Peşterile, bijuterii de sub pământ create de natură

Nici o rocă de pe Terra nu conferă peisajului atâta frumuseţe şi farmec precum calcarele. În Carpaţii ce înconjoară Transilvania, cu deosebire în Carpaţii Meridionali şi în Munţii Apuseni, cununile strălucitoare de calcar îi împodobesc, dându-le un plus de semeţie şi mister. Mister pentru că ei încă ascund în adâncuri peşteri încărcate cu flori de piatră, care aşteaptă să fie descoperite de speologi.

”Case de piatră” pentru preistorici

Primii vizitatori ai peşterilor transilvănene, conform www.crim-tabere.ro, au fost vânătorii paleolitici, ai căror paşi au rămas imprimaţi în argila Peşterii Ciur-Izbuc şi în crusta de calcit a Peşterii Vartop. Acum vreo zece mii de ani, un artist din paleolitic a desenat pe pereţii Peşterii Cuciulat contururile unui cal, a unei pantere şi chiar a unui om. Oamenii din neolitic au pătruns şi ei în Peştera Cioclovina Uscată din Hunedoara, în care au ascuns un tezaur hallstattian. Urmele lăsate de oamenii Evului mediu sunt mai numeroase, scoase la iveală de sondaje arheologice practicate în depozitele de umplutură la intrarea în multe peşteri din interiorul arcului carpatic.
Turiştii, un pericol public

În zilele noastre, din păcate, existenţa “lumii de sub pământ” este realmente ameninţată, deoarece peşterile - numărându-se printre obiectivele turistice cele mai atractive şi mai vizitate - captează interesul unor grupuri tot mai mari de excursionişti. Problema e că distrugerile provocate de turişti nu pot fi “reparate” nici în sute de ani (aşa cum, de exemplu, se poate reface o pădure), pentru că peşterile s-au format în sute de mii sau chiar milioane de ani, în conditii climaterice care nu mai există astăzi pe Terra. De aceea, în 2001 a fost adoptată Legea Ariilor Protejate, care are un capitol special ce vizează protejarea şi conservarea peşterilor, stabilindu-se anumite condiţii, dar şi interdicţii pentru explorarea acestora. Din păcate, deşi vizitarea peşterilor este permisă numai în cazul a aproximativ 50 din totalul de peste 12.000, aceasta lege este deseori încălcată...

Create pe firul apelor

Peşterile există, dintotdeauna, într-o perfectă simbioză cu apele. Practic, ele au apărut pentru că apa a scobit în peretele stâncos, zi de zi, timp de sute de mii de ani, înaintând în tunelele naturale milimetru cu milimetru, până când a găsit “ieşirea”. S-au format astfel cavităţi de dimensiuni impresionante, unele întinzându-se pe lungimi de zeci de kilometri. Cea mai lungă peşteră din România este Peştera Vântului, din Munţii Pădurea Craiului (50 de kilometri). Alte recorduri pentru ţara noastră sunt deţinute de Avenul de sub Colţii Grindului (din Masivul Piatra Craiului): cea mai mare denivelare negativă - 540 de metri, de Peştera Şura Mare (în Munţii Şureanu): cea mai mare denivelare pozitivă - 405 metri şi de Clocoticiul din Munţii Vulcan: cea mai lungă verticală subterană - 121 de metri.

Cascadele de sub pământ

De asemeni, căderile interioare de apă au şi ele o "campioană naţională", cea mai mare cascadă subterană românească fiind cea din Peştera Găvanului de la Gura Cerului (Podişul Someşan) - 52 de metri. În prezent, sunt cunoscute 76 de peşteri şi cavităţi cu lungimi mai mari de 2 kilometri (dintre care 10 au peste 10 kilometri) şi 86 de peşteri mai adânci de 100 de metri. De asemeni, există în România şi câteva zeci de peşteri în sare, cea mai mare având peste 3 kilometri lungime şi o denivelare de 42 de metri. Se găseşte la Mânzăleşti, în Munţii Buzăului, este străbătută de două pâraie sărate, în interior regăsindu-se formaţiuni extrem de divers colorate. Peştera lui Adam, din Munţii Cernei, este o cavitate termală, cu apă şi aer calde, temperatura acestora atingând 45 de grade.
Curiozităţi
Mai interesant decât regimul de temperaturi este un alt fapt: pe tavanul Peşterii lui Adam sunt stalactite lungi de 4 - 8 centimetri şi groase de unul, care se mişcă, pendulând în bătaia aerului cald! La polul opus, există 10 peşteri cu gheţari subterani: în Munţii Făgăraşului şi Bihor. Tot în Munţii Făgăraşului se află şi peştera situată la cea mai mare altitudine din România: 2.517 metri.

Peştera Muierilor, vedetă

Cea mai cunoscută dintre peşterile româneşti este, destul de probabil, Peştera Muierilor. Situată în Depresiunea Getică a Olteniei, pe teritoriul comunei gorjene Baia de Fier, Peştera Muierilor este cel mai vizitat obiectiv speologic din România. Creată de râul Galbenul, peştera are si propria legendă, de la care i se trage şi numele. Se spune că, pe vremuri, când războaiele nu se mai sfârşeau, iar bărbaţii erau mereu plecaţi la luptă împotriva celor care le încălcau ţara, femeile şi copiii se ascundeau în peşteră, transformată în adăpost bine apărat şi nedescoperită de năvălitori. Galeria principală a peşterii este electrificată, pentru confortul vizitatorilor, iar în una dintre săli este reconstituit scheletul unui urs din specia care stăpânea cavitatea în perioada paleolitică: ursus spelaeus.
Numeroase destinaţii turistice “sub pământ”
O altă tentaţie subterană este Peştera Ursilor, o cavitate foarte interesantă, apărută din întâmplare: o dinamitare la cariera de marmură de la Chişcău a produs - în anul 1975 - o spărtură prin care a fost descoperită o peşteră! După cercetările ştiintifice de rigoare, peştera a fost amenajată şi electrificată, fiind dată în exploatare turistică la 14 iulie 1980. La Peştera Urşilor se poate ajunge de pe şoseaua Deva - Oradea. Cu totul ieşite din comun şi foarte interesante pentru vizitatori sunt şi peşterile din Platforma Luncanilor (spre Depresiunea Haţegului). Aici se dezvoltă peste 30 de peşteri şi avenuri, majoritatea fiind active (adică sunt încă străbătute de cursuri de apă). E bine să nu rataţi nici Peştera Şura Mare, în care îşi are adăpostul cea mai mare colonie de lilieci din România, o “familie” cu peste 100.000 de membri. Pentru vizitarea acestei din urmă peşteri vă trebuie, însă, echipament special, deoarece în interiorul său există multe lacuri, cascade şi sifoane.

O peşteră misterioasă

Aflată în Munţii Bihorului, Peştera Piatra Altarului este închisă şi, cel puţin deocamdată, aşa va rămâne pentru turişti. Conform menţiunilor de pe arakelian.wordpress.com,

fotografii cu această minune a naturii au fost expuse la sediul Organizaţiilor Naţiunilor Unite de la New- York . De asemeni, imagini din Piatra Altarului au fost cuprinse într-unul din celebrele documentare ale lui Jaques Yves Costeau.
Unii speologi care au vizitat-o spun că ar fi printre cele mai frumoase 3 peşteri ale Europei. Alţii afirmă că e cea mai frumoasă. Nu degeaba, cei care o îngrijesc au ferecat-o cu trei porţi de fier şi vorbesc despre ea ca despre un loc paradisiac.

Situată într-un cadru greu accesibil, dominat de Platoul Padisului şi de impresionantele fenomene carstice dintre Cetăţile Ponorului şi Cetăţile Rădeşii, Piatra Altarului a fost descoperită în 1984 de un clujean, Daniel Carlugea.
Totul s-a intamplat în timpul unei tabere de 1 Mai, organizată la Ponor de Clubul de Speologie Politehnica. Carlugea avea atunci 23 de ani şi era student la Mecanică şi proaspăt membru al clubului de speologie. “Clubul începuse atunci o cercetare oarecum revoluţionară. Am luat hărţile geologice ale zonei, le-am suprapus peste ceea ce ştiam noi şi am căutat locurile unde se aflau faliile majore, care indică prezenţa peşterilor”, povesteşte Carlugea. Această metodologie era folosită numai de cercetătorii profesionişti. “Descoperirea a fost însă un noroc. Am avut baftă”, recunoaşte el.