* Neşansa i-a urmărit pe unii dintre inventatorii arhicunoscuţi, geniul tehnic neîmpletindu-se, întotdeauna, cu flerul în plan financiar *
Emblematic în acest sens este periplul existenţial urmat de Nikola Tesla. Inventator, fizician, inginer mecanic şi inginer electrician american de origine sârbă, a venit pe lume în 10 iulie 1856 în satul Smiljan din Croaţia. Probabil cea mai spectaculoasă invenţie a sa este bobina Tesla, inventată în 1891 – ce produce tensiuni foarte mari, ajungând până la 2 milioane de volţi. Nikola Tesla a pus bazele ingineriei electrice moderne, iar descoperirile sale ştiinţifice sunt de o importanţă colosală. În ultimii ani de viaţă, Tesla era privit ca un om de ştiinţă nebun, remarcându-se prin declaraţii bizare despre posibile dezvoltări ştiinţifice. S-a stins din viaţă pe 7 ianuarie 1943, în New York. Deoarece nu s-a priceput la administrarea veniturilor proprii, a murit sărac şi uitat la vârsta de 86 de ani.
După moartea sa, scrie descopera.org, numai câteva dintre caietele cu însemnări au ajuns la nepotul său, Sava Kosanovich, ele fiind adăpostite ulterior în Muzeul „Nikola Tesla“ din Belgrad. Şi în zilele noastre oamenii de ştiinţă mai caută prin caietele sale noi descoperiri şi invenţii.
După moartea sa, scrie descopera.org, numai câteva dintre caietele cu însemnări au ajuns la nepotul său, Sava Kosanovich, ele fiind adăpostite ulterior în Muzeul „Nikola Tesla“ din Belgrad. Şi în zilele noastre oamenii de ştiinţă mai caută prin caietele sale noi descoperiri şi invenţii.
În umbra lui Morse
Alfred Lewis Vail, cunoscut mai ales ca Alfred Vail, (n. 25 septembrie 1807 – 18 ianuarie 1859) a fost specialist în prelucrarea metalelor şi inventator american. A fost partenerul lui Samuel F. B. Morse la dezvoltarea invenţiei telegrafului. După demostraţia publică pe care Morse a făcut-o spre a ilustra funcţionarea telegrafului, în ziua de 2 septembrie 1837, Vail a continuat să colaboreze cu Morse la perfecţionarea multor dispozitive şi instrumente, în special a releului.
Născut în Morristown, New Jersey, Vail este îndeobşte cunoscut pentru contribuţia sa esenţială la dezvoltarea codului sau alfabetului Morse într-o formă asemănătoare cu cea pe care o cunoaştem azi. Pentru a putea folosi echipamentul inventat în forma sa originală, Samuel Morse a realizat un dicţionar care urma să faciliteze codificarea la transmiterea mesajului, respectiv decodificarea la recepţionarea acestuia. Acest dicţionar a fost folosit în demonstraţiile sale publice din 1838. Tot în 1838, colaborând cu Morse, Alfred Vail a dezvoltat efectiv atât partea de codificare şi decodificare a mesajului cât şi echipamentul practic (pe baza prototipului invenţiei lui Morse) care realiza transmiterea.
Astăzi, conform wikipendia.org, există un număr crescând de fapte care conduc la concluzia că rolul lui Vail în realizarea efectivă a telegrafului, dar mai ales în inventarea a ceea ce numim azi alfabetul lui "Morse" a fost mult mai important decât a fost cunoscut de-a lungul timpului. Vail a murit sărac şi practic uitat, după ce şi-a vândut partea sa de invenţie şi drepturi la un preţ ridicol de mic, puternic subevaluat. Contribuţia sa esenţială la inventarea codului a fost făcută publică după moartea inventatorului de către văduva sa, Amanda.
Un inventator neînţeles
La sfârşitul secolului XIX, Judson era deja un inventator de succes, având la activ o duzină de invenţii legate de motoare şi de sistemele de frânare de la locomotive. Plictisit de aceste domenii, el a început să caute un înlocuitor pentru şireturile foarte lungi care erau atunci folosite la mai toate tipurile de încălţăminte. Astfel, la 29 august 1893, el vine cu prototipul fermoarului – un “sistem de închidere cu scoabe”, după cum l-a denumit el însuşi. Acest prototip, deşi era greoi şi se bloca frecvent, funcţiona, iar Judson l-a cusut pe o pereche de cizme pentru a-i demonstra utilitatea. După câteva luni, inventatorul şi-a prezentat produsul la Târgul Internaţional din Chicago, dar publicul nu s-a arătat interesat. Mai mult chiar, în ciuda unor sume serioase băgate în acţiuni de promovare, Whitcomb Judson nu a reuşit să impună noul articol pe piaţă.
De-abia în 1913, când un inginer suedezo-american, Gideon Sundbach, a remodelat fermoarul, făcându-l mai suplu şi mai funcţional, s-a putut vorbi de un succes. Armata americană l-a folosit pentru hainele şi încălţămintea soldaţilor din primul război mondial, iar câţiva ani mai târziu produsul era prezent şi la genţi sau valize uşoare, pentru ca la mijlocul anilor ’30 fermoarul să pătrundă şi în lumea modei. Din păcate, Whitcomb Judson a murit în 1909, fără a mai apuca să savureze succesul invenţiei sale.
La sfârşitul secolului XIX, Judson era deja un inventator de succes, având la activ o duzină de invenţii legate de motoare şi de sistemele de frânare de la locomotive. Plictisit de aceste domenii, el a început să caute un înlocuitor pentru şireturile foarte lungi care erau atunci folosite la mai toate tipurile de încălţăminte. Astfel, la 29 august 1893, el vine cu prototipul fermoarului – un “sistem de închidere cu scoabe”, după cum l-a denumit el însuşi. Acest prototip, deşi era greoi şi se bloca frecvent, funcţiona, iar Judson l-a cusut pe o pereche de cizme pentru a-i demonstra utilitatea. După câteva luni, inventatorul şi-a prezentat produsul la Târgul Internaţional din Chicago, dar publicul nu s-a arătat interesat. Mai mult chiar, în ciuda unor sume serioase băgate în acţiuni de promovare, Whitcomb Judson nu a reuşit să impună noul articol pe piaţă.
De-abia în 1913, când un inginer suedezo-american, Gideon Sundbach, a remodelat fermoarul, făcându-l mai suplu şi mai funcţional, s-a putut vorbi de un succes. Armata americană l-a folosit pentru hainele şi încălţămintea soldaţilor din primul război mondial, iar câţiva ani mai târziu produsul era prezent şi la genţi sau valize uşoare, pentru ca la mijlocul anilor ’30 fermoarul să pătrundă şi în lumea modei. Din păcate, Whitcomb Judson a murit în 1909, fără a mai apuca să savureze succesul invenţiei sale.
Ruină financiară şi morală
Belgianul Adolphe Sax, căutând să îmbunătăţească clarinetul-bas, a obţinut un nou instrument, pe care l-a brevetat în 1846. Primele succese le-a avut cu fanfarele militare. Biografia belgianului, în prima sa parte, nu «anunţa» greutăţile cu care s-a confruntat la final existenţial. Născut în 1814, a studiat naiul şi clarinetul la Conservatorul din Bruxelles. Din 1835 a condus atelierul de instrumente muzicale al tatălui său. În 1842 se stabileşte la Paris şi înfiinţează propria sa fabrică. Deşi a fost susţinut de personalităţi ale vremii, viaţa sa a oscilat între reuşite şi dificultăţi. Procesele interminabile, care au avut ca obiect anularea brevetelor sale şi nedreptăţile pe care a trebuit să le îndure l-au ruinat financiar şi moral. A murit sărac, în 1894.
Ghinionist în timpul vieţii, dar şi post - mortem
David Danbor Buick a demonstrat o abilitate remarcabilă de inventator încă din tinereţe: el a primit treisprezece certificate de brevet pentru tot felul de idei legate de circuitul apei, inclusiv un dispozitiv rotativ de stropit de apă, cuva pentru toaletă şi o tehnologie fundamental nouă de căzi din fontă emailată, care se aplică şi astăzi. Ar fi putut deveni multimilionar, dar şi-a vândut afacerea cu instalaţii sanitare pe 100.000 dolari şi s-a apucat de motoare cu ardere internă.
Proiectul automobilului a fost bun dar, lipsit de experienţă în afaceri, Buick nu l-a putut folosi. Partenerul său Whiting s-a întâlnit cu fondatorul General Motors, William Durant, şi au convenit o fuziune. General Motors a scăpat de Buick. Mai târziu, acesta a confirmat reputaţia sa de prost om de afaceri. A dat faliment în încercarea de a crea alte companii auto, apoi a lucrat ca funcţionar în provincie. În 1929, uitat de toţi şi sărac, a murit de cancer, iar maşinile care poartă numele său au fost vândute în mii de exemplare. După moarte, David Buick a fost “jefuit” din nou, emblema familiei sale fiind folosită ca emblemă a fabricii.
Invenţie “subtilizată” de americani
Fiii inginerului Ion Basgan au cerut în 2009 Statelor Unite 100 de miliarde de dolari pentru invenţia pe care americanii au furat-o de la tatăl lor în 1942. Este vorba de o metodă revoluţionară care permitea petroliştilor să foreze la adâncimi de peste 2.000 de metri şi reducea costurile de producţie cu cel puţin 30%. În timpul războiului, însă, Statele Unite i-a confiscat brevetul, informează 24 Heures. Deşi întreaga lume i-a recunoscut meritele, inventatorul nu a primit nici un ban pentru descoperirea sa, iar companiile petroliere au câştigat în următoarele decenii zeci de miliarde de dolari.
Furtul brevetului a fost recunoscut în anii 1960, când s-a estimat şi că petroliştii au câştigat 30 de miliarde de dolari cu invenţia inginerului român. Guvernul american a încercat să ajungă la o înţelegere cu Ion Basgan la sfârşitul anilor 1960, dar acesta a refuzat, pentru că proprietatea privată aparţinea statului comunist. Inventatorul român a reuşit să fugă din ţară împreună cu soţia şi cei trei fii. El a murit trei ani mai târziu, pe 15 decembrie 1980, din cauza problemelor de sănătate şi sărăcie.
După aderarea României la Uniunea Europeană, recuperarea brevetului a devenit posibilă deoarece Tratatul de la Madrid din 2004 recunoaşte protecţia mondială a oricărei licenţe industriale. De asemenea, statutul de membră UE obligă România să îşi rezolve orice probleme legate de abuzurile statului în perioada comunistă.
Furtul brevetului a fost recunoscut în anii 1960, când s-a estimat şi că petroliştii au câştigat 30 de miliarde de dolari cu invenţia inginerului român. Guvernul american a încercat să ajungă la o înţelegere cu Ion Basgan la sfârşitul anilor 1960, dar acesta a refuzat, pentru că proprietatea privată aparţinea statului comunist. Inventatorul român a reuşit să fugă din ţară împreună cu soţia şi cei trei fii. El a murit trei ani mai târziu, pe 15 decembrie 1980, din cauza problemelor de sănătate şi sărăcie.
După aderarea României la Uniunea Europeană, recuperarea brevetului a devenit posibilă deoarece Tratatul de la Madrid din 2004 recunoaşte protecţia mondială a oricărei licenţe industriale. De asemenea, statutul de membră UE obligă România să îşi rezolve orice probleme legate de abuzurile statului în perioada comunistă.
