Unele persoane ajung până în punctul în care pot da detalii amănunţite despre locuri pe care le văd pentru prima oara ca şi cum, într-o experienţă sau existenţă anterioară, ar fi trăit exact aceleaşi senzaţii, iar sentimentul de “déjà vu” poate fi atât de intens încât apare tendinţa de a fi asociat cu aspecte mistice ale vieţii. Este celebru cazul lui Carl Gustav Jung, citat pe www.descopera.ro, ilustrul psiholog elveţian şi fondator al psihologiei analitice, cel care a descris un puternic sentiment de “déjà vu” în momentul în care s-a aflat în faţa unui tablou ce ilustra un medic. Senzaţia de familiaritate a psihologului faţă de pantofii şi hainele personajului din tablou l-a determinat într-un final pe acesta să concluzioneze că persoana pictată era el însuşi în timpul unei vieţi anterioare, explicaţie cel puţin ciudată, ţinând cont că este vorba de unul dintre cei mai mari oameni de ştiinţă ai secolului XX.
Teorii şi definiţii
În prezent, pe science.howstuffworks.com se vorbeşte de peste 40 de teorii care încearcă să explice straniile feste ale minţii umane. Primul care a analizat senzaţiile de “déjà vu” şi care “a împământenit” acest termen a fost medicul francez Emil Boirac. În volumul său "L'Avenir des Sciences Psychiques", publicat în 1876, omul de ştiinţă francez definea trei tipuri de “déjà vu”: “déjà vecu” – deja trăit, “déjà senti” – deja simţit şi “déjà visité” – deja vizitat. Ulterior, derivat din primele trei tipuri, a fost definit şi sentimentul de “déjà entendu” – deja auzit, precum şi antonimul “jamais vu” – nemaivăzut, senzaţie opusă celei de “déjà vu”, în care o persoană revenită într-un loc familiar, spre exemplu, realizează că nu mai recunoaşte nimic.
Apanajul adolescenţei şi a vârstei de mijloc
Deşi senzaţiile de “déjà vu” apar pe toata durata vieţii, medicii au reuşit să identifice intervalele de vârstă în care ele apar cel mai des Vârstele critice sunt cele cuprinse în intervalul 15 – 19 ani şi 35 – 40 de ani. Dacă în cazul adolescenţilor o posibilă explicaţie a apariţiei senzaţiei de “déjà vu” este dată de reacţia creierului în faţa unor experienţe noi şi intense pe care subiectul nu le-a mai trăit, în cazul persoanelor de vârstă medie, vinovată de senzaţiile misterioase ar fi criza vârstei mijlocii, cea care începe să le joace feste subiecţilor, dându-le acestora false senzaţii despre experienţe care nu au avut loc.
Apanajul adolescenţei şi a vârstei de mijloc
Deşi senzaţiile de “déjà vu” apar pe toata durata vieţii, medicii au reuşit să identifice intervalele de vârstă în care ele apar cel mai des Vârstele critice sunt cele cuprinse în intervalul 15 – 19 ani şi 35 – 40 de ani. Dacă în cazul adolescenţilor o posibilă explicaţie a apariţiei senzaţiei de “déjà vu” este dată de reacţia creierului în faţa unor experienţe noi şi intense pe care subiectul nu le-a mai trăit, în cazul persoanelor de vârstă medie, vinovată de senzaţiile misterioase ar fi criza vârstei mijlocii, cea care începe să le joace feste subiecţilor, dându-le acestora false senzaţii despre experienţe care nu au avut loc.
Posibile explicaţii
Dat fiind faptul că senzaţiile de “déjà vu” nu sunt anunţate de simptome şi nu durează mai mult de 30 de secunde, fenomenul în sine este unul dificil de studiat. Unul dintre primii oameni de ştiinţă care a încercat o aprofundare a misteriosului sentiment a fost Sigmund Freud. Acesta a văzut în falsele amintiri un rezultat al reprimării inconştiente a memoriei, de către creierul uman, în faţa unor experienţe traumatizante trăite la o vârstă fragedă. Fenomenul descris de Freud, numit paramnezie, a fost general acceptat pentru o mare perioadă din secolul XX, până în momentul în care “déjà vu”-ul a reintrat în atenţia oamenilor de ştiinţă.
Ignorate o bună perioadă de timp în mediile academice, senzaţiile de “déjà vu” au reintrat de curând în atenţia cercetătorilor. Una dintre cele mai cunoscute teorii acceptate este cea a psihiatrului Alan Brown de la Universitatea Duke din Statele Unite ale Americii şi a colegei sale, Dr. Elizabeth Marsh - cunoscută sub numele de atenţie distributivă sau teoria mesajelor subliminale. Într-unul dintre testele efectuate de cei doi oameni de ştiinţă, aceştia au prezentat unui grup de studenţi o serie de fotografii ale unor locaţii pe care nici unul dintre subiecţi nu le mai văzuse vreodată. Cu puţin timp înainte de începerea testelor, cercetătorii au bombardat practic cu mesaje subliminale – imagini care nu durau mai mult de 10-20 de milisecunde (suficient de mult pentru ca în creierul unei persoane să poate fi înregistrată imaginea, dar nu suficient de mult pentru ca aceasta să fie conştientă), o parte din studenţii participanţi la experiment. Rezultatul a fost că persoanele supuse mesajelor subliminale au declarat că au un straniu sentiment de familiaritate faţă de imaginile din fotografii, deşi acest lucru ar fi fost, în mod normal, imposibil.
Holograme cerebrale şi premoniţii
O alta teorie acceptată este cea a medicului olandez, Hermon Sno. Acesta susţine că memoria se comportă asemenea unei holograme, creierul fiind capabil să creeze imagini tridimensionale ale unor fragmente minuscule de amintiri sau senzaţii. Conform cercetătorului olandez, senzaţia de “déjà vu” nu ar reprezenta altceva decât reminiscenţe ale unor asemenea imagini holografice create de creierul nostru, imagini care, din stare latentă, revin la suprafaţă în momentul în care găsesc un corespondent în lumea reală.
Psihiatrul american Robert Efron, în urma studiilor efectuate pe pacienţii din Spitalul de veterani din Boston, a concluzionat că senzatia de “déjà vu” îşi are explicaţia în procesele neurologice. Astfel, creierul care este asaltat zilnic de milioane de informaţii poate să nu se sincronizeze perfect atunci când este vorba de asimilarea acestora. Medicul american a observat că emisfera stângă a creierului este responsabilă de sortarea şi asimilarea informaţiilor primite. De asemenea, omul de ştiinţă a sesizat faptul că senzaţiile pot fi percepute cu o anumită întârziere, fapt ce duce la înregistrarea acestora ca experienţe trecute, în realitate ele nefiind mai vechi de câteva secunde.
Una dintre cele mai aprige dispute ale oamenilor de ştiinţă este cea legată de asocierea senzaţiei de “déjà vu” cu visele premonitorii. Omul de ştiinţă elveţian Arthur Funkhouser susţine că visele pot fi cauza misterioaselor amintiri despre viitor. Testele efectuate de savantul elveţian pe studenţii de la Universitatea Oxford arată că un procent de aproape 13 % dintre persoane au, într-adevar, vise premonitorii.
Fapte bizare
Deşi nu este considerat un sentiment de “déjà vu”, senzaţia pe care au piloţii în timpul zborurilor cu avioane supersonice este similară cu cea pe care copiii o au în visele lor. Visele în care este retrăită senzaţia de zbor apar numai în timpul copilăriei şi dispar odată cu vârsta adolescenţei. Cu toate acestea, există un procent, deşi extrem de mic, al persoanelor care au declarat că visează că zboară chiar şi la maturitate.
Mulţi dintre cei care au experimentat senzaţia de “déjà vu”, susţin că aceasta apare în urma răpirilor extraterestre şi ca urmare a reprimării memoriei de către potenţialele fiinţe din spaţiul extraterestru. Şedinţele de hipnoză nu au adus nici un rezultat plauzibil cu privire la această teorie.
Fapte bizare
Deşi nu este considerat un sentiment de “déjà vu”, senzaţia pe care au piloţii în timpul zborurilor cu avioane supersonice este similară cu cea pe care copiii o au în visele lor. Visele în care este retrăită senzaţia de zbor apar numai în timpul copilăriei şi dispar odată cu vârsta adolescenţei. Cu toate acestea, există un procent, deşi extrem de mic, al persoanelor care au declarat că visează că zboară chiar şi la maturitate.
Mulţi dintre cei care au experimentat senzaţia de “déjà vu”, susţin că aceasta apare în urma răpirilor extraterestre şi ca urmare a reprimării memoriei de către potenţialele fiinţe din spaţiul extraterestru. Şedinţele de hipnoză nu au adus nici un rezultat plauzibil cu privire la această teorie.
Deşi o senzaţie de “déjà vu” nu durează mai mult de 30 de secunde, există persoane pentru care un astfel de sentiment durează mult mai mult, fără a fi asociat cu vreo boală psihică. Este celebru cazul unui inginer britanic pensionat care s-a plâns în repetate rânduri familiei de prezenţa unor îndelungate senzaţii de “déjà vu”. Sfătuit de membrii familiei să viziteze o clinică de psihologie, acesta a răspuns resemnat: „Nu are nici un rost. Ştiu deja cum va fi”. Cazul a fost studiat de Dr. Chris Moulin, pisholog în cadrul Universitatii din Leeds. Cercetătorul a declarat că a fost şocat în momentul în care, întâlnindu-l pe britanicul în cauză, acesta i-a descris în detaliu părinţii pe care nu exista nicio posibilitate să îi fi întâlnit vreodată.
