii;

- recrutarea unui transmiţător sau a mai multora;

- alegerea unei teme de dezinformare;

- acţiunea, cu ajutorul unei serii de cutii de rezonanţă, unele manipulate direct, contra plată sau sub diverse presiuni, altele repetând din credulitate informaţiile false puse în circulaţie;

- psihoza dorită, finalizată prin dezinformare.

Manipulări la scenă deschisă

* O operaţiune pusă la cale în 1956, descrisă de Vladimir Volkoff, l-a vizat pe doctorul Lodgman von Auen, ce era purtătorul de cuvânt al organizaţiei germanilor din Sudeţi. Serviciile cehoslovace, pe care le deranja, au trimis unor personalităţi antigermane scrisori purtând semnătura sa, prin care doctorul le mulţumea pentru sprijinul acordat cauzei sudeţilor. Evident, destinatarii s-au înfuriat şi au cerut explicaţii. Pentru a complica şi mai mult lucrurile, cardinalul Spellman, personaj de marcă al catolicismului american, a expediat o scrisoare de susţinere fictivă. Von Auen a făcut greşeala să o transmită presei şi, în scurtă vreme, serviciile cehoslovace au demostrat că scrisoarea era un fals;

* Operaţiunea „Neptun”, descrisă în „Tratatul de dezinformare”, s-a derulat în 1964 şi a „curs” în cascadă. Totul a pornit de la faptul că la finele celui de-al doilea război mondial, naziştii au ascuns valori şi documente în diverse teritorii. Unele dintre ele au fost descoperite de sovietici sau de cehi, iar altele au rămas nedescoperite. Din prima categorie face parte o acţiune a americanilor, care au dat în 1946 peste numeroase lăzi ce conţineau arhive naziste. Deşi, după oarece tevatură, le-au predat cehilor, a planat suspiciunea că documentele au fost fotografiate şi că nu s-a predat lista colaboraţioniştilor cehi, în ideea recrutării ulterioare de agenţi. Altă descoperire reală, ce a dat idei ruşilor, a fost făcută în 1959, când austriecii au descoperit pe fundul lacului Toplitz mai multe milioane de lire sterline false, tipărite de germani pentru a perturba economia britanică şi aruncate în apă imediat după înfrângere. Pornind de la cele întâmplate, bine cunoscute de opinia publică, servicile speciale cehoslovace, supervizate de un „consilier tehnic” sovietic, au aruncat patru lăzi gudronate în apele Lacului negru din Boemia, ce conţineau celebra listă de colaboraţionişti cehi dispărută în timpul escapadei americanilor din 1946. Principalul obiectiv era îngreunarea prescrierii crimelor de război naziste. Totul a mers ca pe roate: o echipă a televiziunii cehe ce filma un film sub apele Lacului negru a dat peste lăzi. Au urmat comunicate ale Ministerului de interne, după care presa mondială a „muşcat nada”. Totul s-a împotmolit în momentul în care ruşii au supralicitat: au trimis un document din 1938 prin care cancelarul austriac Kurt von Schusnigg îi făgăduia fidelitate absolută Fuhrerului, document cu a cărui publicare s-a întârziat şi despre care însuşi cancelarul a spus că nu e conform cu originalul;

* Operaţiunea „Transferul”, din 1965, a fost mai degrabă o operaţiune de intoxicare decât una de dezinformare. Înainte de al doilea război mondial, în Cehoslovacia locuiau peste trei milioane de germani. Cu acordul tacit al Occidentului, aproape toţi au fost deportaţi, după război, în Germania de Est şi de Vest. Mai rămăseseră în Cehoslovacia în jur de 170 de mii de germani, care nu erau trataţi grozav, lucru lesne de înţeles, motiv pentru care 70 de mii dintre ei depuseseră cerere ca să plece. Locotenent – colonelului Mihail, din serviciul cehoslovac de informaţii, i-a venit ideea să recruteze sute de germani ca agenţi, mai exact ca pseudoagenţi. E clar că aveau să accepte acest rol pentru a putea părăsi Cehoslovacia şi, la fel de sigur, să se confeseze serviciilor de informaţii germane imediat ce treceau graniţa, provocându-le o adevărată indigestie de agenţi adverşi. E de la sine înţeles că germanii aveau să înţeleagă rapid că sunt victimele unui montaj, dar le rămânea obligaţia să-i verifice pe cei veniţi pentru a afla dacă printre ei nu sunt şi câţiva agenţi autentici. Totul presupunea un consum uriaş de timp, alte acţiuni mai „profitabile” rămânând „pe altădată”. Practic, împotriva serviciilor germane se întorcea propria lor vigilenţă şi competenţă. Ştiau asta şi erau constrânşi să facă jocul cehilor, soluţia aleasă de cei ce-i intoxicaseră fiind una genială;

* În 1966, senatorul turc Haydar Tunckanat a intrat în posesia unor documente care dovedeau că Statele Unite complotau pentru a face să dispară ofiţeri turci liberali şi să fortifice Partidul Dreptăţii, aflat la Putere. Documentele conţineau o scrisoare adresată de un spion infiltrat în partid adresată unui anume E.M, precum şi o scrisoare a aceluiaşi E.M., adresată ataşatului militar american, colonelul Donald D. Dickson. Ziarele turce au denunţat ingerinţa americană, nefiindu-le clar dacă E.M. este Edwin Martin, consilier al Ambasadei sau căpitanul de navă E.M. Morgan. Important era că şi unul şi altul erau americani şi că se declanşase o adevărată explozie de sentimente antiamericane în Turcia. Că se pare că scrisorile erau false şi „emanate” de la „Departamentul „A” al KGB e deja altă poveste...;

* În 1968, ziarul „France Press Journal” din Bombay a publicat o scrisoare pe coală cu antet, trimisă redactorului şef de un anume Gordon Goldstein, de la Biroul american de cercetări navale. Respectivul domn afirma că americanii nu stocau cu nici un fel de intenţii rele arme bacteriologice în Vietnam şi Thailanda. Nu a mai fost nimeni curios dacă stocaseră sau nu. Ceea ce contează e că Goldstein nu scrisese niciodată acea epistolă, ci trimisese cuiva pe o coală cu antet o invitaţie la un simpozion ştiinţific internaţional. Peste câteva zile, ziarul „Times” din Londra a reprodus scrisoarea. Radio Moscova, care atât aştepta, a preluat subiectul şi a citat scrisoarea ca dovadă a vinovăţiei americane pentru o epidemie de boli contagioase în Vietnam. De aici şi până la titlul „Război biologic şi nuclear – Statele Unite mărturisesc” - al articolului apărut în săptămânalul indian „Blitz” nu a mai fost decât un pas. Că Statele Unite nu mărturisiseră nimeni, iar nu mai conta; toţi erau convinşi că pregăteau un război „murdar”...;  

* În 1984, sportivii din anumite ţări africane au primit ameninţări semnate de Klu Klux Klan, cu scopul de a-i descuraja să participe la Jocurile Olimpice de la Los Angeles. Mai mult ca sigur şi aceasta a fost o operaţiune a KGB-ului, deoarece era ştiut că Klu Klux Klanul nu se amesteca niciodată în relaţiile internaţionale;       

* În perioada 1983 – 1985, s-a dorit să se creadă, mai ales în ţările din Lumea a treia, că Virusul HIV e produsul unui laborator american de război biologic. Strategia viza încurajarea sentimentelor antiamericane, dar şi deturnarea atenţiei mondiale de la atentatul la viaţa Papei, unde multora li se părea că depistau urme ale KGB. Informaţia a fost lansată iniţial în India şi preluată apoi de Literaturnaia Gazeta şi Pravda. În 1987, sovietici au recunoscut că a fost vorba de o operaţiune de dezinformare, fără să convingă pe toată lumea, mai ales în Africa şi Asia....

Contraofensiva occidentalilor

În timp ce dezinformarea sovieticilor îşi făcea de cap în lume, serviciile Occidentului se mărgineau la „informaţii, acţiune, protecţie”. Studiind tehnicile KGB-ului, au început să-şi dorească să-şi imite „dascălii” şi au rezultat o serie de acţiuni oarecum mai picante.

* Conform anumitor surse, citate de Vladimir Volkoff, Sir Maurice Oldfield, fostul şef al MI6 (Military Intelligence 6 – spionajul britanic) a fost nevoit să se pensioneze sub presiunea MI5 (Military Intelligence 5 – contraspionajul britanic), care răspândise zvonuri despre presupusa sa homosexualitate;

* Un episod exotic s-a petrecut în 1957. În acea vreme, Ahmed Sukarno, primul preşedinte al Republicii Indonezia, părea mai atras de „cântecul sirenelor comuniste” decât de democraţia de tip american. În atare context, americanii se decid să sprijine un grup de colonei, opozanţi ai lui Sukarno, cea mai sigură bază de plecare fiind amorurile preşedintelui ce, în decursul unui voiaj în URSS, fusese însoţit permanent de o frumoasă animatoare blondă. Ideal ar fi fost ca să se reuşească o filmare „în plină acţiune”, dar şansele de reuşită erau aproape nule. Şi atunci apare geniala idee de a i se găsi o sosie preşedintelui şi o parteneră acceptabilă. CIA realizează filmul, dar îşi dă seama, brusc, că nu va şoca pe nimeni în Indonezia, ţară cu moravuri foarte libere şi abandonează operaţiunea - ce se termină, practic, în coadă de peşte.

Crizele financiare, scoase periodic la lumină de roata istoriei

* Mulţi oameni privesc actualele seisme financiare ca pe un déjà-vu. Fapt explicabil, pentru că, de-a lungul timpului, omenirea a mai trecut prin astfel de momente *

“Joia neagră”, antologică în istoria crahurilor financiare

Deşi în anii '20 economia americană cunoştea o extraordinară prosperitate, la numai opt ani distanţă încep să apară primele semne ale unui mare dezastru economic. Împinse de momentul prosperităţii, întreprinderile, conform www.info-ghid.com, fac împrumuturi masive pe termen scurt, fiind convinse că vor reuşi să ramburseze banii. Din păcate, calculele nu s-au potrivit cu evoluţia pieţei economice din acele vremuri. Pe 24 octombrie 1929 (joia neagră) a avut loc crahul de pe Wall Street, cel mai mare colaps din istoria bursei de valori din New York. Scăderea bruscă a acţiunilor a dus la o criză financiară ce a avut ca rezultat falimentarea a aproximativ 5000 de bănci, precum şi închiderea fabricilor şi creşterea numărului de şomeri. Efectele devastatoare au atins şi state puternic dezvoltate. Germania şi Austria înregistrau în 1932 şase milioane de şomeri, cam o treime din forţa de muncă. Nici Anglia nu a scăpat. În Franţa, criza s-a declanşat câţiva ani mai târziu şi a durat aproape şase ani, Cehoslovacia fiind altă ţară ce cunoaşte o scădere de 40% a producţiei industrale. URSS a fost singura ţară care nu a fost afectată de declinul mondial, pentru că s-a izolat de restul Europei. Deşi s-au înregistrat falimentări de bănci şi un număr substanţial de şomeri şi în ţările nordice (Danemarca, Norvegia, Finlanda, Suedia), guvernele au creat programe economice cu ajutorul cărora au depăşit mai uşor această perioadă. Dintre acestea, Suedia s-a evidenţiat cel mai mult în perioada de criză, punându-se bazele aşa numitului „model suedez".

Marea depresiune, aşa cum este cunoscută criza economică din 1929, a dezechilibrat întreaga lume şi s-a încheiat în mod diferit în fiecare ţară. Statele care au reuşit să iasă primele din acestă criză s-au ales cu dictatori ca Hitler, Mussolini sau Stalin care, câţiva ani mai târziu, au „pregătit" cel de-al doilea Război Mondial.

Degringoladă şi în România

Cum era de aşteptat, nici România nu a fost ocolită de criză. Între 1929 şi 1933 a fost afectată producţia agricolă, incapabilă să concureze cu cea din America sau Canada, unde preţurile de cost erau reduse datorită folosirii maşinilor agricole. În timpul crizei, exportul de grâu şi ţiţei scade cu 57.6%. Apogeul declinului economic în România a fost atins în 1933, când s-au înregistrat 300.000 de şomeri. Marele dezavantaj al ţării noastre a fost faptul că, în momentul crizei, avea o datorie externă foarte mare şi, pe lângă aceasta, a mai făcut încă patru mari împrumuturi externe. Consecinţa a fost controlul străin asupra finanţelor României şi, implicit, reveniri economice şi financiare mult mai lente faţă de alte state.

Crizele financiare, un fenomen des întâlnit în economiile lumii

1873: Prima criza mondială internaţională, amintită pe www.financiarul.com, a debutat în Austria şi Germania, cauza fiind boomul de creditare în America Latină şi creşterea speculativă a pieţei imobiliare din Germania şi Austria. În SUA, panica bancară s-a declanşat după o cădere puternică a acţiunilor la Bursa din New York;
1914: Criza a fost generată de izbucnirea primei conflagraţii mondiale. Cauza a fost vânzarea în masă a titlurilor emitenţilor străini de către guvernele SUA, Marii Britanii, Franţei şi Germaniei pentru finanţarea operaţiunilor militare. Urmarea: prăbuşirea tuturor pieţelor monetare şi de mărfuri;

1957: Prima criză mondială postbelică a cuprins SUA, Marea Britanie, Canada, Belgia, Olanda şi alte state. Producţia industrială a scăzut cu 4%, numărul şomerilor atingând cifra de 10 milioane;
1973: În timpul noii crize izbucnite în SUA, indicii industriali au căzut cu 13%, procente mai mari înregistrându-se în Japonia, Germania şi Italia. 1973 a fost şi anul primei crize energetice, declanşată cu sprijinul statelor membre OPEC, care au redus volumul de producţie, în încercarea de a ridica preţul “aurului negru” pe pieţele mondiale. La 16 octombrie, tarifele au sărit cu 67%, de la 3 la 5 dolari, pentru ca în 1974 să atingă 12 dolari;
1997: “Detonatorul” crizei asiatice l-a constituit retragerea investitorilor străini din ţările Asiei de Sud-Est, cauza fiind devalorizarea valutelor regionale şi o puternică desincronizare a operaţiunilor financiare;
1998: Criza rusă s-a declanşat din cauza uriaşei datorii de stat, a preţurilor mici la materii prime şi a piramidei obligaţiunilor de stat pe termen scurt.

Crahuri celebre

* În finalul secolului XVI, un reputat botanist din Viena primeşte cadou câteva răsaduri (bulbi) ale unei flori pe care turcii o cultivau la Istanbul de vreo şase secole. Floarea, relatează www.romanialibera.ro, se numea tulip şi îi seduce rapid pe proprietarii înstăriţi de grădini din Europa, mai ales pe cei din Amsterdam. Nimic special până ce floarea este atacată de un virus ciudat, numit "mosaic". Virusul nu ucide laleaua, dimpotrivă, colorează petalele foarte divers şi din ce în ce mai original. Olandezii bogaţi încep să caute bulbii cei mai rari, care produc flori unicat, de aici până la tulipmanie nemaifiind decât un pas. Unii vând afaceri, proprietăţi, se împrumută şi cumpără lalele. Cererea creşte ameţitor. Grădinarii nu mai fac faţă, iar preţurile ajung la cote incredibile, crescând într-o lună de 20 de ori! Negustorii mai prudenţi vor să marcheze profiturile şi vând masiv. Nenorocirea e că trendul se inversează şi, în scurt timp, preţul se prăbuşeşte. Cine a dat o casă pentru un singur bulb îl poate revinde la preţul unei cepe! Guvernul intervine dar e deja prea târziu, recesiunea fiind solid instalată;

* În 1711, fregatele englezeşti sunt reginele mărilor. Imperiul e la apogeu, coloniile aduc bogăţie, oamenii au bani de investit. Compania "Marea Sudului" (CMS) obţine de la Guvern monopolul comerţului pe apele sudice ale globului. Toată lumea crede că băştinaşii din America de Sud dau pe mai nimic aurul şi diamantele lor, context în care CMS face o ofertă publică, iar investitorii dau năvală. Din păcate, conducerea companiei nu se pricepe la management: face achiziţii luxoase pe continent, iar navele zac abandonate prin porturi străine. Luxul se vede, navele abandonate – nu. O altă companie de comerţ britanică, "Mississippi", vinde în Paris un fel obligaţiuni cu acoperire în rezervele de aur şi argint din Franţa. Lumea cumpără. Ce ignoră investitorii e că preţul obligaţiunilor este deja de 80 de ori mai mare decât valoarea rezervelor de aur şi argint care stau în spatele hârtiilor. Executivii "Mării Sudului", care ştiu adevărata situaţie, vor să vândă. Află şi alţi investitori, vestea proastă se răspândeşte şi crahul se instalează în toată splendoarea. Guvernul britanic a interzis emisiunile de certificate de acţiuni, dar era prea târziu. După 10 ani de la prăbuşire, acţiunile CMS, cumpărate la un maxim de 1.000 de lire sterline, nu mai valorau nimic!;
* În 1926, americanii traversează o perioadă de expansiune economică după primul război mondial. Anii ’20 aduc optimism în afaceri şi stimulează plasamentele, mai ales pe piaţa imobiliară. Populaţia e în creştere, iar oamenii vor case şi caută tot mai mult teren,  mai ales în Florida, aproape de plajele din Miami. Preţul pământului ia avânt, dublându-se, chiar triplându-se. Cine cumpără cu 400.000 de mii într-un an revinde cu 1,5 - chiar 2 milioane de dolari. Speculatorii realizează la un moment dat că preţul e prea tare umflat şi încep să vândă. Un teren, două terenuri, zece terenuri. Plăcuţele "Land for Sale" se înmulţesc, în timp ce cumpărătorii se împuţinează, echivalentul fiind un nou crah spectaculos.