La început, termenul a fost legat doar de muzică. Numeroşi
"cunoscători" ai genului şi culturii emo consideră scena D.C.
hardcore/punk – şi formaţia "Rites of Spring" ca fondatorii emo, dar
e o catalogare pripită. În zilele noastre, Jim DeRogatis, critic muzical la
"The Chicago Sun-Times" admite că preferă să se gândească la
“emo" "ca la un punk rock care e mai melodic şi introspectiv/depresiv
decât hardcore dar, totuşi, cu tendinţe de energie primară şi furie".
Pendulând între iubire şi credinţă
Practic, acest gen de muzică a creat o cultură mai avansată
şi a crescut continuu de la începutul anilor '90. Dacă este uşor să etichetezi
un puşti emo, e mai greu să defineşti muzica emo. Cel mai bun mod de a o
descrie, conform prezentării de pe Wikipendia, este "prin arpegiile uşoare
ale chitarelor, cu vocalize uşoare la care se dă drumul într-o orchestră de
chitare distorsionate şi aduse după aceea din nou la partea uşoară".
Versurile emo sunt, în general, foarte poetice şi au o arie de la iubirea
pierdută până la credinţe sau alte subiecte emoţionale. În zilele noastre, emo
acoperă o mare varietate de formaţii, de la melodii uşoare ale celor de la
"American Football" la melodii hard de la "At the drive in".Lansarea
în 1994 a albumului "Diary" a forma
ţiei "Sunny Day Real Estate" (apărută cu doi ani
înainte), avea să schimbe pentru totdeauna scena emo. "A apărut de
nicăieri şi a schimbat vieţile oamenilor" spunea Jeremy Gomez, basist al
formaţiei "Mineral" .
Formaţiile ies din underground
Formaţia din Seattle
"Sub Pop" a fost promotorul din spatele urii şi mediilor emo, ei
dând, în 1990, peste o altă formaţie locală, "Nirvana". Scena din
Seattle şi "Sub Pop sound" a conturat o explozie globală de blugi
rupţi, tricouri cu lacrimi pe ele.
După un turneu European cu "Sonic Youth",
în 1991, Nirvana şi-a lansat albumul cel mai cunoscut,
"Nevermind" – o exprimare perfectă a atitudinii muzicale punk,
clasice, rock şi pop - combinaţie care nu a mai fost folosită ori auzită până
atunci. Succesul fulminant al formaţiei, care în 1992 era în vârful topurilor,
i-a determinat pe cei din industria muzicală "să-şi aplece urechea” spre
formaţiile "subterane", cărora li se oferea acum o platformă.
După ce s-a desprins de "Sub Pop", Nirvana a
descoperit în Seattle formaţia "Sunny Day Real Estate" şi, în 1994,
au lansat primul lor album, "Diary". Cu acest album, "emo-ul a
început să facă valuri în afara comunităţii hardcore", dându-se astfel
startul pentru "frenezia Emo". Influenţa lor asupra comunităţii Emo a
fost imensă. Genul "emo-core" fusese lansat şi mergea, formaţii ca
"Mineral", "Texas is the Reason" şi "Christie Front
Drive" urmând linia melodică a celor de la "Sunny". Astăzi,
emo-ul a evoluat în diverse stiluri şi sunete, care îşi lasă amprenta, în felul
lor, asupra genului.
Cum recunoaştem un emo-kid"
Se îmbracă
exclusiv în negru, refuză orice urmă de drăgălăşenie, sunt teribilişti şi le
place să-şi picteze unghiile în negru" - aşa descrie una dintre sutele de
definiţii din The Urban Dictionary noţiunea de "emo kid".
La început (1985-1994), termenul de emo era folosit doar în muzică, pe
parcursul anilor cuvântul cunoscând un vast domeniu de întrebuinţări.
Ascultătorii acestui gen de muzică au devenit "emo-kids", felul în
care se îmbracă a devenit "emo-style", maniera în care se machiază
"emo make-up" şi, foarte posibil, modul în care reacţionează
"emo-acting". Mai multe trupe - A Fire Inside, Fall Out Boy, Funeral
for a Friend, Panic! at the disco, Taking back Sunday - au fost etichetate
drept emo pentru ritmul cântecelor, semnificaţiile versurilor, modul de a se
îmbrăca sau machia a cântăreţilor ş.a. Mulţi fani nu sunt de acord cu felul în
care idolii lor sunt catalogaţi, negând cu desăvârşire faptul că aceştia ar
cânta muzică emo. Într-un interviu, chiar Guy Picciotto, întrebat fiind cum se
simte precum "creatorului genului de muzică emo", a răspuns: "Nu
recunosc această atribuţie. Întotdeauna am crezut că este cel mai retardat
termen inventat. Ştiu că toate trupele urăsc să fie astfel etichetate"
O modă ce prinde teren
Curentul emo este frecvent identificat cu o anumită modă.
Termenul "emo" e deseori asociat stereotipic cu blugi strâmţi, breton
lung întins pe o parte a feţei sau peste unul sau chiar amândoi ochi, drept,
negru închis la culoare, tricouri strâmte, care de obicei au inscripţionate pe
ele numele unor trupe de rock, curele cu ţinte cu catarame, tenişi de pânză în
genul converşi all stars, adidaşi de skater sau alţi papuci negri (în general
vechi, ponosiţi) şi groşi, ochelari cu ramă neagră groasă eventual şi o geantă
lungă tip poştaş.
Moda emo s-a schimbat în timp. Trendul iniţial prevedea păr
simplu, fără cărare, pulovere strâmte, cămăşi şi geci.
