Paranormalul de lângă noi

* În România există locuri stranii, întâmplările petrecute fiind la graniţa dintre realitate, mister şi legendă *

Oricât am fi de raţionali, înclinaţia spre straniu există în subconştientul fiecăruia, ea fiind scoasă la lumină în momente speciale sau în locuri care respiră neobişnuit, cele din ţara noastră fiind evidenţiate în spaţiul unui maraton “descopera.ro”.

Un astfel de loc se regăseşte pe malul Olteţului, în mijlocul naturii ascunzându-se o peşteră în care se spune că a trăit odinioară însuşi Zamolxis, Zeul-Om atât de iubit de daci. Numită peştera lui Zamolxis, Peştera lui Pahomie sau Peştera Polovragi, formaţiunea carstică din munţii Olteniei ascunde taine nebănuite. Conform legendelor, Zamolxis era deţinător al unor puteri uluitoare, fiind capabil să-şi schimbe după dorinţă înfăţişarea din tânăr în bătrân. Prin peştera Polovragi, zeul geto-dacilor intra în adâncuri pentru a ieşi peste munţi la cetatea Sarmizegetusei. Când speologii au cercetat peştera în premieră, acum circa 100 de ani, au fost uluiţi să descopere urme de picioare umane încălţate, vechi de 2.000 de ani, fără îndoială urme de daci.

Zvonurile despre comorile dacice ascunse în Polovragi au atras sumedenie de aventurieri. Toţi aceştia au avut parte de morţi tragice în încercările lor de a tulbura liniştea locului. Se spune că blestemul lui Zamolxis încă veghează locul. Stau mărturie zecile de cazuri, povestite în popor, despre ciobani cărora le-au dispărut oile, văcari care au rămas fără vacile din faţa ochilor, nuntaşi cărora le dispărea de pe mese băutura şi mâncarea - lăsându-i muţi de spaimă şi bolnavi de nebunie.

Entuziaştii fenomenelor paranormale numesc zona “Triunghiul Bermudelor din Oltenia". O întâmplare demnă de reţinut este acea care vizează cunoscutul obicei al lui Tudor Vladimirescu de a reveni pentru rugăciune în preajma zidurilor Mănăstirii Polovragi. O iscalitură a sa rămasă în mănăstire se adaugă variantei neoficiale în care o sosie a sa ar fi fost ucisă de eterişti, pe când Domnul Tudor, un iniţiat al vremii, a rămas în mănăstire pentru a trăi deghizat în calugăr până la sfârşitul vieţii.

Enigmele bisericii din stâncă

Situat în frumoasa Ţară a Făgăraşului, Sînca Veche este un străvechi sat românesc care a avut cândva patru biserici, trei de lemn şi una din piatră; în prezent păstrându-se doar biserica de piatră, care este şi cea mai veche. Aceasta a fost construită pe locul unui loc sacru, vechi de circa 7.000 de ani. Cu toate că există numeroase voci care afirmă că biserica a fost unul dintre primele locuri de cult creştin din Dacia, o parte a specialiştilor atrage atenţia asupra inscripţiilor ne-creştine de pe unul dintre pereţii altarului. Conform preotului Silvestru Popovici din Sînca Veche, citat de descoperă.ro, acest perete face parte din biserica interioară, din peşteră, care a fost în mare parte distrusă de către cei care au săpat de-a lungul veacurilor în căutare de comori.

Stranietatea acestui loc se manifestă uneori prin apariţii inexplicabile de sfere de lumină, cruci şi semne stranii. Pe unul dintre pereţi se mai poate observa o sculptură a unui cap de dac cu barbă, plete şi cuşmă. Zona mai este celebră în rândul iniţiatilor deoarece aici, în prejma marilor sărbători religioase, unii oameni spun că aud coruri care cântă cântece de o frumuseţe nelumească. Toţi cei care au auzit corul din altă lume au fost frapaţi de faptul că, deşi muzica părea bisericească, iar cuvintele se auzeau clar, nu reuşeau să reţină sensul lor. Termenii nu sunau româneşte şi totuşi nu păreau străini de limba română arhaică. Să fi fost cântece în limba dacă?

Despre sacralitatea acestui loc vorbesc numeroase întâmplări, precum povestea lui Gheorghe Moldovan, un localnic urmărit de Securitate în anul 1953 pentru colaborare cu Rezistenţa Anticomunistă din Făgăraş. Moldovan visează nişte fiinţe de lumină care-l avertizează şi-l sfătuiesc unde să se ascundă pentru a nu fi găsit. 43 de ani mai târziu, în 1996, reporterul TVR Lucian Băbeanu a intrat în peşteră dorind să tragă câteva cadre pentru o emisiune când, spre stupoarea cameramanului, camera video a început să pornească şi să se oprească singură, nerăspunzând la comenzi. Crezând că aparatul de filmat este defect, echipa a părăsit peştera, iar în studiouri, când au vizionat ceea ce se înregistrase, au avut surpriza să observe sfere de lumină strălucitoare care roiau în adâncul bisericii…

Blestemul comorilor din Bărăgan
Conform legendelor locale, în pământurile câmpiei se află îngropate numeroase comori păzite de blesteme crunte. Undeva între Călăraşi şi Lehliu se găseşte satul Dor Mărunt, unde sunt îngropate comori străvechi străjuite de flăcări ireale, de un albastru nelumesc care dansează în puterea nopţii pe necuprinsul câmpurilor. Celebru în acest sens este locul denumit La Movila, unde, înainte de Revoluţia din 1989, un sătean a descoperit în timp ce ara, un ulcior plin cu bani de aur. Fire mărinimoasă, localnicul i-a împărţit frăţeşte cu ceilalţi săteni. Nu a durat mult până când despre această ispravă a aflat şi Miliţia, care s-a autoînfiintat şi a confiscat ţăranilor toate monedele găsite.

Soarta blestemată a comorilor este întărită de povestea lui Gheorghe Prepeliţă, un sătean care a descoperit peste 100 de monezi de aur. Prepeliţă nu a suflat un cuvânt, dar sătenii vedeau cum neamul lui îşi construieşte case şi grajduri noi, se îmbracă scump, îşi cumpără turme de oi şi vite. Blestemul comorii era însă viu: la şapte luni de la descoperirea averii, nevasta lui Prepeliţă se aruncă fără motiv într-o fântână. La câteva săptămâni după, ginerele săteanului are aceeaşi soartă, pentru ca, peste un an de zile, fiica lui Prepeliţă să se spânzure de aceeaşi fântână.

La fel de sinistru este - spun legendele - şi blestemul comorii lui Pintecan, un alt sătean care a găsit un butoiaş cu galbeni de aur îngropat la rădăcina unui nuc. În noaptea imediat următoare, “norocosul” Pintecan aude în vis o voce care-i porunceşte să construiască o biserică pe locul unde a descoperit banii sau îl va ajunge blestemul comorii. Dimineaţa, Pintecan a ignorat visul, grăbit să se îmbogăţească. Şi-a împărţit comoara în familie şi s-a apucat de afaceri prospere.  La doi ani de la eveniment, când se întorcea acasă, şi-a găsit băieţelul de doi ani spânzurat între gratiile de la pătuţ. În noaptea nenorocirii, a visat din nou aceeaşi voce care l-a avertizat că dacă nu face biserica, va  fi lovit de necazuri şi mai mari. Şocat, omul a construit cea de-a doua biserică a satului, care este vizibilă şi astăzi.

Balta Vrăjitoarelor

Lângă Bucureşti, la doar 30 de minute distanţă de pădurea Cernica, există o baltă blestemată, recunoscută şi temută inclusiv în prezent de localnici. Ascunsă în mijlocul pădurii Boldu-Creţeasca, balta este la prima vedere un banal ochi de apă de dimensiuni mai mult decât modeste, cu un diametru de doar 5 metri. În ciuda aparenţei obişnuite, se spune că peticul de apă este loc de manifestări inexplicabile.

Faima bălţii este demult cunoscută de vrăjitoarele ţigănci care se adună din lumea întreagă aici, în preajma nopţilor de Sfântul Gheorghe, Sânziene şi Sfântul Andrei, atunci când se spune că se deschid temporar porţile spre celelalte tărâmuri. Se pare că orice vrajă, blestem sau dezlegare spuse pe malul acestei mici bălţi ascunse la marginea Bucureştilor se îndeplineşte negreşit. Parcă pentru a adăuga un miez de adevăr în povestea vrăjitoarelor, există oameni care au observat în preajma bălţii o serie de fenomene ciudate precum fulgere globulare şi furtuni iscate din senin în perimetrul restrâns al bălţii. De asemenea, numeroase animalele (cai, vite, oi, capre, câini sau pisici) refuză să bea apă de aici, preferând parcă să moară de sete decât să se adape din baltă.

Balta, care are o adâncime de doar un metru şi jumătate, nu seacă, nu se măreşte, nu se micşorează niciodată - indiferent daca este secetă sau plouă abundent. Conform legendelor, balta pare a nu avea fund: oamenii din zonă spun că au aruncat în ea un bolovan greu de 20 de kilograme, ce a dispărut fără urmă…