Sporturi de iarnă “de ultimă generaţie” în România

 * Tradiţionala săniuţă, schiurile şi clăparii aferenţi încep să fie înlocuite, şi în ţara noastră, de sporturi noi şi de echipamente din ce în ce mai sofisticate *
Airboarding-ul, supranumit şi body-boarding sau soft-boarding, este cel mai nou sport de iarnă, apărut în întreaga lume doar de câţiva ani. El poate fi considerat o variantă high-tech a clasicului mers cu sania.

Spre deosebire de snowboard, airboarding-ul nu necesită o multitudine de echipamente speciale şi este foarte uşor de învăţat. Are o lungime de 125 cm şi o greutate de 2,5 kg. Înainte de utilizare, airboard-ul trebuie umflat cu aer. Pe partea inferioară este prevăzut cu caneluri, care înlesnesc executarea de viraje şi asigură opriri rapide. În opinia celor de la Transylvanian Adventures Team, airboarding-ul “reprezintă un mijloc ideal pentru team-building! Dacă vă place aventura, trebuie neapărat să încercaţi acest sport!”. Vârsta minimă a celor ce se pot încumeta să experimenteze airboardingul este de 10 ani, oganizatorii transilvăneni propunându-le temerarilor pârtii naturale în munţii Hăşmaş, Harghita, Gurghiu, Giurgeu şi Călimani. Tot ei pun la dispoziţie doritorilor airboard-urile, împreună cu căştile de protecţie, echipamentul personal fiind indicat să conţină haine de ski, încălţăminte de iarnă, ochelari de ski şi evident, mănuşi.
Aceluiaşi sport îi fac reclamă şi cei de pe blog.extreme-zone-adventure.ro, încă de anul trecut: “În această iarnă vom inaugura un nou sport, şi anume airboarding-ul. Este super tare!!! Vom începe pe pârtiile de la Arieşeni şi Stâna de Vale. Se poate practica pe orice pârtie, dar de preferat sunt pantele cu zăpadă pulver, nebătucită. Evitaţi zonele aglomerate de skiori sau de sănii. Începeţi treptat, cu pante mici, până învătaţi să controlaţi direcţia de alunecare. O să vă placă la nebunie!”

În condiţii ideale, scrie hoinareala.ro, în principal pe pârtii foarte bătătorite, cu airboarding-ul se pot atinge viteze incredibile, de peste 120 km/h, însă fiecare îşi poate ajusta viteza cu care se deplasează. În Occident airboarding-ul este deja considerat o nouă modă, detronând longevivul snowboarding. Primul airboard, în forma sa clasică, a fost fabricat în Elveţia de către inginerul Joe Steiner în 1990. Abia după 10 ani de experimente şi perfecţionare a design-ului acesta a putut prezenta lumii primul airboard.

Caiac pe zăpadă

Cei de la extreme-zone-adventure le propun amatorilor de senzaţii tari ture de snowkayaking la Arieşeni. Radu T. şi Ionut F. de la Extreme Zone Adventure sunt cei ce au introdus în ţară acest nou sport, iar la Arieşeni s-a dat startul pentru prima oara la snowkayaking, în România. Pe blogul extreme-zone-adventure.ro sunt oferite şi detalii despre neobişnuitul sport: “E un generator de adrenalină situat între sanie şi bob, accesibil, dar mult mai spectaculos. De ce este extrem? Fiindcă nu ai frâne şi nu poţi opri decât jos în vale, iar direcţia rectilinie cu greu poate fi modificată. Pentru menţinerea direcţiei poţi frâna uşor cu mâinile sau padela în lateral (stânga sau dreapta, după caz), dar asta nu te va încetini prea tare. Am încercat ambele variante de coborâre: cu şi fără padelă. Diferenţe mari nu sunt, dar când te foloseşti de padelă (vâslă) există riscul să cazi pe ea şi să o rupi, cum am şi păţit o dată. De viteză nu mai vorbesc. Când dai de hopuri ajungi să zbori. De oprit noi ne opream când ne mai răsturnam sau jos în vale. Dar scopul era viteza cât mai mare şi salturi pe măsură. Nu îţi trebuie prea multe cunoştinţe tehnice ca să te dai cu caiacul pe zăpadă, ca şi la ski sau la snowboarding, îţi trebuie doar mania vitezei şi spiritul de aventură. Într-un caiac eşti mai în siguranţă ca pe o sanie şi mai liber ca într-un bob, dar am obţinut ceea ce urmăream, distracţie la viteză mare. Surprinzător, pentru mine, caiacul "iartă" o grămadă de gropi sau dâmbuleţe, care în mod normal ar determina o oprire foarte bruscă şi foarte neplăcută, dar aproape toate obstacolele de acest gen erau transformate în trambuline mai mari sau mai mici.
Recomandăm, pentru o siguranţă în plus, ca echipament: cască, ochelari de ski, mănuşi, etc. mai ales pentru "artificiile" cu caiacul în aer şi în special pentru aterizări. Pentru o coborâre mai puţin extremă se poate alege o pantă mai domoală, unde caiacul nu accelerează atât de puternic. Nu recomandăm sub nicio formă coborârea pe pârtiile amenajate, deoarece la o viteza prea mare pierzi controlul foarte uşor şi ajungi un pericol pentru tine, dar mai ales pentru ceilalţi oameni. Poziţia corectă în caiac este aplecat în faţă. Această poziţie previne posibile şocuri asupra coloanei vertebrale. Este important să îţi alegi locul de oprire, liber, fără obstacole, preferabil într-o vale sau pe o contra-pantă. Pentru a practica snowkayaking-ul în toată splendoarea lui, vă recomand să o faceţi pe zăpadă pufoasă sau după ce a nins proaspăt şi să evitaţi gheaţa!”.

Escalade şi plimbări cu sănii trase de câini

Transylvanian Adventures Team - Carpathian Adventures are şi alte oferte după ce frigul se înstăpâneşte în România: “perioada iernii în Cheile Bicazului reprezintă o excelentă ocazie de a încerca ceva nou pentru dumneavoastră: escalada pe pereţi de gheaţă. Alături de instructorii noştri, vă veţi simţi în permanenţă în perfectă siguranţă, desluşind pas cu pas, în decurs de doar câteva ore, tainele căţăratului pe gheaţă. Nu este necesară experienţă anterioară”. Pentru cei mai romantici, transilvănenii vin cu altă ofertă: “aţi visat vreodată să călătoriţi cu o sanie trasă de câini Husky? Probabil că da, dar pentru că acest lucru era posibil numai în Alaska sau în Ţările Nordice, până acum nu aţi avut ocazia să încercaţi acest sport. Noi vă oferim posibilitatea parcurgerii unor trasee de o rară frumuseţe prin munţii Harghitei, Hăşmaşului şi Gurghiului, în compania a 12 câini Husky devotaţi şi prietenoşi”.

Pe skiuri, propulsat de vânt

Kiteboarding-ul de iarnă se poate practica pe munte, pe lacuri şi câmpii îngheţate sau chiar pe câmpii cu iarbă verde. Supranumit şi snowkiting, sportul se practică pe skiuri sau placă, propulsia fiind asigurată de un zmeu - cu puterea vantului. Locaţia ideală pentru snowkiting trebuie să fie un spaţiu larg, lacuri bine îngheţate, cu un strat de zăpadă de 10-15 cm. Stratul de zapadă de 10-15 cm este mai confortabil când cazi şi nu este nici aşa de mare, încât să împotmolească un începător. După ce faci progrese în acest sport, vei căuta zăpadă din ce în ce mai mare. De pe www.xtrem.ro se pot afla şi alte indicaţii de rutină referitoare la snowkiting: “inspectează bine terenul unde ai de gând să te dai cu snowkiteul, înainte de a începe să te dai. Verifică dacă sunt copaci, garduri, case, linii de înaltă tensiune sau străzi în zonă. Păstrează o distanţă de 100 de metri faţă de orice obstacol, pe direcţia vântului şi ţine cont că, pe gheaţă, nu poţi opri snowkiteul prea rapid, iar dacă se întâmplă să cazi, vei mai aluneca pe o distanţă considerabilă. Este important să ţii cont şi de faptul că zmeul te poate face să execuţi salturi mari, iar gheaţa este mai tare şi deci mai dureros în cazul în care vei cădea, decât asfaltul. Nu sări cu snowkiteul decât dacă eşti sigur că vei avea spaţiu suficient pentru aterizare în siguranţă”.

Snowkiting diferă de celalalte sporturi alpine prin aceea că dă posibilitatea de a te deplasa în ce direcţie doreşti, chiar şi la deal. Sportul a fost inventat în Statele Unite la mijlocul anilor `80, când se utilizau un fel de paraşute transformate pentru a se merge cu skiurile pe lacurile îngheţate şi pe câmpuri. Astfel, s-au dezvoltat mici ateliere unde se construiau kiteski-urile. A devenit un sport foarte popular acolo unde se practică sporturile de iarnă, în Franţa, Elveţia, Austria, Norvegia, Suedia şi vestul Statelor Unite. Denumirea de snowkiting a fost inventată în ţările europene de către practicanţii acestui sport. Primul club de kiting din România a fost înfiinţat de trei braşoveni, în iarna 2008- 2008.