Lacurile din măruntaiele pământului

Foto: carpati.org

* Pe glob există ape la care nu ajunge lumina soarelui, multe ştiute doar de exploratori *

Undeva la antipodul unei banale plimbări cu barca în parc putem plasa o scufundare într-un lac aflat sub pământ, când e vorba de temerari. Ori o explorare de suprafaţă, sau o plimbare la “lumina stalagmitelor”, pentru turiştii ceva mai curajoşi. În România şi în lume există numeroase peşteri ce ascund lacuri – subacvatice, multe o frumuseţe stranie. 

Bijuteriile lacustre din peşterile Retezatului

La sud de Valea Lăpuşnicului, pe unde altădată se scurgea cel mai lung gheţar din Carpaţii româneşti (13 km lungime, 300 m grosime), se află aşa-numitul Retezat Mic, alcătuit preponderent din calcare. Aici, scrie www.xtrem.ro, se află paradisul peşterilor (Peştera Ursoaicei, Peştera lui Zeicu, Dalma cu Brazi, Peştera cu Cuie), avenelor (Avenul din Stâna Tomii) şi cheilor (Butii, Scocului). Profesioniştii – căţăratori şi scufundători - pot explora pe îndelete Piatra Altarului, Ponoraş, Micula, Osoi, Fagului, Vadu Crişului, Valea cu Peşti, Dalma cu Brazi sau mai noile Danea şi Colţului.
Toate adună sute de kilometri de labirinturi subpământene, zeci de lacuri, sute de specii unice, milioane de roci mai vechi decât întreaga omenire, candelabre, stalactite şi stalagmite născute din multe milenii, picătură după picătură, un fir de calcar după altul. Strânse într-un peisaj de basm, de parcă natura ar fi vrut să ia o pauză şi să facă ceva frumos doar pentru sine, departe de ochii lumii.
Dalma cu Brazi
Urcuşul istovitor este pe deplin justificat pentru această peşteră. Se pleacă din Valea Jiului de Vest, iar peştera e străjuită de un pâlc de brazi falnici, care i-au dat şi denumirea. Peştera are apă pe o mare parte a galeriilor, făcând ca cizmele de cauciuc să fie indispensabile explorării. După intrare, lacul din sala mare începe chiar din zona vestibulară. O stalagmită în formă de teancuri de farfurii poate fi admirată în sala mare a peşterii, alt punct interesant fiind insula din sala lacului. O altă galerie ascendentă pleacă spre o săliţă mică, unde oase de Ursus Spelaeus au fost încastrate în calcit.

“Catedrala scufundată” de la Zgurăşti

Cel mai mare lac subteran din România se află în Zgurăşti, o peşteră protejată din Munţii Apuseni, aflată nu departe de cătunul Mununa, în drumul spre Gheţarul Scărişoara. Drumul până acolo cu barca şi echipament de scufundare este o adevărată performanţă, iar explorarea lui subacvatică e echivalentă cu congelarea, căci apa are cel mult 4 grade Celsius. Dar merită, se menţionează pe www.natgeo.ro: “cel puţin la începutul scufundării apa este foarte limpede. Din surplombele pereţilor atârnă candelabrele stalactitelor submerse, câteva foarte mari, ce dau cavernei aspectul de catedrală scufundată. La 12-15 metri adâncime, întâlnim fundul lacului, acoperit de un strat gros de sediment roşu. Misterioase găuri şi canale săpate în sediment arată că în acel mediu auster trăiesc vieţuitoare necercetate încă. Lacul are un volum de circa 10.000 de metri cubi. Şi alte peşteri din România adăpostesc lacuri subterane de o frumuseţe excepţională, chiar dacă sunt relativ mici. Unele dintre ele sunt efemere, se formează numai în perioadele cu bogate infiltraţii subterane, alimentate de ploi sau topiri de zăpezi. Remarcabile în felul lor sunt şi lacurile ce nu depăşesc 3-4 metri adâncime din Peştera Piatra Altarului, din Bihor. Aici, din calcitul dizolvat în apele transparente, au precipitat cristale albe, care le-au transformat în adevărate geode subacvatice. Sunt printre cele mai remarcabile formaţiuni de acest fel din Europa”.

Scurtul drum de la ficţiune la realitate

Dacă nu aţi citit cartea lui Jules Verne, aţi văzut, cu certitudine, măcar filmul “Călătorie spre centrul Pământului”, prilej perfect de a trăi, alături de eroii poveştii, emoţiile unor peripeţii incredibile. O poveste fantastică, imposibilă – veţi spune pe drept cuvânt. Pentru ca în realitate, descrie www.natgeo.ro, sub greutatea formaţiunilor geologice, rocile tind să se compacteze în adâncime, iar probabilitatea existenţei unor goluri capabile să găzduiască lacuri este redusă.

Cu toate acestea, volume imense de apă se află sub pământ. În ţara noastră, de pildă, rezervele exploatabile de apă subterană sunt de peste nouă miliarde de metri cubi pe an. Dar ele sunt găzduite în porii şi fisurile rocilor. Şi totuşi, aşa cum s-a întâmplat de multe ori, ficţiunile lui Jules Verne s-au dovedit reale. În 1960, Serghei, fiul marelui fizician atomist Kapita (care era basarabean şi vorbitor de limba română), laureat al Premiului Nobel pentru fizică, a ajuns la concluzia incredibilă că lângă staţiunea sovietică Vostok, din Antarctica, la 4 kilometri sub gheaţă, se află un lac uriaş. Cu o suprafaţă de 15.000 de kilometri pătraţi şi o adâncime maximă de 800 de metri, Lacul Vostok e al cincilea ca mărime de pe glob! Investigaţii radar făcute recent din satelit şi un foraj prin cei 4.000 de metri de calotă glaciară arată că în imensul lac se formează curenţi şi maree şi că apa de fund e uşor termalizată.Nici „monştrii“ nu lipsesc, dar e vorba de o comunitate biologică de bacterii, nestudiate. Savanţii acţionează cu prudenţă maximă, pentru a nu contamina cea mai pură apă de pe Terra, sigilată sub gheaţă de sute de mii de ani.

Şi bulgarii au avut nu demult o reală surpriză: în timpul unor prospecţiuni în Munţii Rila, prăjina de foraj a plonjat în gol. Investigaţiile ulterioare au evidenţiat o cavitate gigantică umplută cu apă termală, cu un volum de 237 de milioane de metri cubi, deci o dată şi jumătate cât Lacul Snagov. Un foraj s-a oprit la adâncimea de 1.300 de metri, fără a atinge fundul cavităţii.

Fascinaţia adâncurilor

Există lacuri subterane pe care vă puteţi plimba cu gondola. De obicei, ele sunt găzduite în mari peşteri modelate prin dizolvare în masivele calcaroase. Aşa este „Marea Pierdută“ (The Lost Sea), din Tennessee, de 2,3 hectare. De un albastru de ametist este “Gruta do Lago Azul”, din Brazilia. Fundul său se pierde dincolo de adâncimea de 280 de metri. Paradoxal, dar unele dintre cele mai mari lacuri carstice se află sub ţinuturi extrem de aride. Cel mai mare lac subteran din lume accesibil omului este „Răsuflarea Dragonului“, în Deşertul Namib. Coborând 70 de metri pe o coardă în imensa cavitate naturală, se atinge oglinda lacului. El are o suprafaţă de 2,5 hectare şi a fost explorat de scafandri până la 130 de metri. Alte mari lacuri subterane se află în Deşertul Nullarbor şi în alte zone uscate din sudul Australiei.

Explorarea unui astfel de abis este o experienţă incitantă. Exploratorii români au coborât împreună cu scafandrii cehi în abisul Hranice, un lac carstic din podişul morav. “Covorul plutitor de frunze galbene nu te lasă să bănuieşti ce prăpastie lichidă este dedesubt.

Am plonjat drept în jos, alunecând printre pereţii colţuroşi, până când aceştia au dispărut din faţa măştii, căci pe la 50 de metri adâncime cavitatea se lărgeşte, luând forma unui gigantic clopot. Senzaţia de pierdere a oricărui reper vizual era copleşitoare. Abisul negru de dedesubt a fost sondat până la 267 de metri, dar nu e sigur că se opreşte acolo” (www.natgeo.ro).