* Reversul medaliei pentru studiile conform cărora religia ar urma să dispară e dat de cercetările privind programarea genetică a credinţei, ori de conexiunea dintre credinţă, socializare şi fericire *
Un studiu recent efectuat în 9 ţări, pe baza datelor colectate în recensăminte, susţine că religia urmează să dispară. De-a lungul timpului, titrează BBC News, numărul persoanelor fără afiliere religioasă a crescut vertiginos, arată studiul. Introducerea datelor într-un model matematic complex arată că rezultatul acestei tendinţe va fi dispariţia religiei în ţările studiate. Rezultatele au fost prezentate la o întrunire a American Physical Society. Modelul ia în calcul toate motivele sociale ce duc la aderarea la religie, fiind folosit în explicarea sistemelor dinamice neliniare.
Acelaşi tip de model a fost folosit pentru a explica declinul limbilor tradiţionale. "Ideea este simplă", explică Richard Wiener, membru al Research Corporation for Science Advancement. "Se porneşte de la ipoteza că grupurile sociale cu mai mulţi membri sunt mai atrăgătoare pentru potenţialii membri, şi de la ipoteza că grupurile sociale au o utilitate sau conferă un status social. De exemplu, în cazul limbilor, poate exista o utilitate mai mare în a vorbi spaniola faţă de utilitatea pe care o oferă limba Quechua, ce pierde teren în Peru. La fel, a fi membru al unei religii oferă o anumite utilitate sau status social", arată cercetătorul.
Cercetătorii au studiat datele referitoare la afilierea religioasă, colectate în recensăminte în ultima sută de ani. Ţările studiate sunt Australia, Austria, Canada, Cehia, Elveţia, Finlanda, Irlanda, Noua Zeelandă şi Olanda. "În majoritatea democraţiilor moderne şi laice se observă tendinţa în care din ce în ce mai mulţi cetăţeni se declară ca fiind neafiliaţi religios. Astfel, în Olanda 40% dintre cetăţeni declară că nu sunt afiliaţi unei religii. Cel mai mare procent, de 60%, a fost înregistrat în Cehia", afirmă Dr. Wiener.
Pornind de la aceste date, cercetătorii au aplicat apoi modelul matematic complex, ajustând parametrii pentru beneficiile sociale şi utilitare pe care le obţin cei ce se declară non-religioşi. Parametrii s-au demonstrat a fi similari în toate ţările studiate. În toate ţările, modelul matematic indică faptul că religia se îndreaptă spre extincţie.
"Este un rezultat extrem de sugestiv", declară Dr. Wiener.
În România, al treilea recensământ de la Revoluţie va avea loc în acest an, în perioada 22 - 31 octombrie.
Acelaşi tip de model a fost folosit pentru a explica declinul limbilor tradiţionale. "Ideea este simplă", explică Richard Wiener, membru al Research Corporation for Science Advancement. "Se porneşte de la ipoteza că grupurile sociale cu mai mulţi membri sunt mai atrăgătoare pentru potenţialii membri, şi de la ipoteza că grupurile sociale au o utilitate sau conferă un status social. De exemplu, în cazul limbilor, poate exista o utilitate mai mare în a vorbi spaniola faţă de utilitatea pe care o oferă limba Quechua, ce pierde teren în Peru. La fel, a fi membru al unei religii oferă o anumite utilitate sau status social", arată cercetătorul.
Cercetătorii au studiat datele referitoare la afilierea religioasă, colectate în recensăminte în ultima sută de ani. Ţările studiate sunt Australia, Austria, Canada, Cehia, Elveţia, Finlanda, Irlanda, Noua Zeelandă şi Olanda. "În majoritatea democraţiilor moderne şi laice se observă tendinţa în care din ce în ce mai mulţi cetăţeni se declară ca fiind neafiliaţi religios. Astfel, în Olanda 40% dintre cetăţeni declară că nu sunt afiliaţi unei religii. Cel mai mare procent, de 60%, a fost înregistrat în Cehia", afirmă Dr. Wiener.
Pornind de la aceste date, cercetătorii au aplicat apoi modelul matematic complex, ajustând parametrii pentru beneficiile sociale şi utilitare pe care le obţin cei ce se declară non-religioşi. Parametrii s-au demonstrat a fi similari în toate ţările studiate. În toate ţările, modelul matematic indică faptul că religia se îndreaptă spre extincţie.
"Este un rezultat extrem de sugestiv", declară Dr. Wiener.
În România, al treilea recensământ de la Revoluţie va avea loc în acest an, în perioada 22 - 31 octombrie.
Geniul care l-a înfruntat pe Dumnezeu
Multi îl consideră pe Stephen Hawking cel mai mare om de ştiinţă de la Albert Einstein încoace, o figură demnă de a fi inclusă în galeria marilor savanţi ai lumii, alături de Galilleo Galilei, Isaac Newton sau Giordano Bruno. Scepticii, în schimb, l-au catalogat nebun iar declaraţiile sale, uneori şocante, i-au atras oprobiul bisericii. Ceea ce l-a transformat într-un inamic public pentru biserica creştină, în general, şi pentru milioane de credincioşi a fost afirmaţia sa cu privire la originile Universului şi ale omului, implicit. Hawking a negat, practic, ideea de Dumnezeu, afirmând că întregul Univers s-a creat singur, sub influenţa legilor fizicii. "Deoarece există o lege aşa cum este gravitaţia, Universul poate şi se va crea singur din nimic. Creaţia spontană este motivul pentru care există ceva în locul a nimic, motivul pentru care Universul şi noi existăm. Nu este necesară invocarea lui Dumnezeu care, pe baza unui plan bine stabilit, a pus Universul în mişcare. Între ştiinţă şi religie, ştiinţa va câştiga întotdeauna. De ce? Pentru că funcţionează", declară Hawking în lucrarea lui, “The Grand Design”, citată de www.descopera.ro. Cartea a generat un val de proteste, mai ales în Marea Britanie, acolo unde poziţia bisericii a fost una extrem de vehementă la adresa lui Hawking.
Scrisoarea neştiută a lui Einstein
Teoria conform căreia Albert Einstein credea în existenţa unui creator a fost contrazisă chiar de Einstein însuşi prin intermediul unei scrisori redactate de acesta în ultimul an de viaţă, unde descrie religiile ca fiind “legende primitive, copilăreşti”. Opiniile lui Einstein despre religie au fost îndelung dezbătute, mulţi agăţându-se de fraze ale acestuia precum "El (Dumnezeu, n.r.) nu dă cu zarul", ca dovadă că el credea în existenţa unui creator.
Însă o scrisoare care nu a mai fost până recent dată publicităţii, un răspuns adresat de Einstein filozofului Eric Gutkind, arată că savantul nu credea deloc în existenţa lui Dumnezeu spre sfârşitul vieţii. În scrisoarea datată 3 ianuarie 1954, reluată de mediafax.ro, savantul scria: "Cuvântul «dumnezeu» nu este nimic altceva pentru mine decât expresia şi produsul slăbiciunii umane, Biblia este o colecţie de legende onorabile, dar primitive, care sunt, în orice caz, destul de copilăreşti". "Niciun fel de interpretare, indiferent cât de subtilă, nu-mi poate schimba opinia", adaugă acesta.
Însă o scrisoare care nu a mai fost până recent dată publicităţii, un răspuns adresat de Einstein filozofului Eric Gutkind, arată că savantul nu credea deloc în existenţa lui Dumnezeu spre sfârşitul vieţii. În scrisoarea datată 3 ianuarie 1954, reluată de mediafax.ro, savantul scria: "Cuvântul «dumnezeu» nu este nimic altceva pentru mine decât expresia şi produsul slăbiciunii umane, Biblia este o colecţie de legende onorabile, dar primitive, care sunt, în orice caz, destul de copilăreşti". "Niciun fel de interpretare, indiferent cât de subtilă, nu-mi poate schimba opinia", adaugă acesta.
Credinţa în Divinitate, programată genetic
Credinţele religioase, ca parte a naturii umane, se află adânc întipărite în creierul uman, totul fiind programat genetic încă de la apariţia noastră ca specie, susţin cercetătorii de la Universitatea Yale, citaţi de DailyMail.
Cele mai clare dovezi se regăsesc în percepţia copiilor asupra vieţii şi a convingerii lor că mintea este separată de corp. O astfel de distincţie este cea care ne permite să credem în supranatural, în zei sau în prieteni imaginari. „Toţi oamenii au aceste convingeri. Ele se află în circuitele din creierul nostru şi nu dispar niciodată”, susţine profesorul Paul Bloom, psiholog în cadrul prestigioasei universităţi americane.
Pe măsură ce îmbătrânim, începem să ne concentrăm mai mult pe dimensiunea morala a credinţei şi mai puţin pe aspectele ei supranaturale, afirmă autorii studiului. Cu toate acestea, în perioadele grele ale unei existenţe, tindem să ne apropiem de aspectele supranaturale, fapt dovedit de numărul mare de oameni care se reîntorc la credinţă în momentele de criză.
„Împărtăşirea credinţelor religioase i-a ajutat enorm pe strămoşii nostri, în special atunci când trebuiau să coopereze pentru a putea vâna, a apăra comunităţile sau a-i îngriji pe cei suferinzi. Astfel am reuşit să întrecem celelalte specii în cursa evoluţionistă”, concluzionează acelaşi Paul Bloom.
Pe măsură ce îmbătrânim, începem să ne concentrăm mai mult pe dimensiunea morala a credinţei şi mai puţin pe aspectele ei supranaturale, afirmă autorii studiului. Cu toate acestea, în perioadele grele ale unei existenţe, tindem să ne apropiem de aspectele supranaturale, fapt dovedit de numărul mare de oameni care se reîntorc la credinţă în momentele de criză.
„Împărtăşirea credinţelor religioase i-a ajutat enorm pe strămoşii nostri, în special atunci când trebuiau să coopereze pentru a putea vâna, a apăra comunităţile sau a-i îngriji pe cei suferinzi. Astfel am reuşit să întrecem celelalte specii în cursa evoluţionistă”, concluzionează acelaşi Paul Bloom.
Socializarea îi face fericiţi pe credincioşi
Printre americanii credincioşi, cei mai fericiţi sunt cei care merg regulat la biserică şi au prieteni apropiaţi printre membrii congregaţiei, arată un studiu realizat timp de doi ani.
Doi sociologi de la Universitatea Wisconsin-Madison şi de la Universitatea Harvard, SUA, au chestionat 1.915 adulţi, majoritatea de religie protestantă şi catolică, pentru a le evalua "nivelul de fericire" - cât de multumiţi se simt de viaţa lor - şi a afla în ce mod le îmbunătăţeşte religia calitatea vieţii.
Mai multe studii anterioare, conform Science News, demonstraseră că oamenii religioşi sunt, în general, mai fericiţi. Acest nou studiu arată, însă, care dintre elementele asociate credinţei şi practicilor religioase influenţează cu adevărat nivelul de satisfacţie în viaţă.
Interesant: cercetătorii au descoperit că aspectul spiritual al religiei are prea puţin de-a face cu fericirea. Ceea ce îmbunătăţeşte cu adevărat viaţa ţine, mai degrabă, de aspectele sociale: faptul de a merge la biserică, de a întâlni regulat membri ai aceleiaşi congregaţii şi de a avea cel puţin trei prieteni în rândul congregaţiei s-au dovedit elementele-cheie ale satisfacţiei în viaţă.
Cei care erau credincioşi, dar nu mergeau la biserică - de pildă, se rugau singuri, acasă - şi nu făceau parte dintr-un grup stabil, constituit pe criteriul apartenenţei la aceeaşi religie, au raportat un nivel de satisfacţie mai mic, chiar dacă religia ocupa un loc important în viaţa lor interioară.
