* Mănăstirea argeşeană de la Corbii de Piatra este unică în Romania, fiind singura mănăstire săpată în piatră de pe meleagurile noastre *
Situat la jumătatea distanţei dintre oraşele argeşene Curtea de Argeş şi Câmpulung, lăcaşul de cult ce vine din alte timpuri a fost supranumit “Meteora României”, stranietatea amplasării amintind de celebrele mănăstiri greceşti.
Şapte secole de viaţă
Cu certitudine, prima atestare documentară - 23 Iunie 1512 - nu este şi data înfiinţării mănăstirii, menţionează istoricul reliefat pe www.corbiidepiatra.ro, existând informaţii conform cărora sfântul lăcaş a existat şi înainte de această dată. “Istoric”-ul amintit este o compilaţie din datele adunate de la Arhivele Naţionale, la care se adaugă scrierile istoricului Constantin Rădulescu-Codin şi ale criticului de artă Clara Laura Dumitrescu.
Se mai vede şi azi, cu ochiul liber, că biserica păstrează porţiuni importante din pictura străveche, putând fi admirate scene religioase precum: Deisis, Bunavestire, Jertfa lui Avraam, Naşterea Domnului, Întâmpinarea Domnului, Învierea lui Lazăr, Botezul Domnului, Schimbarea la Faţă, Înălţarea Domnului, Arhanghelul Gavriil ş.a. Caracteristicile stilistice, calitatea picturii, însoţite în exclusivitate de inscripţii greceşti, coroborate cu informaţiile documentare, permit datarea cu certitudine a ansamblului în primele decenii ale secolului XIV, datare prin care Corbii de Piatra este lăcaşul cu cea mai veche pictură din Ţara Românească.
Ascunzătoare pentru creştini
Diaconul Pavel de Alep, care l-a însoţit pe patriarhul Macarie al Antiohiei, în calitate de cronicar în călătoriile sale prin Ţările Române, vizitează în 1658 şi bisericuţa rupestră de la Corbi, pe care o descrie ca fiind "mică dar frumoasă, despre care se spune că a fost ascunsă şi apoi descoperită de un sfânt eremit căruia i s-a arătat în vis şi care venind aici o deschise; vechile zugrăveli se pot încă vedea în ea şi se săvârşeşte aici regulat Liturghia”. Legenda redescoperirii bisericii poate fi ecoul unei realităţi legate fie de începutul aşezării monastice, când o grotă naturala a fost, poate, adaptată cultului de către un eremit peregrin, fie de un moment situat după risipirea primei aşezări monastice, dar anterior ctitoririi din 1512. Cel mai devreme aceasta perioadă poate fi în secolul II, atunci când unii istorici susţin că biserica slujea creştinilor de ascunzătoare, în vremuri de prigoană, pentru că era foarte bine camuflată, intrarea făcându-se de-a buşilea, printr-o uşă mică, săpată în peretele nordic. Iar cel mai târziu poate fi vorba de începutul secolului XIV, atunci când a şi fost pictată biserica. Redeschiderea bisericii la începutul secolului XIV presupune existenţa unei vetre monahale la Corbi cu mult timp înainte de aceasta. Legendele locului spun ca înainte de Basarab I a existat un alt ctitor, Harabo voda, iar un alt argument poate fi arhitectura bisericuţei care derivă tipologic din bisericile - sală, cu două altare, dedicate unui hram dublu - caracteristici ale lumii bizantine din secolul X.
“Rude” în Turcia
Biserica de la Corbi se înrudeşte tipologic cu grupul de biserici rupestre din Capadocia, Turcia, însă are particularitatea a două altare pe un singur naos, prin care biserica rupestră este unică la noi în ţară. Se ştie, cu certitudine, că pictarea unei biserici a reprezentat chiar şi în secolele mai apropiate o lucrare destul de costisitoare şi e greu de crezut că aducerea şi remunerarea unei echipe de zugravi din afară a revenit în sarcina unei comunităţi monastice. Astfel, iniţiativa şi fondurile unui ctitor se înfăţişează ca necesare şi plauzibile. În lumina acestor consideraţii, Basarab I Voievod din pomelnicul mănăstirii nu mai apare ca un nume de legendă, ci drept ctitor real.
“Monastire domnească” şi divan voievodal
La 23 Iunie 1512, monahia Magdalina (în mirenie Musa, fiică şi soţie de boier, descendentă din familia boierilor Craioveşti şi mătuşa Voievodului Neagoe Basarab, proprietară a moşiei de la Corbi) redeschide mănăstirea de la Corbii de Piatra, cu hramul “Adormirea Maicii Domnului”, pe care o închină domnitorului Neagoe Basarab, mănăstirea căpătând astfel încă de la (re)înfiinţarea ei statutul de mănăstire domnească. Astfel, după spusele lui Nicolae Iorga, mănăstirea Corbii de Piatră este prima mănăstire de călugăriţe înfiinţată la noi în ţară. În septembrie, acelaşi an, domnitorul Neagoe Basarab închină mănăstirea de la Corbi ctitoriei sale de suflet, mănăstirea Argeşului, Corbii de Piatră devenind până în secolul XVIII metocul acesteia. După doar trei ani, la Corbi sunt aduşi calugări, maicile mutându-se la schitul Ostrov, unde, după moartea domnitorului, se va calugări şi doamna Despina, sub numele de Platonida monahia.
La sud de pronaos este trapeza mănăstirii, dăltuită la rându-i în piatră, despre care tradiţia afirmă că îi slujea domnitorului Neagoe Voievod de divan, unde judeca diferite pricini şi stingea anumite neînţelegeri, atunci când lua parte la praznicul hramului mănăstirii Corbii de Piatră, “Adormirea Maicii Domnului”.
Biserică de mir
În prima jumătate a secolului XVIII, mănăstirea devine biserică de mir, ca urmare a aşezării în jurul ei a unei puternice colonii de români, peste 200 de familii, veniţi din Jina Sibiului - ce şi-au părăsit locurile natale din cauza persecuţiilor religioase. La începutul secolului următor, biserica este modificată, luând înfăţişarea pe care o are şi astăzi. Atunci, arhiereul Iosif de Sevasta, cel care i-a aşezat pe jinari la Corbi, dăruindu-le biserica şi toate posesiunile mănăstirii, ia hotărârea de a mări sfântul lăcaş, dăltuind în stâncă un pronaos de 5,5m/4,5m, cu intrare spre Nord în naos. Se sparge zidul despărţitor dintre cele două altare, din care ia naştere noua sfântă masă (pe care se slujeşte şi astăzi) şi se construieşte o nouă catapeteasmă, care va fi pictată de Ştefan zugravul, la 6 Iunie 1814. Tot atunci se adaugă al doilea hram bisericii, Sfinţii Apostoli Petru si Pavel. Deasupra bisericii, încastrată în stâncă este crucea de piatră de la 1700 iar în faţa ei este paraclisul –clopotniţă de la 1890. Mai jos de paraclis este o lespede de piatră despre care se crede că ar fi fost jertfelnic dac. De asemenea, sunt presupuneri că în stânga Râului Doamnei, pe Plaiul de Mijloc s-ar afla ruinele castelului lui Voicu Corvin, fiul lui Serb şi tatal legendarului Iancu Corvin de Hunedoara. Inspirat din folclorul local, scriitorul Alexanru Odobescu, cercetător pasionat şi avizat al antichităţilor zonale consemna, într-un raport din 1861, prezenţa, la începutul veacului XVII, a unei oştiri în preajma monumentului. În satul Corbi există o bisericuţă săpată în stâncă, unde se zice că s-au adunat rămăşiţele oştirii lui Mihai Viteazul, după uciderea de la Turda.
Gândurile de viitor pentru “Corbii de piatră” au în vedere construirea unui complex alcătuit din corp de chilii, paraclis şi clădiri - anexe, precum şi începerea operei de restaurare a picturii, lucrări prin care vestitul lăcaş de cult să-şi recapete strălucirea de odinioară.
